S-a deschis prima bancă de celule stem în Moldova – ALFA BIOBANK

Astăzi, 15 noiembrie 2019, a fost deschisă ALFA BIOBANK – prima instituție specializată pentru depozitarea personală a țesuturilor și celulelor umane, ce oferă servicii în domeniul asigurărilor medicale pentru transplant de celule stem. Despre acest eveniment important, vorbim cu unul dintre fondatorii ALFA BIOBANK, Dr. Alexandru Mereuță.

separator

  • unicamd unica.md Luând în considerare denumirea băncii – ALFA BIOBANK, intuim că există o legătură între această instituție și laboratorul medical ALFA DIAGNOSTICA.
  • Mereuță A. Da, aveți dreptate, ALFA BIOBANK a fost creată de aceiași fondatori, ca și laboratorul ALFA DIAGNOSTICA.

  • unicamd unica.md Când a încolțit această idee?
  • Mereuță A. În urmă cu aproximativ un an și jumătate, la una din ședințele noastre, am adus în discuție faptul că, în Moldova, spre deosebire de multe țări ale lumii, nu există nicio bancă pentru stocarea celulelor stem. Și asta, chiar dacă, probabil, sunt mulți cei care și-ar dori să apeleze la astfel de servicii. De exemplu, în lume există mai mult de câteva sute bănci pentru stocarea celulelor stem. Am analizat, de asemenea, tendințele din acest domeniu. Cel mai important aspect însă era altul – dacă legislația Republicii Moldova permite deschiderea unei astfel de instituții. Problema a fost atent studiată în comun cu specialiștii în drept, iar în cele din urmă am primit un răspuns pozitiv în conformitate cu legislația țării noastre. Astfel, am reușit să implementăm acest proiect.

  • unicamd unica.md De unde ați început?
  • Mereuță A.

    De la spații și locație. Am fost mereu în căutarea unei opțiuni care să îndeplinească o serie de cerințe. În primul rând, localizarea – un loc liniștit, departe de traficul aglomerat, unul ecologic care să ofere condiții de mediu favorabile. În al doilea rând, suprafața – una nu mai mică de 500-600 de metri pătrați. Iar în al treilea rând, siguranța pe care să o ofere spațiul propriu-zis, dar despre acest lucru voi vorbi mai jos.

    Ulterior am inițiat procedurile de aprobare din partea centrelor naționale și municipale de sănătate publică, Agenția Națională de Transplant și diverse alte comisii: aspecte importante pe care le-am abordat cu maximă seriozitate și un grad înalt de responsabilitate. Apoi, am selectat și achiziționat cele mai noi tehnologii și echipamente moderne, am organizat cursuri de instruire pentru personalul medical, identificând totodată soluții pentru diverse alte probleme.

  • unicamd unica.md Sunteți primii care ați reușit să aduceți aceste servicii în țara noastră!
  • Mereuță A. Așa este. Suntem încântați să începem o nouă etapă în activitatea noastră. În două săptămâni, începem să semnăm primele contracte pentru colectarea și stocarea de celulele stem. Există deja mulți doritori.
  • unicamd unica.md Ce servicii va oferi ALFA BIOBANK?
  • Mereuță A. Serviciile principale, de bază, sunt: colectarea, extragerea și plasarea celulelor stem în crio-depozitor. Costul pentru serviciile de bază este unul standard, în timp ce costul pentru stocarea în sine variază. Acest lucru depinde de durata de timp aleasă pentru depozitare. Pe lângă serviciile de bază, există și alte servicii. De exemplu, pot fi efectuate teste genetice pentru a depista tulburările genetice sau metabolice ereditare la copil. De asemenea, efectuarea testului farmacogenetic – un ghid personal care pune la dispoziție recomandări pentru alegerea celor mai eficiente și sigure medicamente.

