Pacienţi infectaţi cu varianta Omicron: ,,Din 19 cazuri, 16 sunt asimptomatice”

Un înalt oficial sanitar din Botswana a declarat marți că 16 din cele 19 cazuri de infectare cu varianta Omicron depistate până acum în ţară sunt asimptomatice.

Pamela Smith-Lawrence, oficial de top în cadrul Ministerului Sănătății din Botswana, a declarat într-un interviu acordat pentru Reuters că majoritatea persoanelor infectate cu noua variantă Omicron s-au vindecat, primind deja rezultate negative în urma testelor COVID efectuate. Din totalul de 19 pacienţi, 16 aveau forme asimptomatice ale bolii, iar ceilalţi trei manifestau simptome „foarte, foarte ușoare”, a precizat specialista.

Autorităţile din Botswana au declarat vineri că țara investighează anumite mutații ale coronavirusului descoperite în probe prelevate de la patru cetățeni străini, aflaţi într-o misiune diplomatică. De atunci, în statul african au fost raportate alte 15 cazuri de infectare cu noua tulpină care a primit între timp şi un nume – Omicron.

În urma apariţiei primelor informaţii despre noua tulpină, mai multe state din Europa şi alte continente au impus restricţii de călătorie persoanelor care vin din țările din Africa de Sud.

În următoarele două săptămâni vor apărea mai multe date despre noua tulpină super mutantă de Coronavirus detectată în Africa de Sud.

Suspiciune de infectare cu Omicron la trei persoane din România
Articolul anterior
Momentul în care o mamă își aruncă bebelușul abia născut în pădure și îl lasă să moară
Articolul următor
Alte articole interesante