Ludmila Lupu, medic-cardiolog, la Spitalul Raional Călăraşieste unul dintre medicii moldoveni din prima linie de luptă cu pandemia. În fiecare săptămână, doctorul, împreună cu echipa sa, reuşeşte să trateze câte 50 de pacienţi. Fiecare viaţa salvată este o victorie, care îi dă forţe să meargă mai departe, însă munca nu este una deloc ușoară.
Cei 26 de ani în domeniul cardiologiei au învaţăt-o multe, dar nimic nu se compară cu lecţiile învățate în primele zile de pandemie. În pofida greutăților, nu încetează să zâmbească şi să fie optimistă, pentru că este convinsă: virusul poate fi învins prin disciplină şi vigilenţă.
„În secţia de cardiologie munca diferă foarte mult de activitatea mea de acum. Majoritatea pacienţilor mei sunt persoane în vârstă, sunt atașate de mine pe parcursul întregi vieți, pentru că starea lor de sănătate trebuie monitorizată permanent. Aici, în secția COVID-19 bolnavii au nevoie de o atenție foarte mare, au nevoie de încurajare. Pentru mine, cel mai complicat a fost să intru în esența bolii, să studiez toate ghidurile, să văd care sunt ultimele noutăți, să aflu cum pot să ajut pacienţii cât mai eficient”, mărturisește dna Lupu.
În secție, fiecare secundă este crucială pentru cei aflaţi între viaţă şi moarte.
„Mă doare să văd oameni care se sufocă, mă doare să nu pot să-mi îmbrățișez copii, părinţii, rudele, e ceva groaznic”…
Medicii din Călăraşi spun că nu doar pacienţii au nevoie de suport, dar şi lucrătorii medicali. Adevărata susţinere au simţit-o atunci când în instituţia medicală au ajuns cinci concentratoare de oxigen, donate de UE şi OMS. Până acum, spitalul dispunea de trei concentratoare de model vechi, achiziţionate cu mulţi ani în urmă.
„Noul coronavirus e periculos, în primul rând, pentru leziunile pe care le poate provoca la nivelul plămânilor. Acesta atacă alveolele și capilarele pulmonare, care asigură schimbul de gaze a sângelui care circulă în plămâni. Practic, majoritatea pacienţilor au o stare permanentă de sufocare. De aceea, aveam nevoie de aceste concentratoare ca de aer. Oxigenoterapia are un rol decisiv în tratament.”, spune dna doctor.
„Concentratoarele de oxigen sunt vital necesare, deoarece boala evoluează foarte repede şi dacă nu intervenim la timp, prin conectarea la concentratoare, riscăm să pierdem bolnavul”, adaugă Silvia Bobescu, directorul Spitalului Raional Călărași.
Ludmila Lupu încearcă să readucă pacienților zâmbetul pe faţă, prin mesajele colorate pe care le inscripţionează pe combinezon sau prin desenele pe care le face împreună cu fiica sa de 7 ani. Medicul spune că atunci când pacienţii sunt liniştiţi, are inima împăcată. „În mare măsură, tratamentul depinde și de pacienți, noi facem ce putem, iar ei trebuie să fie optimişti şi luptători”.
reportaj realizat de Ministerul Sănătății