Ricky Ardezianu, în premieră vorbeşte despre calvarul ce l-a trăit

Acum un an interpretul Ricky Ardezianu era de nerecunoscut. Dispăruse din vizorul publicului  subit şi reapăruse slăbit cu aproape 20 de kg. Până şi prietenii de scenă nu îndrăzneau să-l întrebe ce se întâmplă în viaţa lui.

separator

Pentru prima dată, după ani de zile,  interpretul a acceptat să povestească despre boala care a ascuns-o de ochii lumii toată viaţa. Acum este bine merci, sănătos în forţe şi dornic să revină activ în showbiz.

„Niciodată nu mi-am permis să umblu mai dezgolit pentru că aveam ce ascunde. Din clasa a şaptea sufăr de psoriazis(n.r boală dermatologică cronică care determină o creştere rapidă și  exagerată a celulelor pielii, având ca rezultat apariţia unor plăci tegumentare îngroşate (hipercheratozice), albicioase.)

Mi s-a transmis prin eriditate de la bunel. Fiind înrolat în armată pe Insulele Kurile, am avut ocazia să mă scald în gheizere cu apă    termală, acidulată. Nu m-a ajutat acest tratament, mi s-a agravat  şi mai mult starea.

În 2009 mi se făcuse pielea ca la un rac, nici nu mă puteam mişca. Am fost spitalizat 4 luni de zile dar nu m-a ajutat mult.

În acele momente de criză, o verişoară mi-a recomandat să mă tratez cu apă restructurată care aduce ph la nivelul apei intercelulare. (n.r. Se obţine „industrial”, în unele fabrici de medicamente homeopate sau acasă, prin folosirea vaselor de restructurare. Are efectele imediate  de detoxifiere a organismului.)

Treptam am început să-mi curăţ organismul. Beam apă restructurată şi mâncam doar hrişcă preparată pe baza acestui lichid. Peste 3 luni de zile am simţit o ameliorare. Doar 18 zile mi-a reuşit să ţin cură pe hrişcă timp în care am slăbit cu un kg pe zi. De la 80 de kg am ajuns la 62, eram de nerecunoscut.

În acea perioadă m-am izolat de prieteni, amici de scenă. Ieşeam la periferia oraşului, strângeam măcieş, îmi ocupam cumva timpul liber. Oamenii credeau că vor mânca în curând colac cald. Deşi nu mă întrebau direct ce am, îşi imaginau că sunt grav bolnav.

Sunt 3 ani de zile de când nu mai am psoriazis. Mi-am creat şi un regim alimentar special din care sunt nelipsite crupele şi apa restructurată.

Dimineaţa mănânc terci de ovăz cu o lingură de ulei crud de măsline şi miere. Acasă nu mai cumpărăm de ani de zile zahăr. Copiii s-au adaptat mai greu la acest regim, dar înţeleg că e spre binele lor.

În casa nostră nu se mai mănâncă fast food, salamuri, nu se servesc băuturi carbogazoase. Acum sunt foarte fericit să mă simt sănătos, să umblu mai dezbrăcat, nu mi-am permis acest lucru din tinereţe.

 

Descoperă ofertele lunii aprilie la Farmacia Familiei/P

Descoperă ofertele lunii aprilie la Farmacia Familiei! Produse de frumusețe și îngrijire la prețuri speciale: cosmetice, dermatocosmetice și soluții de îngrijire personală.

Descoperă ofertele:

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Probiotice și prebiotice. Ce diferențe există între ele!

Poate că ai citit tot mai des în ultima vreme că alimentația sănătoasă trebuie să conțină probiotice și prebiotice. Se folosește tot mai mult termenul de prebiotice. Află ce înseamnă și ce diferențe există între cei doi termeni, scrie libertatea.ro

Cu termenul de probiotice ne-am obișnuit de câțiva ani și știm deja că sunt bacterii care au un rol important în digestia și absorbția elementelor nutritive esențiale, a vitaminelor și sărurilor minerale. Dar medicii recomandă să avem un regim alimentar sănătos, care să includă zilnic probiotice și prebiotice. Iată ce reprezintă fiecare și ce alimente sunt indicate pentru a avea un aport optim de probiotice și prebiotice.

Ce sunt probioticeleProbioticele sunt bacterii vii care se găsesc în anumite alimente sau suplimente și care pot să aducă numeroase beneficii pentru sănătate. Probioticele ajută la menținerea unui echilibru sănătos între bacteriile benefice și cele dăunătoare din intestine.

Spre exemplu, unul din rolurile lor majore este acela de a ajuta digestia și de a preveni problemele gastrointestinale, cum ar fi constipația sau diareea.

