Motivul exact, pentru care acest copil a ajuns să cântărească 320 de kg la 15 ani, nici medicii nu l-au putut stabili, fie că a fost vorba despre alimentaţia dezechilibrată, greşită în familie, ori alte cauze au stat la baza îngrăşării excesive a copilului.
Mama băiatului spune că de la vârsta de un an acesta a început să se îngraşe necontrolat. A fost tot timpul un copil mai înalt şi mai gras decât cei de vărsta lui, iar la 15 ani cântărea 320 de kilograme! Părinţii l-au dus la doctori, însă niciunul nu avea o explicaţie sau o soluţie pentru Jacob Miller. Spuneau că ar fi o problemă hormonală, dar nimeni nu ştia exact ce e de făcut. Şi lună de lună copilul lua în greutate, din ce în ce mai mult. Într-un final, medicii au decis să îl opereze. La greutatea şi problemele lui de sănătate, o intervenţie chirurgicală era extrem de riscantă, dar era, de altfel, şi singura opţiune. A ţinut o dietă strictă înainte să urce pe masa de operaţie şi a scăpat de câteva kilograme, vreo 34. A demonstrat că îşi doreşte şi că poate să se lupte pentru sănătatea lui, pentru o viaţă cât mai aproape de normalitate.
“La o greutate ca a lui, sunt probleme cardiace, pulmonare, cu ficatul, suferă de apnee, diabet”, a declarat medicul pediatru.
Părinţii, disperaţi, au cerut ajutor, întrucât nu îşi doreau să vada copilul imobilizat la pat. Băieţelul a fost supus unui bypass gastric. Medicii i-au rezecat stomacul şi l-au făcut de dimensiunea unui ou în timpul operaţiei care a durat peste trei ore şi jumătate.
“Stiu că mai e mult de muncă. Este doar începutul, însă e o şansă pe care fiul nostru o primeşte până când se va descoperi cu exactitate cum poate fi vindecat”, a declarat mama băiatului.
După o lună de la operaţie, copilul slăbise deja 45 de kilograme, apoi s-au facut 68. După trei luni, era mai slab cu 80 de kilograme, scăpase de diabet şi se simţea mult mai bine. A urmat o perioadă mai dificilă, când a stagnat şi, în ciuda eforturilor şi a faptului că mânca foarte puţin, nu mai reuşea să scadă în greutate. Acum copilul a ajuns la 240 de kilograme şi lupta sa continuă. Ştie că va fi dificil, dar nu are de gând să renunţe, oricât de greu îi va fi.