O tânără, în vârstă de 18 ani, a trecut printr-o experienţă traumatizantă atunci când a încercat să-şi schimbe culoarea părului. Faţa i s-a umflat şi nu a putut vedea o perioadă lungă, iar medicii i-au spus că ar fi putut să se aleagă cu grave probleme de sănătate.
„Faţa îmi era umflată şi nu puteam să văd nimic. Scalpul îmi pulsa şi era plin de inflamaţie. Mă simţeam ca un monstru, a fost cel mai cumplit moment din viaţa mea”, a mărturisit tânăra pentru publicaţia britanică The Mirror.
Deşi şi-a revenit din şoc, tânăra înca simte mâncărimi pe scalp şi are mătreaţă. Nefericita întâmplare a avut loc după ce adolescenta a vrut să îşi schimbe culoarea părului înainte de a merge la petrecere cu cele mai bune prietene. Ea a ales un tip de vopsea de păr pe care îl mai folosise în trecut şi a ignorat testul recomandat înainte de vopsire.
A doua zi, faţa îi era umflată şi nu putea să vadă. Tânăra a fost dusă de urgenţă la spital, unde doctorii au stabilit că era vorba despre o reacţie alergică la vopsea de păr. I s-au administrat morfina, medicamente antihistaminice şi steroizi pentru a reduce umflătura.
Peste trei săptămâni faţa tinerei a revenit la normal.
„A fost o mare greşeală din partea mea să nu fac testul înainte să mă vopsesc. Puteam să evit toate aceste neplăceri dacă urmam instrucţiunile de pe cutie”, mărturiseşte adolescenta.
Un test de alergie efectuat ulterior a scos la iveală faptul că tânăra era alergică la o substanţă numită para-phenylenediamina (PPD), aceasta prezentă în unele vopsele de păr, fiind un alergen cunoscut şi interzis în multe ţări din UE.
Deşi reacţiile alergice la vopsea de păr nu sunt foarte frecvente, producătorii recomandă efectuarea unui test de alergie cu cel puţin 48 de ore înainte de vopsirea părului şi de fiecare dată când vrei să îţi colorezi părul.