Ficatul este organul responsabil de metabolizarea grăsimilor ingerate din alimente, astfel încât acestea să poată fi asimilate de câtre țesuturile întregului organism. Steatoza hepatică sau depunerea excesivă de grăsimi, în special trigliceride, în interiorul celulelor hepatice este o afecțiune care rareori duce la ciroză hepatică, însă, chiar și așa, boala necesită diagnosticare și un tratament corespunzător.
Ficatul devine gras atunci când grăsimea constituie mai mult de 10% din greutatea acestui organ. Există două tipuri de steatoză hepatică: boala de ficat gras alcoolic și boala de ficat gras non-alcoolic.
Care sunt simptomele ficatului gras?
De cele mai multe ori, steatoza hepatică nu determină semne acute ori persoana afectată nu dă o mare însemnătate simptomelor precum oboseala, senzație intermintentă de greață, scăderea poftei de mâncare, senzație de greutate sau dureri cu caracter surd sub rebordul costal drept, în locul poziției anatomice a ficatului.
În steatoza hepatică ficatul își poate mări volumul, determinând mărirea cavității abdominale.
Steatoza hepatică apare atunci când grăsimea în exces este depozitată la nivelul celulelor hepatice, cauzând astfel ficatul gras. Dieta incorectă, alimentația greșită bogată în grăsimi și în zaharuri contribuie la apariția bolii.
Ficatul gras este o afecțiune aproape constantă în obezitate, diabet zaharat de tip 2, exces de alcool, dislipidemie, sindrom metabolic, hipertensiune arterială.
Cum este diagnosticat ficatul gras?
Ficatul gras este destul de dificil de depistat, sunt necesare mai multe teste și analize: biomarcheri serici, investigații imagistice pentru diagnosticarea ficatului gras (ecografie, computerul tomograf (CT) sau RMN-ul (rezonanța magnetică) pot depista anomalii la nivelul ficatului.
Biopsia ficatului, recoltarea țșesutului de la nivelul acestui organ, pentru analiza microscopică, este singura procedură care ajută la diagnosticarea exactă a ficatului gras.
Ce măsuri de tratament sunt indicate în steatoza hepatică?
Medicul îți poate recomanda o serie de medicamente cu acțiune hepatoprotectoare. Însă, trebuie să știi că dieta și scăderea în greutate au o importanță colosală în tratarea și prevenirea ficatului gras.
Reducerea aportului de grăsimi şi dulciuri, aplicarea unui program regulat de exerciţii fizice şi reducerea greutăţii corporale, pot contribui substanţial la normalizarea funcţiei hepatice.
Tratamentul naturist al steatozei hepatice vizează încetinirea evoluţiei bolii, corectarea dezechilibrelor şi, în special, restabilirea funcţiei hepatice, susține Dr. Mircea Peia.
Ce plante poți folosi pentru ficatul gras?
Armurariul – este recunoscut rolul acestei plante în tratamentul complementar, nu numai pentru steatoza hepatică, ci şi pentru alte afecţiuni ale ficatului, cum sunt hepatita şi ciroza.
Păpădia – acţionează foarte bine în asociere cu armurariul şi are un pronunţat efect depurativ asupra ficatului. Stimulează producţia bilei şi ameliorează congestia hepatică. Se recomandă consumul frunzelor crude, sub formă de salată, sau decoct din plantă uscată (3 căni pe zi).
Turmericul – conţine un pigment galben (curcumina) care stimulează notabil funcţia hepatică şi protejează ficatul de acţiunea radicalilor liberi. Extractele de turmeric sunt standardizate la 90-95% curcumină şi pot fi administrate în doze de 250-500 mg, de trei ori pe zi.