  • unicamd unica.md Spuneți-ne mai multe despre celulele stem!
  • Mereuță A. Cu siguranță, totul e mult mai complex. Voi încerca, însă, să evidențiez cel mai important aspect. În cadrul bio-băncii noastre, vom lucra cu celule obținute din mai multe surse, dar, în primul rând, cu celule obținute din sângele și țesutul cordonului ombilical. Un pic mai târziu, vom începe să extragem  inclusiv celule obținute, de exemplu, din țesutul adipos al adulților.

    Sângele cordonului ombilical al nou-născutului este bogat în așa-numitele ,,celule stem hematopoietice”, acestea fiind celulele primare sau ,,strămoșii” celulelor sângelui și sistemului imunitar al omului adult. Celulele stem pot fi folosite pentru a trata boli, precum leucemia acută și cronică, limfoame, tulburări metabolice ereditare și boli ale sistemului imunitar. Sau, bunăoară, pentru a restabili hematopoieza normală la pacienții care au suferit chimioterapie intensivă sau radioterapie. Mai mult, există dovezi noi că aceste celule încep deja să fie utilizate clinic pentru a trata bolile Alzheimer și Parkinson. Adică, pot fi folosite deja într-o altă direcție decât cea de primă indicație!

    A doua sursă de celule stem este însuși țesutul cordonului ombilical din care sunt extrase așa-numitele ,,celule stem mezenchimale”. Aceste celule au proprietățile lor unice. Astăzi, acestea sunt studiate activ, fiind deja utilizate în peste 300 de studii clinice pentru tratamentul diferitor boli: diabet zaharat tip 1, răni, arsuri și ulcere, boala Parkinson, artrita reumatoidă, afecțiuni oculare, infarct miocardic, fibroză hepatică. În medicina regenerativă, aceste celule încep să fie folosite pentru refacerea oaselor și a cartilajelor.

    Acestea sunt motivele pentru care ALFA BIOBANK, oferă servicii nu doar pentru depozitarea celulelor stem hematopoietice din sângele ombilical, dar, de asemenea, servicii de păstrare a celulelor mezenchimale extrase din cordonul ombilical. Acest lucru face posibilă obținerea de beneficii potențiale din utilizarea lor în viitor.

    Celor care sunt interesați să cunoască ce boli pot fi tratate cu succes prin intermediul celulelor stem hematopoietice, le recomand să viziteze site-ul nostru oficial www.alfabiobank.md.

  • unicamd unica.md Cine sunt persoanele care pot folosi celulele stem hematopoietice?
  • Mereuță A. În primul rând, persoana donatoare de la care au fost obținute celulele, în scopul efectuării unui transplant autolog, cu o probabilitate de 100% de compatibilitate deplină. Adică, o persoană este atât donator, cât și receptor. Deja, în al doilea rând, membrii familiei donatoare (surorile, frații), pentru transplant alogen, cu o probabilitate de 25% de compatibilitate.

  • unicamd unica.md Cum arată un caz concret din viață atunci când aceste celule pot fi necesare?
  • Mereuță A. Vă voi aduce un exemplu. Un copil de 7 ani se îmbolnăvește, din păcate, de leucemie. Vorbesc intenționat despre această boală, în care celulele stem sunt folosite cu succes în tratamentul acesteia. Inevitabil, copilul are nevoie de un transplant. În acest caz, părinții apelează la bio-banca, unde au luat decizia de a păstra celulele stem la momentul nașterii copilului și indică instituția medicală specializată în care intenționează să fie efectuat transplantul de celule proprii. Se întocmesc actele respective, după care bio-banca livrează materialul necesar în instituția respectivă.

  • unicamd unica.md Unde se poate dona sânge și țesut din cordonul ombilical?
  • Mereuță A. Conform legislației, în orice maternitate care este autorizată de Ministerul Sănătății. La ora actuală, doar maternitatea Institutului Mamei și Copilului din Chișinău are această autorizație. Dar sunt sigur că, în 2020, deja în mai multe maternități, mamele vor putea dona sânge sau țesut din cordonul ombilical, în scopul depozitării ulterioare a celulelor stem ale copiilor lor.
  • unicamd unica.md Care este procedura de colectare a materialului biologic?
  • Mereuță A. Destul de simplă. Voi relata pașii acesteia prin exemplul prelevării de sânge ombilical. Procedura este efectuată de către medicul obstetrician-ginecolog. După nașterea bebelușului și rezecția cordonului ombilical, medicul introduce un ac de unică folosință în vena cordonului ombilical disecat, timp în care sângele curge prin gravitație într-un crio-recipient steril etanș, de unică folosință. Apoi, curierul nostru livrează bio-materialul valoros în banca noastră. În acest caz, nu contează, dacă a fost o naștere naturală sau cezariană. Procedura este absolut sigură atât pentru mamă, cât și pentru copil.

