Carantina din Italia pentru combaterea coronavirusului a redus semnificativ poluarea deasupra orașelor din nordul țării, arată imaginile satelitare, acesta fiind un nou exemplu al posibilului impact al pandemiei asupra emisiilor, relatează Reuters, potrivit news.ro.
China, unde a început epidemia, a înregistrat o reducere semnificativă a poluării după ce guvernul a impus interdicţii de călătorie şi carantine, iar datele din Italia, care a fost grav afectată de epidemie câteva săptămâni mai târziu, sugerează un model similar.Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat că a observat un declin accentuat al emisiilor de dioxid de azot, un gaz toxic emis de centralele energetice, automobile şi fabrici, în regiunea văii Po din nordul Italiei.
”Deşi ar putea fi variaţii uşoare ale datelor din cauza plafonului de nori şi a vremii schimbătoare, suntem încrezători că reducerea observată a emisiilor coincide cu carantina din Italia care conduce la un trafic şi la activităţi industriale mai scăzute”, a declarat Claus Zehner, coordonatorul misiunii satelitare Copernicus Sentinel-5P.
ESA a publicat o animaţie care arată modul în care emisiile de dioxid de azot au fluctuat deasupra Europei în perioada 1 ianuarie-11 martie, utilizând o medie a deplasării emisiilor pentru o perioadă de 10 zile. Animaţia arată în mod clar scăderea nivelului de poluare în nordul Italiei.
Italia este ţara europeană cea mai afectată de epidemia de coronavirus, cu peste 15.100 de cazuri confirmate şi peste 1.000 de morţi, iar guvernul a introdus cele mai severe controale impuse în ţară de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Cercetătorii care studiază impactul emisiilor industriei şi transporturilor asupra schimbărilor climatice şi sănătăţii oamenilor încearcă să înţeleagă posibilele implicaţii ale pandemiei, în timp ce economiile încetinesc, cursele aeriene sunt perturbate şi sunt impuse carantine.
Potrivit Centrului pentru Cercetări în Domeniul Energiei şi al Aerului Curent din Finlanda, în China emisiile de dioxid de carbon au scăzut cu un sfert, sau cu 200 de milioane de tone, într-o perioadă de patru săptămâni încheiată pe 1 martie, cantitatea fiind echivalentă cu circa jumătate din cantitatea de emisii din Marea Britanie dintr-un an.
Datele satelitare au mai arătat un declin puternic al emisiilor de dioxid de azot din China, începând cu Wuhan, iar ulterior în alte oraşe, inclusiv în capitală, acest fapt fiind observabil timp de două săptămâni, la jumătatea lunii februarie.