În plus, probioticele pot stimula sistemul imunitar și pot contribui la prevenirea infecțiilor respiratorii sau digestive. De asemenea, în cazul femeilor, ele mențin un echilibru sănătos al florei vaginale, reducând riscul de infecții cum ar fi vaginoza bacteriană.

Probioticele pot avea și efect antiinflamator, contribuind la reducerea inflamației în organism, ceea ce poate fi util în afecțiuni inflamatorii cronice, cum ar fi boala inflamatorie intestinală sau poliartrita reumatoidă.

Alimente cu rol probiotic

O alimentație bogată în zahăr și grăsimi influențează negativ microbiomul intestinal și ajută bacteriile rele să se dezvolte în exces. Odată ce hrănești în mod regulat bacteriile rele, acestea sunt capabile să se dezvolte rapid și să susțină procesele inflamatorii din organism.

De aceea, este bine să consumi mai des alimente care stimulează bacteriile bune și anume alimente probiotice precum:

  • Varza murată
  • Castraveții murați fie în oțet, fie în saramură
  • Gogoșarii murați
  • Chefir
  • Sana
  • Iaurt
  • Brânza proaspătă
  • Laptele de capră

Ce sunt prebioticele

Prebioticele provin din unele tipuri de carbohidrați (în mare parte din fibre), pe care noi în mod normal nu le digerăm, dar ele ajută tranzitul intestinal și constituie o sursă de energie pentru bacteriile benefice din intestine.

Prebioticele sunt de obicei fibre care se găsesc în verdețuri, fructe și mai ales leguminoase (linte, mazăre, năut, fasole, soia și arahide, adică plante care produc o păstaie care are semințe sau boabe în interior).

Alimente prebiotice

O alimentație sănătoasă include automat probiotice și prebiotice. Dacă obișnuiești să consumi câte un iaurt, câte un chefir sau câteva murături precum și multe preparate din legume, verdețuri, fructe bogate în fibre și boabe, atunci înseamnă că ai un regim alimentar bun cu probiotice și prebiotice. Este adevărat că sursele de probiotice sunt mult mai puține, decât cele de prebiotice, de aceea multe persoane sunt sfătuite să ia suplimente cu probiotice după o gripă, după infecții sau tratamente cu antibiotice.

Alimentele care au un conținut mare de fibre prebiotice sunt:

  • leguminoasele
  • ovăzul
  • bananele
  • merele
  • fructele de pădure
  • anghinarea
  • sparanghelul
  • usturoiul
  • prazul
  • ceapa
  • leușteanul
  • cacaua
  • algele
  • rădăcina de cicoare

ANSP, despre pericolul de poluare a apei în raionul Anenii Noi, unde sunt sacrificați porcii infectați cu pestă africană

Cu referire la calitatea apei în contextul situației excepționale din Roșcani, raionul Anenii Noi, Agenția Națională pentru Sănătate Publică vine cu precizări, informează unica.md.

În legătură cu focarul de pestă porcină africană și situația excepțională din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, Centrul de Sănătate Publică Căușeni, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, informează locuitorii că nu există riscuri justificate privind contaminarea surselor de apă utilizate de locuitorii. Specialiștii subdiviziunii teritoriale monitorizează constant calitatea apei în satele Roșcani, Calfa și Calfa Nouă, pentru a garanta siguranța sănătății publice.

Aprovizionarea cu apă a localităților se realizează, în mare parte, prin sonde arteziene și fântâni publice. Sondele arteziene din zonă au adâncimi de până la 142 de metri și folosesc apa dintr-un strat subteran protejat, acoperit de un alt strat gros de 76-85 de metri format din roci, marnă și argilă, care se întinde pe toată suprafața zonelor de protecție din jurul sondelor. Astfel, apa este bine izolată și protejată de careva riscuri de contaminare.

Pentru înhumarea animalelor afectate, a fost selectat un loc, coordonat cu serviciile abilitate, cu respectarea strictă a normelor sanitar-veterinare naționale și internaționale. Terenul este cu sol lutos, care are o permeabilitate scăzută, astfel reducând riscul infiltrării substanțelor în pânza freatică. Groapa are o adâncime de 6-9 metri, iar amplasamentul nu interferează cu zonele de protecție sanitară ale sondelor arteziene. Astfel, specialiștii confirmă că riscul de contaminare a surselor de apă potabilă este practic inexistent.

În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Anenii Noi, s-a stabilit ca monitorizarea calității apei să continue cu regularitate, pentru a asigura în permanență protecția sănătății locuitorilor din regiune. În context, ANSP reiterează angajamentul de a informa prompt și transparent populația, punând siguranța cetățenilor pe primul loc.

Victoria Bucun – dedicată lui Nicușor, teatrului și “Dansezi petru Tine”
Articolul anterior
Salată Caesar cu pui!
Articolul următor
Close menu