  • unicamd unica.md Ce volum de sânge ombilical este necesar pentru a extrage celulele stem?
  • Mereuță A. În situația dată, e valabil principiul următor – cu cât mai mult, cu atât mai bine! Dar nu mai puțin de 60-80 ml, acest moment depinde de mărimea placentei și alte caracteristici. Trebuie menționat că acest lucru este dictat de cerințele pentru un transplant terapeutic viitor.

  • unicamd unica.md Care sunt contraindicațiile pentru colectarea biomaterialului?
  • Mereuță A. În primul rând, acestea sunt rezultatele „pozitive” în urma testării ante-natale a sângelui matern pentru diverse virusuri: HIV, hepatită B și C, leucemie acută cu celule T. În același timp, există așa-numitele contraindicații relative: vârsta mamei mai mică de 18 ani, vârsta gestațională mai mică de 32 de săptămâni; tumori ale placentei, semne de anomalii cromozomiale la copil și altele.
  • unicamd unica.md Cât de rapid trebuie să fie efectuată livrarea biomaterialului la bio-bancă?
  • Mereuță A. Conform standardelor actuale, timpul de livrare a biomaterialului către ALFA BIOBANK, din momentul colectării până în momentul înregistrării sale în bio-bancă, nu poate depăși 48 de ore pentru sângele cordonului ombilical și 24 de ore pentru țesutul cordonului ombilical. În realitate, totul se întâmplă mult mai repede, în decurs de până la câteva ore.

  • unicamd unica.md Cum este organizată o bio-bancă?
  • Mereuță A.

    E complicat. Există o serie de operațiuni care se supun unor proceduri și regulamente strict implementate atât în interiorul băncii, cât și în afara acesteia. Voi face referire la cele mai importante aspecte, dat fiind faptul că mulți potențiali clienți și-ar dori să afle mai multe în special despre instituția cu care intenționează să coopereze.

    Așadar, clădirea. Este localizată în sectorul Botanica. Un bloc modern, cu un sistem de protecție bine conceput, atât la exterior, cât și în interiorul camerelor specializate. Acesta include: protecție fizică și sisteme de alarmă, supraveghere video, acces control, alimentarea neîntreruptă cu energie electrică etc.

    În laboratorul de procesare celulară, în condiții speciale, celulele sunt prelucrate și procesate înainte de a fi înghețate și plasate în depozitul criogenic. Procesarea celulelor este realizată de specialiști biologi, aceștia având o pregătire corespunzătoare în domeniul tehnologiei celulare.

    Extragerea celulelor stem din sângele cordonului ombilical se realizează folosind o tehnologie specială. În paralel, se efectuează teste complexe de laborator: controlul infecției, determinarea viabilității și numărului de celule stem, extragerea și stocarea ADN-ului. Bineînțeles, testarea are loc în laboratorul Alfa Diagnostica.

  • unicamd unica.md Izolarea și stocarea ADN-ului, la ce ne-ar folosi?
  • Mereuță A. Și ADN-ul poate fi congelat și utilizat pentru efectuarea testelor genetice, atunci când sunt indicații. Este curios faptul că celulele stem mezenchimale, extrase din țesutul cordonului ombilical, sunt multiplicate inițial pe medii nutritive speciale, într-un incubator de CO2, iar după aproximativ 4-6 săptămâni de cultivare, cultura celulară este depozitată în crio-eprubete speciale.

  • unicamd unica.md Cu ce utilaje și tehnologii este dotată o bio-bancă?
  • Mereuță A.

