Premieră medicală la nivel mondial: Primul copil din lume născut prin fertilizare in vitro realizată cu ajutor AI

O premieră în domeniul fertilizării in vitro: naştere de succes după un protocol de fertilizare in vitro (FIV) complet automatizat, realizat cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI). Etapele de fertilizare au fost operate, în premieră, de un sistem de AI şi de operatori umani aflaţi la distanţă, printr-o interfaţă digitală, scrie news.ro

Un nou sistem de injectare intracitoplasmatică a spermatozoizilor (ICSI), complet automatizat, controlat digital şi asistat de AI, a condus la o naştere reuşită, ceea ce trezeşte speranţe că această abordare ar putea reduce riscul de eroare umană în timpul executării acestor proceduri.

Naşterea a avut loc în urma tratamentului la care a fost supusă o pacientă în vârstă de 40 de ani, care a primit ovocite donate, după o fertilizare in vitro nereuşită, realizată anterior.

Procedura a fost realizată în cadrul clinicii Hope IVF Mexico (Guadalajara), sub supravegherea unui comitet de etică, ca parte a unui studiu pilot privind automatizarea proceselor din laboratoarele de fertilitate.

Sistemul automatizat a fost conceput de o echipă multidisciplinară de specialişti de la Conceivable Life Sciences (New York şi Guadalajara, Mexic), condusă de embriologul dr. Jacques Cohen, directorul medical Alejandro Chavez-Badiola şi profesorul Gerardo Mendizabal-Ruiz, specialist în inginerie biomedicală.

Noul sistem funcţionează ca o staţie de lucru care automatizează toate cele 23 de etape ale procedurii standard ICSI. Etapele au fost operate fie de un sistem de inteligenţă artificială (AI), fie de operatori umani aflaţi la distanţă, printr-o interfaţă digitală.

Procedura de FIV prin ICSI, dezvoltată şi utilizată pe scară largă încă din anii 1990, constă în injectarea directă a unui spermatozoid în citoplasma unui ovocit matur şi este utilizată frecvent în fertilizarea asistată. Embrionii rezultaţi sunt apoi introduşi în uter. Procedura are însă şi dezavantaje, fiind expusă erorii umane.

Pentru a rezolva această problemă, dr. Cohen şi colegii săi au dezvoltat o maşină care poate efectua 23 de paşi-cheie necesari pentru ICSI (115 etape în total). Fiecare dintre aceste etape este iniţiată de o persoană prin apăsarea unui buton, în timp ce aceasta urmăreşte o transmisie live a procesului. Acest lucru poate fi făcut chiar şi dintr-o altă parte a lumii, cum s-a întâmplat şi în acest caz.

Echipamentul fizic, respectiv aparatura robotică şi componentele electronice ale sistemului complet automatizat de injectare intracitoplasmatică a spermatozoizilor, a fost montat în laboratorul de fertilizare in vitro al clinicii Hope IVF din Guadalajara, Mexic, iar comenziile au fost trimise de la distanţă, de către operatori aflaţi în clinica din Guadalajara şi din New York, de la 3.700 de kilometri distanţă.

Operatorii au emis comenzi prin intermediul unei interfeţe digitale pentru a efectua fiecare dintre cele 23 de etape de microinjectare pentru fiecare ovul.

În cadrul ciclului de tratament, cinci ovocite au fost fertilizate prin procedura ICSI complet automatizată, iar trei au fost utilizate ca grup de control pentru fertilizarea manuală.

Durata medie a fost de aproximativ 9 minute şi 56 de secunde per ovocit, uşor mai lungă decât ICSI manual, din cauza caracterului experimental al procedurii. Timpul de procesare este estimat să scadă semnificativ în viitor, potrivit autorilor studiului, publicat în Reproductive BioMedicine Online, care marchează o etapă esenţială în direcţia standardizării procedurilor FIV şi oferă noi perspective asupra viitorului fertilizării asistate.

Patru dintre cele cinci ovocite injectate automatizat au prezentat fertilizare normală, iar toate cele trei din grupul de control manual au fost, de asemenea, fertilizate. Un blastocist de calitate înaltă, fertilizat cu ajutorul sistemului automatizat de la distanţă (New York), a fost crioconservat şi ulterior transferat într-un alt ciclu, ducând la o sarcină care a evoluat normal până la naşterea unui băiat sănătos.

În prezent, toate procedurile ICSI la nivel global sunt efectuate manual de embriologi specializaţi. Totuşi, potrivit dr. Cohen, performanţele pot varia considerabil între operatori. Automatizarea procesului ICSI oferă o soluţie care poate îmbunătăţi precizia, eficienţa şi consistenţa rezultatelor, spune medicul.

Dr. Chavez-Badiola a subliniat la rândul său că acest sistem reprezintă un progres major faţă de dezvoltările anterioare, prin automatizarea completă a fiecărei etape a procedurii ICSI şi prin integrarea AI pentru selecţia spermatozoizilor.

