Conform raportului emis de către laboratorul de diagnostic sănătatea animală a I.P. Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor, datat cu 19 martie 2023, crescătoria de porci care aparține SRL „Porco Bello”a fost declarată focar de pestă porcină africană (PPA), ceea ce înseamnă că toate animalele de pe teritoriul fermei ar putea fi sacrificate, iar carcasele – înhumate, conform unei proceduri standard, prescrisă de ANSA și în loc indicat de Inspectoratul de Mediu, scrie estcurier.md.

Informația a fost discutată la ședința extraordinară a Comisiei Situații Excepționale Criuleni, care a vut loc în dimineața zilei de 20 martie, 2025, la Consiliul Raional Criuleni, președinte al comisiei – președintele raionului, Alexandru Carțîn. Comisia a aprobat conținutul dispoziției nr. 7 din 20 martie 2025, care prevede declararea exploatației de porcine drept focar de PPA, uciderea imediată a porcilor aflați în contact și distrugerea carcaselor rezultate, stabilirea locului unde vor fi înhumate animalele, dezinfectarea spațiilor, a gunoiului de grajd, sarcini pentru Inspectoratul de Poliție, responsabilități pentru APL a satului Cimișeni și APL de nivelul doi. Dispoziția este însoțită de un plan de acțiuni, care stabilește responsabilitatea fiecărei instituții pe anumite acțiuni și activități planificate în vederea eradicării focarului de PPA de la Cimișeni.
Alexandru Carțîn a precizat, că bugetul raionului nu va suferi din cauza paralizării activității acestei ferme, dar „Porco Bello” este unul dintre agenți economici mari din r. Criuleni care face defalcările direct în bugetul țării. Ar putea suferi însă angajații complexului, care sunt locuitori ai s. Cimișeni, dacă nu vor avea de lucru o anumită perioadă. Totuși, președintele CSE Criuleni, dl Carțîn, a precizat că subdiviziunea teritorială репtru siguranța alimentelor împreună cu ANSA, vor рrорuпе compartimentarea măsurilor de еrаdiсаrе, bazate ре factorul de risc și soluțiile pentru implementarea lor, ceea ce ar însemna că a propus sacrificarea animalelor din singura hală unde s-a depistat virusul, cu separarea strictă a acesteia de restul fermei, comparativ cu situația de la Roșcani, unde s-a decis nimicirea întregului șeptel.
Andrei Volcinschi, administratorul SRL „Porco Bello”, solicitat de „Est-Curier”, a spus că nu știe nimeni cum a putut părtunde virusul pe teriroiul exploatației, în condițiile în care, la 1 februarie 2025, în satul Cimișeni a fost impusă prima carantină de PPA în acest an, iar complexul de creștere a porcilor a instituit măsuri drastice de control, pentru a limita la maximum contactul porcilor crescuți în fermă cu mediul din afara exploatației.
„Din partea noastră, am făcut tot posibilul, am înăsprit măsurile de biosecuritate, ca să minimalizăm riscurile, nu înțelegem, cum a putut să pătrundă. Nouă ni s-au ridicat restricțiile sâmbătă, pe data de 15 martie, 2025, și ieri iată… Avem un număr de în jur de 45 de mii de capete, cota noastră de piață în Republica Moldova este 20-25%. Sperăm că statul o să intervină cu despăgubirile, dar asta durează vreo jumătate de an, până când comisia evaluează toate pierderile” – a spus Andrei Volcinschi. Situația de la complexul din Cimișeni îl face pe adminitsrator să aibă prognoze rezervate în ce privește termenii finali de construcție a unei noi ferme a companiei, de la Bălăbănești.
Responsabilii de la companie au precizat că PPA este o problemă regională, sau chiar europeană, și că două săptămâni în urmă aceeași soartă a avut o exploatație de creștere a porcinelor din România, care a fost nevoită să sacrifice cca 25 de mii de animale. La 17 martie, aceleași măsuri au fost impuse unei ferme de porci din s. Roșcani, r. Anenii Noi, la fel, unde s-au depistat animale afectate de virusul PPA.