Un elev și-a ucis doi colegi și a rănit alți trei, chiar în ziua în care a împlinit 16 ani

Un adolescent de 16 ani a mers la liceul Saugus California, din apropiere de Los Angeles, cu arma în ghiozdan. Ajung la școală, el a deschis focul asupra elevilor, împușcând mai mulți elevi.

separator
Nathaniel Berhow, 16 ani, a fost identificat ca principalul suspect al atacului care a avut loc joi, la Liceul Saugus din Santa Clarita, California.

Autoritățile americane spun că biografia de pe contul de Instagram al atacatorului conținea un mesaj înfiorător. Autoritățile au estimat că atacul în care au fost uciși doi elevi și au fost răniți alți trei a durat doar 16 secunde, scrie The Sidney Morning Herald.

Suspectul pare să fi tras la întâmplare, neexistând nicio conexiune între el și cei pe care i-a împușcat. Imediat după atac, atacatorul s-a împușcat. Potrivit autorităților, acesta a scos un pistol din rucsac și a început să tragă în colegii săi. A împușcat cinci elevi, dintre care doi – o fată de 16 ani și un băiat de 14 ani – au murit. Celelalte victime sunt două fete, de 14 și 15 ani, și un băiat de 14 ani. După ce și-a împușcat colegii, elevul a încercat să se sinucidă. Acesta se află acum la spital în stare gravă.

Atacul a avut loc la ora locală 07.40, iar primele imagini filmate arată scene de teroare, cu adolescenți care se deplaseză încolonați în spatele trupelor speciale. Mai multe echipaje au intervenit la fața locului, iar unitatea de învățământ a fost evacuată.

sursa

Pe o porțiune a bulevardului Decebal va fi suspendat traficul rutier, timp de mai mult de o lună

Începând cu marți, 14 mai, traficul rutier va fi suspendat pe o porțiune de drum de pe bulevardul Decebal din capitală. Este vorba despre tronsonul cuprins între bd Dacia și str Nicolae Titulescu (partea impară).

Suspendarea traficului va fi aplicată în perioada 14 mai – 30 iunie. Potrivit autorităților locale, acțiunea are loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație a trotuarelor de pe bd Decebal. Lucrările sunt effectuate de către compania SRL „VICOLIV-GRUP”.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să opteze pentru circulația pe alte străzi.  

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Digi24.ro.

„Unităţile grupării de trupe ‘Nord’ au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov, situate aproape de frontiera cu Rusia”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este „dificilă”, adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar „operaţiuni ofensive limitate” de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi „continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate”.

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor „acţiuni ofensive” în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

România livrează Ucrainei curent electric, în urma avariilor din sistemul energetic naţional provocate de bombardamentele ruse

La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană, transmite News.ro.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

S-a deschis prima bancă de celule stem în Moldova – ALFA BIOBANK
Articolul anterior
Vine iarna. Țările din Europa în care deja a nins consistent
Articolul următor