    Pe scurt, cu echipamente moderne de la producători de top, precum Beckman Coulter (SUA), Sysmex (Japonia), Leica (Germania), Cryotherm (Germania), Planer (Marea Britanie) etc.

    De exemplu, identificarea, evaluarea numărului și viabilității celulelor stem se realizează prin metoda de citometrie în flux (flow cytometry), care reprezintă ,,standardul de aur” în analiza și sortarea celulară. Analizorul folosit în acest scop, de către Alfa Biobank, este unic în Moldova.

    În ceea ce privește stocarea celulelor, acestea sunt păstrate într-un depozit criogenic – o cameră specializată, destinată depozitării probelor biologice plasate în rezervoare speciale, în vapori de azot lichid la o temperatură ultra-joasă, de -196 grade Celsius. În aceste condiții, celulele își păstrează pe deplin proprietățile biologice, pe perioade îndelungate.

    Depozitul este dotat cu echipamente criogenice de la Cryotherm (Germania), dar și sisteme pentru monitorizarea continuă a nivelului și temperaturii azotului lichid, alimentarea automată cu azot lichid și sistem de avertizare de urgență. Totodată, accesul la depozitul criogenic este strict limitat și controlat cu ajutorul unui sistem de securitate modern.

  • unicamd unica.md În ce tipuri de recipiente vor fi depozitate celulele?
  • Mereuță A. Celulele stem hematopoietice din sângele cordonului ombilical sunt depozitate sub formă de concentrat într-o pungă criogenică specială, rezistentă la temperaturi ultra-joase, dar și în crio-eprubete. Celulele stem mezenchimale extrase din cordonul ombilical sunt păstrate în crio-eprubete.
  • unicamd unica.md Cât timp pot fi păstrate celulele congelate?
  • Mereuță A. Pe un termen nelimitat, fără riscul de a pierde proprietățile biologice unice ale celulelor. Astăzi, în lume, sunt păstrate celule care au fost înghețate cu mai bine de 20 de ani în urmă.

  • unicamd unica.md Cum sunt congelate celulele?
  • Mereuță A. În mai multe etape. Inițial, proba este supusă unui proces de criogenare treptată, într-un dispozitiv special care creează o răcire lentă timp de 1,5 ore, cu aproximativ minus 10 grade pe minut. Până la minus 90 de grade Celsius. Acest aspect este unul extrem de important pentru a evita deteriorarea celulelor. Apoi, eșantionul este transferat într-un crio-rezervor cu azot lichid, fiind pus temporar în „carantină”, până când toate rezultatele de laborator confirmă calitatea înaltă a eșantionului și absența contraindicațiilor pentru depozitarea criogenă pe termen lung. Ulterior, eșantionul este transferat într-un crio-rezervor cu azot lichid, pentru depozitare pe termen lung, până în momentul ,,cererii”.

  • unicamd unica.md Ce urmează apoi?
  • Mereuță A. În decurs de 3 luni de la prelevare, ALFA BIOBANK emite un certificat special care conține informații importante și detaliate despre biomaterialul depozitat. Etapele procedurii sunt expuse detaliat pe site-ul nostru, în secțiunea ,,Întrebări și răspunsuri”.

  • unicamd unica.md Alfa Biobank are stabilite contacte sau legături internaționale?
  • Mereuță A. Cu siguranță. În zilele noastre este imposibil fără acest lucru. ALFA BIOBANK colaborează cu Gemabank din Rusia, cea mai mare bancă de stocare a celulelor stem din cordonul ombilical din Rusia și Europa de Est. De asemenea, colaborăm cu parteneri europeni.

  • unicamd unica.md Și acum, întrebarea pe care probabil și-o pune toată lumea: care este costul serviciilor Dvs.?
  • Mereuță A.