Această metodă poate contribui nu doar la standardizarea procedurii, ci şi la îmbunătăţirea ratei de supravieţuire a ovocitelor şi la optimizarea momentului injectării, potrivit autorilor.

Inteligenţa artificială a fost utilizată pentru poziţionarea spermatozoidului în pipeta de injectare şi pentru ghidarea microinjectării în ovocit.

Profesorul Mendizabal-Ruiz a explicat că AI permite sistemului să selecteze autonom spermatozoizii, să-i imobilizeze cu laser şi să execute injectarea cu o precizie imposibil de atins manual.

Aplicabilitatea clinică pe scară largă a sistemului va necesita validare suplimentară în studii cu un număr mai mare de pacienţi, însă acest prim rezultat – o naştere sănătoasă – reprezintă un pas important către automatizarea completă a procedurii de fertilizare in vitro.

Automatizarea este deja implementată în cultivarea embrionilor, unde incubatoarele captează imagini în timp real, iar AI monitorizează dezvoltarea embrionară şi estimează rezultatele. De asemenea, tehnologia este folosită în crioprezervarea ovocitelor, spermatozoizilor şi embrionilor, precum şi în evaluarea şi prepararea materialului seminal.

Adolescenții care se culcă devreme și dorm mai mult au mintea mai ageră

Adolescenții care se culcă mai devreme și dorm mai mult decât colegii lor tind să aibă abilități mentale mai bune și să obțină rezultate mai bune la testele cognitive, au concluzionat cercetătorii, scrie The Guardian citat de g4media.ro.

Un studiu efectuat pe mai mult de 3.000 de adolescenți a arătat că cei care s-au culcat mai devreme și au dormit cel mai mult au obținut rezultate mai bune decât ceilalți la citire, vocabular, rezolvarea problemelor și alte teste mentale.

Cercetătorii se așteptau ca adolescenții cu obiceiuri sănătoase de somn să obțină scoruri mai bune decât cei care dormeau prost, dar au fost surprinși de impactul pe care îl aveau chiar și diferențele mici de somn.

„Credem că somnul determină abilitățile cognitive mai bune, în parte pentru că ne consolidăm amintirile în timpul somnului”, a declarat Barbara Sahakian, profesor de neuropsihologie clinică la Universitatea din Cambridge.

O noapte bună de odihnă a fost asociată de mult timp cu performanțe mentale mai bune, însă cercetătorii sunt încă pe cale să stabilească ce se întâmplă în adolescență, când dezvoltarea crucială a creierului coincide cu o schimbare către ore de culcare mai târzii și mai puțin somn în general.

Echipa lui Sahakian și cercetătorii de la Universitatea Fudan din Shanghai au analizat datele a 3.222 de tineri care au participat la studiul privind dezvoltarea cognitivă a creierului adolescenților, cea mai mare investigație pe termen lung privind dezvoltarea creierului și sănătatea copiilor din SUA. Cei care au participat au fost supuși unor scanări ale creierului, unor teste cognitive și și-au urmărit somnul cu ajutorul Fitbits.

Conform studiului, chiar și cei cu cele mai bune obiceiuri de somn au dormit mai puțin decât recomandă experții. Potrivit Academiei Americane de Medicină a Somnului, tinerii între 13 și 18 ani ar trebui să doarmă între opt și 10 ore pe noapte.

Adolescenții s-au împărțit în trei grupuri distincte. Primul, aproximativ 39%, se culca cel mai târziu și se trezea cel mai devreme, dormind în medie șapte ore și 10 minute pe noapte. Al doilea grup, aproximativ 24%, a dormit în medie șapte ore și 21 de minute. Al treilea, aproximativ 37%, s-a culcat cel mai devreme, a dormit cel mai mult, aproximativ 7 ore și 25 de minute.

Deși nu au existat diferențe semnificative în realizările educaționale ale diferitelor grupuri, cei din grupul trei au obținut cel mai mare scor la testele cognitive, urmați de grupul doi, iar grupul unu a obținut cel mai slab scor. Scanările cerebrale au arătat că cei din grupul trei aveau cele mai mari volume cerebrale și cele mai bune funcții cerebrale. Detaliile sunt publicate în Cell Reports.

Sahakian a declarat că a fost „surprinzător” faptul că diferențele minore în somn au avut un astfel de impact, adăugând: „Aceasta sugerează că diferențele mici în cantitatea de somn se acumulează în timp pentru a face o mare diferență în rezultate”.

Pentru adolescenții care doresc să își îmbunătățească somnul și să stimuleze abilitățile mentale, Sahakian recomandă exerciții fizice regulate pentru a ajuta la somn și să nu folosească telefoanele mobile sau computerele seara târziu.

