Oboseala cronică, depresia, irascibilitatea sunt numai câteva semne ale patologiei glandei tiroide, dar nu și unicele. Multe persoane suferă de dereglări ale glandei tiroide fără să ştie, asociind problemele de sănătate cu alte boli. De aceea, se recomandă să faci analize medicale, cel puţin o dată la trei ani, a glandei tiroide.
Tiroida este o glandă cu secreție internă implicată într- un șir de procese metabolice importante. În cazul dereglării funcției acesteia, apar semne și simptome clinice care la rândul lor pot fi atribuite unor probleme cardiace, psihice, ginecologice, hematologice și dermatologice. Dereglările ritmului cardiac, anemia, insomnia, depresia și căderea părului pot avea un singur substrat – patologia glandei tiroide.
Comparativ cu bărbații, femeile au mai multe șanse de a dezvolta afecțiuni tiroidiene; de asemenea, au mai multe șanse să fie diagnosticate cu depresie deoarece, din punct de vedere biologic, sunt mai vulnerabile la depresia indusă de modificările hormonale.
Persoanele predispuse la afecțiuni ale glandei tiroide:
- Persoanele de orice vârstă care locuiesc în zone endemice pentru carență de iod;
- Femeile aflate în perioada de menopauză;
- Sau cele aflate în perioada sarcinii și lactației;
- Cei cu antecedente familiale de afecţiuni tiroidiană;
- Persoanele ce au urmat sau urmează tratament cu medicamente ce conțin interferon și/sau ribavirină(hepatite virale), amiodaronă (aritmii cardiace), litiu (afecţiuni psihice).
Potrivit Asociaţiei Americane a Tiroidei, începând cu vârsta de 35 de ani, fiecare trebuie să își facă analizele medicale recomandate pentru a verifica prezența unei posibile disfuncții a glandei tiroide, o data la cinci ani. Persoanele care au simptomele, enumerate mai sus, sau prezintă factori de risc e bine să facă un control medical mai des. Femeile după naștere, în primul an, trebuie să testeze funcția tiroidei pentru a evita bolile asociate (tiroidita postpartum). În această perioadă apariția nodulilor tiroidieni benigni este frecventă, iar în ultimii ani a crescut incidența nodulilor canceroși.
Ce poate micșora riscul pentru apariția bolilor tiroidei?
- Alimentația corectă, în zonele endemice pentru carență de iod (precum Republica Moldova) utilizarea sării iodate și alimentelor bogate în iod;
- Practicarea sportului;
- Evitarea stresului;
- Excluderea noxelor și fumatului.
În concluzie, pentru o tiroidă cu funcție normală trebuie să ducem un stil de viață sănătos cu o alimentație echilibrată, să evităm toxinele şi să facem regulat analizele medicale.
Centrul medical Medexpert vine cu o ofertă specială în luna noiembrie! Promoție pentru examinarea de laborator a hormonilor tiroidieni în perioada 1-30 noiembrie. Examinați 3 hormoni și achitați doar pentru 2. La fel beneficiați de recomandări și interpretarea rezultatelor absolut gratuit!