    Nu e mai mare decât prețul unui smartphone bun. Deși, desigur, nimeni n-ar încerca să compare un lucru care, prin definiție, nu poate fi comparat. Costul stabilit pentru prelevarea, procesarea și stocarea eșantionului în depozitul criogenic este de 1000 de euro (pentru celulele hematopoietice) și de 1400 de euro – pentru celulele mezenchimale. Un an de depozitare – costă 120 de euro (pentru celulele hematopoietice) și 140 de euro (pentru celulele mezenchimale). Dacă plata este efectuată pentru 5-10-18 ani odată, prețul de depozitare se reduce.

    Plata pentru servicii poate fi efectuată în orice instituție financiar-bancară din țara noastră.

  • unicamd unica.md Cum altfel mai pot fi obținute informații despre noile servicii disponibile în Moldova?
  • Mereuță A.

    În primul rând, pe site-ul www.alfabiobank.md

    În al doilea rând, în oficiul ALFA BIOBANK! Trebuie doar să sunați la numărul de telefon 022 88 21 21 sau 076003792, să vă înscrieți și să veniți la oficiul nostru pentru a primi răspunsuri la toate întrebările dvs. Și doar atunci, veți putea lua o decizie corectă, dacă considerați că este necesar să utilizați astfel de servicii.

Notă: Astăzi în lume există peste 450 de bio-bănci în 98 de țări. Printre țările cu cele mai multe instituții se numără (în ordine descrescătoare): SUA, Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, India, Canada, Israel, Brazilia, Australia, Belgia, Polonia, Chile, Cipru, China.

Cele mai mari bănci de depozitare a celulelor stem din cordonul ombilical sunt: Cord Blood Registry, ViaCord, Cryo-Cell, China Cord Blood Corporation, Cryo-Save, New York Cord Blood Program, CordVida, Americord, CryoHoldco, Vita34.

ALFA BIOBANK este autorizată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova prin ordinul nr. 1097 din 30 septembrie 2019

DETALII DE CONTACT:

Republica Moldova, MD-2038, mun. Chișinău,

Adresa: Bulevardul Decebal 82/5

Telefon: (022) 88 21 21 sau 076003792

www.alfabiobank.md

Peste 200 de cazuri de gripă au fost înregistrate săptămâna trecută în țară

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național. Astfel, în perioada 13.01.2025-19.01.2025, morbiditatea prin infecțiile respiratorii s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, cu circa 27% mai mult față de săptămâna precedentă a acesteia și o descreștere de peste 40% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior. În total, au fost înregistrate 4700 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (56%), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 201 cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 162 de cazuri; Bălți, Nisporeni, Taraclia – câte 4 cazuri; Criuleni, Rezina, Soroca și Ungheni – câte 3 cazuri; Briceni, Căușeni și Ialoveni – câte 2 cazuri; Cahul, Ceadâr-Lunga, Cimișlia, Comrat, Florești, Glodeni, Orhei, Râșcani și Sângerei – câte un caz), atestându-se o descreștere cu 5,6% în comparație cu săptămâna precedentă. Cazurile au fost raportate la persoane care fac parte din următoarele grupe de vârstă: 0-4 ani (71 de cazuri), 5-14 ani (55 de cazuri), 15-29 ani (36 de cazuri), 30-64 ani (31 de cazuri) și >65 (8 cazuri).

De la începutul perioadei de monitorizare (30.09.2024 – 19.01.2025, săptămânile 40/2024-03/2025), au fost înregistrate 593 de cazuri de gripă, 71 391 de cazuri de IACRS și 7295 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

Totodată, în perioada 13.01.2025-19.01.2025, au fost înregistrate 16 cazuri de COVID-19, fiind o creștere de 3,2 ori comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. La copii, au fost raportate 3 cazuri.

Specialiștii ANSP reiterează importanța respectării măsurilor de igienă personală (spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse) și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate pentru prevenirea gripei și a altor infecții respiratorii.

Cât este de sever HMPV, virusul respirator care s-a împrăștiat tot mai mult în China

China se confruntă cu un focar de metapneumovirus uman (HMPV). Virusul, care a fost identificat pentru prima dată în 2001, ridică îngrijorări în rândul experţilor pe fondul unei creşteri globale a infecţiilor respiratorii în această iarnă. În prezent nu există vaccinuri pentru HMPV, dar mai multe sunt în curs de dezvoltare, inclusiv unele care ar putea proteja atât împotriva acestuia, cât şi a virusului respirator sinciţial (VRS).