Colin Espie, profesor de medicina somnului la Universitatea din Oxford, care nu a fost implicat în studiu, a declarat: „Una dintre consecințele faptului că avem creiere foarte evoluate, care pot efectua sarcini complexe, este că, în calitate de oameni, suntem deosebit de dependenți de somn, nu în ultimul rând în anii de dezvoltare.

„După cum arată această cercetare, adormitul târziu și somnul mai puțin sunt problematice. Fără îndoială, acest lucru este exacerbat în zilele de școală, când tinerii trebuie să se trezească relativ devreme pentru școală și să recupereze în weekend – un fenomen cunoscut sub numele de „jet lag social”.

El a adăugat: „Am face bine ca societate să punem mai mult accentul pe somn, de exemplu, încorporând mai mult conținut privind sănătatea somnului în educația personală și socială la școala secundară.” Proiectul Teensleep de la Oxford propune modalități de a-i ajuta pe adolescenți să-și îmbunătățească sănătatea somnului.

Gareth Gaskell, profesor de psihologie la Universitatea din York, a salutat accentul pus pe adolescența timpurie. „Aș dori să văd mai multe studii de intervenție în timpul adolescenței, astfel încât să putem afla cum să ajutăm adolescenții care ar putea avea modele de somn suboptimale. Adesea, se pot face schimbări destul de simple ale rutinei de culcare, de exemplu în ceea ce privește utilizarea ecranului, pentru a îmbunătăți momentul și durata somnului.”

17 medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova

Un număr de 17 medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova. Lista acestora a fost autorizată de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), transmite MOLDPRES.

În total, Comisia medicamentului din cadrul AMDM a autorizat astăzi 25 de produse medicamentoase, dintre care 17 – primar (medicamente noi) și opt – repetat.

Printre medicamentele autorizate primar se numără VizuSol și Dexanest.

VizuSol sunt picături oftalmice utilizate la adulți pentru tratamentul inflamației postoperatorii după intervenţii chirurgicale la nivelul ochiului.

Dexanest este utilizat pentru asigurarea sedării pentru pacienţi adulţi în secţiile de terapie intensivă, anestezie și reanimare din spitale sau pentru sedarea conștientă în timpul diferitelor proceduri de diagnostic sau proceduri chirurgicale.

Alimentul banal care poate reduce rezistența la insulină: Cercetătorii au fost uimiți

Uleiul de pește poate contribui la reducerea rezistenței la insulină și la îmbunătățirea nivelului de glucoză din sânge, arată un studiu realizat în Brazilia și publicat în revista Nutrients, scrie click.ro.

Uleiul de pește, cel mai eficient aliment în combaterea rezistenței la insulină.

FAPESP a realizat un experiment pe șobolanii care prezentau o afecțiune asemănătoare diabetului de tip 2. Astfel, cercetătorii au demonstrat că suplimentele cu ulei de pește administrate timp de 8 săptămâni șobolanilor, pot reduce rezistența la insulină și îmbunătățesc nivelul glicemiei.

Coordonatorul studiului, Rui Curi spune că acizii grași omega-3 din uleiul de pește au efect antiinflamator și pot modifica profilul celulelor imunitare.

 „Scopul principal al studiului, prin urmare, a fost de a afla dacă suplimentarea cu ulei de pește (bogat în omega-3) ar putea inversa modificările specifice ale limfocitelor care au fost observate în cercetările anterioare.

Descoperirile noastre ne-au sporit cunoștințele despre legătura dintre inflamație și rezistența la insulină la animalele non-obeze, confirmând că acesta este un factor cheie în diabet chiar și în absența obezității”, spune Renata Gorjao, ultimul autor al articolului și codirector al Priogramului de Studii Absolvente în Științe ale Sănătății UNICSUL.

Obezitatea este unul dintre factorii care pot declanșa diabetul, însă chiar și persoanele neobeze se pot confrunta cu această afecțiune.

 „Majoritatea persoanelor obeze au o inflamație cronică la nivel scăzut, despre care se știe că afectează căile de semnalizare a insulinei. Țesutul adipos, care este crescut în obezitate, eliberează citokine proinflamatorii care afectează căile de semnalizare a insulinei, promovând rezistența la insulină. În modelul non-obez, această caracteristică de impact a țesutului adipos este absentă, dar este prezentă inflamația sistemică”, spune Rui Curi.

Uleiul de pește are un efect major asupra limfocitelor. Acesta poate reduce inflamația și îmbunătățește sensibilitatea la insulină. Totuși, experții susțin că sunt necesare studii clinice pe oameni pentru a stabili doza exactă și tipul de omega-3 care ar fi cel mai eficient în combaterea rezistenței la insulină.

O delegație a Congresului SUA vine la București pentru întâlniri cu oficialii români
Articolul anterior
Obezitatea și răspândirea cancerului de sân. Regimul alimentar bogat în grăsimi favorizează formarea de metastaze
Articolul următor
Close menu