Spre deosebire de coronavirusul care a provocat pandemia Covid-19 în 2020, HMPV este un virus cunoscut, care face parte din familia Pneumoviridae, alături de virusul respirator sinciţial.

Cu toate acestea, el prezintă un risc pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi bebeluşii, persoanele în vârstă şi cele cu un sistem imunitar slăbit. De asemenea, are unele caracteristici care îl pot face mai dificil de depistat decât alte virusuri.

„Este un agent patogen important, destul de greu de detectat şi adesea nu apare nici măcar în testele de laborator care se fac în spital”, a declarat pentru Euronews Health dr. Peter Openshaw, medic pneumolog şi expert în gripă şi VRS de la Imperial College din Londra, citat de News.ro.

HMPV este un virus respirator comun pe care oamenii de ştiinţă olandezi l-au detectat pentru prima dată în 2001, deşi există probabilitatea că acesta circula printre oameni cu mult timp înainte.

Majoritatea copiilor sunt infectaţi cu HMPV cel puţin o dată până la vârsta de cinci ani, infecţiile atingând de obicei vârful la sfârşitul iernii sau începutul primăverii.

„Face parte din cocktailul de virusuri de iarnă la care suntem expuşi”, a precizat dr. John Tregoning, un imunolog specializat în vaccinuri de la Imperial College.

Virusul provoacă simptome asemănătoare răcelii sau gripei, cum ar fi tuse, secreţii nazale, congestie şi dificultăţi de respiraţie, după care oamenii se recuperează de obicei în câteva zile. Cu toate acestea, unele infecţii pot fi grave, necesitând spitalizare.

Copiii mici şi adulţii în vârstă sunt mai susceptibili de a fi spitalizaţi cu HMPV, care poate provoca, de asemenea, boli mai grave la persoanele cu deficienţe ale sistemului imunitar sau afecţiuni pulmonare cronice.

Într-un studiu italian din sezonul virozelor de iarnă 2018-2019, între 10% şi 12% dintre pacienţii infectaţi fie cu HMPV, fie cu VRS – un virus similar – au avut nevoie de îngrijiri medicale la camerele de urgenţă.

Specialiştii sunt îngrijoraţi că valul de infecţii respiratorii şi gripă din timpul iernii va pune în dificultate sistemele naţionale de sănătate.

Cazurile de HMPV sunt în creştere în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit declaraţiilor oficialilor locali.

Între timp, o combinaţie de HMPV şi gripă pare să pună presiune pe sistemele de sănătate din regiunile dens populate, spune Vasso Apostolopoulos, profesor de imunologie la Universitatea RMIT din Australia.

HMPV care circulă în China nu pare să fi suferit mutaţii într-o tulpină mai periculoasă, a precizat Apostolopoulos, dar monitorizarea bolii şi eforturile de ţinere sub control a infecţiilor sunt importante pentru a minimiza riscurile pentru sănătatea publică.

„În acest stadiu, probabilitatea este că în China specialiştii se confruntă cu un sezon HMPV mai sever, în acelaşi mod în care în unii ani avem un sezon mai rău de gripă”, a indicat dr. Sanjaya Senanayake, specialist în boli infecţioase la Universitatea Naţională din Australia.

În timp ce oficialii chinezi monitorizează focarul, în prezent nu pare să existe un risc global din cauza virusului, spun experţii.

Cu toate acestea, cazurile de HMPV sunt în creştere şi în ţări precum Anglia, care a înregistrat o rată de pozitivitate a testelor de 4,53% la sfârşitul lunii decembrie, în creştere de la 2,29% cu o lună mai devreme, un indicator al răspândirii virusului.

Cazurile de gripă, Covid-19, VRS şi norovirus (virusul vărsăturilor de iarnă), au crescut, de asemenea, în Europa, în ceea ce unii experţi numesc o „cvadridemică”.

„O combinaţie a acestor virusuri deja cunoscute pare să cauzeze o creştere globală” a infecţiilor, a precizat dr. Openshaw.

În prezent nu există vaccinuri pentru HMPV, dar mai multe sunt în curs de dezvoltare, inclusiv unele care ar putea proteja atât împotriva HMPV, cât şi împotriva VSR, a indicat pentru sursa citată dr. Andrew Pollard, directorul departamentului de dezvoltare a vaccinurilor de la Universitatea Oxford.

Între timp, experţii în sănătate au cerut Chinei să împărtăşească datele sale pentru a confirma că HMPV este cauza epidemiei din această ţară şi pentru a ajuta la dezvoltarea unui vaccin.

Ca şi alte virusuri, HMPV se răspândeşte prin tuse şi strănut, astfel încât aerisirea locuinţei şi spălarea regulată a mâinilor pot ajuta la evitarea îmbolnăvirii, spun specialiştii. Aceştia recomandă izolarea la domiciliu în caz de îmbolnăvire, pentru a contribui la prevenirea răspândirii virusului şi la reducerea aglomerării spitalelor în acest sezon al infecţiilor respiratorii.

Primul caz de febră tifoidă din ultimii 5 ani, înregistrat în Republica Moldova. Autoritățile vin cu precizări

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează despre înregistrarea unui caz de import de febră tifoidă, la un tânăr în vârstă de 20 de ani, originar din Nigeria, domiciliat în Republica Moldova, orașul Tiraspol, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La apariția primelor simptome ale bolii (febră, frisoane, cefalee, slăbiciuni, greață, vomă, scaune lichide, dureri abdominale și musculare), tânărul a solicitat asistența medicului de familie. În prezent, acesta primește tratament specializat în cadrul unei instituții medicale din mun. Chișinău, starea de sănătate fiind de gravitate medie.

În rezultatul anchetei epidemiologice, s-a stabilit că persoana s-a aflat, în perioada 10.12.2024 – 04.01.2025, în Republica Federală Nigeria. Conform anamnezei clinico-epidemiologice și a istoricului de călătorie într-o țară endemică febrei tifoide, a fost indicat examenul de laborator, rezultatul fiind pozitiv.

În Republica Moldova, ultimul caz de febră tifoidă a fost raportat în anul 2019, la o persoană revenită din Irak.

Febra tifoidă este o boală infecțioasă specifică omului, ce se manifestă prin febră cu creștere treptată în fiecare zi, slăbiciuni generale, cefalee, diaree sau constipație, oboseală extremă.

ANSP vine cu următoarele recomandări pentru călători, în scopul prevenirii infectării cu febra tifoidă:

  • Spălați-vă bine mâinile cu apă și săpun înainte de a mânca, înainte de a manevra cu alimentele, dar și în timpul preparării lor.
  • Folosiți dezinfectant pentru mâini cu cel puțin 60% alcool, dacă nu sunt disponibile surse de apă și săpun.
  • Folosiți surse de apă și materii prime sigure.
  • Folosiți apa potabilă sau tratați-o pentru a o face potabilă (fierbeți apa timp de 1 minut).
  • Evitați băuturile cu gheață, cu excepția cazului în care gheața este făcută din apă îmbuteliată sau fiartă.
  • Nu consumați alimentele preparate de cineva care este bolnav sau a fost bolnav recent.
  • Vaccinați-vă împotriva febrei tifoide în cazul în care planificați să plecați în zonele endemice.

Dacă aveți careva simptome în timpul sau după revenirea din călătorie, solicitați de urgență consultația medicului și menționați faptul că ați călătorit în zone endemice, în special Asia și Africa sub-sahariană.

Menționăm că Republica Moldova dispune de capacități de diagnostic de laborator al acestei infecții.

,,Nu, pogodi”, în curând o nouă serie de desene animate la tv
Articolul anterior
Un elev și-a ucis doi colegi și a rănit alți trei, chiar în ziua în care a împlinit 16 ani
Articolul următor