Caz inedit la o clinică din Statele Unite! Doi gemeni siamezi, născuţi lipiţi în zona craniană, au trecut cu succes de o intervenţie chirurgicală lungă şi dificilă, care le-a schimbat radical viaţa. Postul de televiziune CNN a primit acordul părinţilor pentru a arăta povestea lor.
Anias şi Jadon McDonald s-au născut în septembrie 2015, uniţi în zona capului. Un caz care se înregistreaza doar odată la 2,5 milioane de naşteri.
Şansele de supravieţuire în astfel de cazuri sunt mici, iar situaţia lor era cu atât mai complicată cu cât fraţii împărţeau o parte din creier. Operaţia de separare a avut loc la 13 luni de la naştere, iar interventia a durat 27 ore. Cei mici nu doar ca au supraviețuit, dar, spun medicii, recuperarea lor este chiar mai rapidă decât au sperat.
„Recuperarea se măsoară în luni, câteodată chiar în ani. Noi acum suntem la doar o lună, deci la numai o lună de la operaţie, mi se pare incredibil de rapid”, spune James Goodrich, medic chirurg.
După separare a început o viaţă nouă pentru întreaga familie: Anias şi Jadon au dormit în paturi separate pentru prima oară, s-a putut vedea unul pe celălat pentru prima oară, iar mama lor, Nicole, şi-a putut ţine în braţe fiecare fiu pentru prima oară.
„Ca mamă, când îţi ţii copilul, îi înveţi fiecare aspect al feţei. În cazul lor, faţa unuia includea şi faţa celuilalt, deci a fost primul moment în care să le reînvăţ chipurile”, afirmă Nicole McDonald, mama gemenilor.
Pentru ca starea lor post operatorie este bună, Jaden şi Anais vor fi externaţi de la terapie intensivă în urmatoarele zile. Îi aşteaptă însă o perioada lunga de fizioterapie în care siamezii trebuie să înveţe să trăiască separat.
De ce răcim atât de des: Virusurile le dau bătăi de cap cercetătorilor
De ce răcim mai des și sunt virusurile mai rezistente. Unstudiu recent sugerează o posibilă legătură între diversificarea virusurilor pe Pământ și radiațiile cosmice provenite de la supernove antice, scrie evz.ro.
De ce răcim mai des și sunt virusurile mai rezistente
Conform cercetărilor efectuate de Caitlyn Nojiri de la Universitatea din California Santa Cruz, acum aproximativ 2,5 milioane de ani, în perioada în care o supernovă ar fi emis raze cosmice care au ajuns pe planeta noastră, diversitatea virusurilor în Lacul Tanganyika a cunoscut o creștere semnificativă.
Radiațiile cosmice generate de exploziile de supernove ar putea influența procesele de pe planetă, chiar dacă viața continuă să evolueze independent de acestea. Sistemul solar nostru se află într-o regiune cunoscută sub numele de Bula locală, caracterizată printr-o densitate stelară scăzută.
Zona în care se află sistemul solar a fost generată de mai multe explozii de supernove, evenimente care au intensificat semnificativ radiațiile care au ajuns pe Pământ. Echipa condusă de Nojiri a extras carote din sedimentele marine pentru a căuta urme de fier-60, un izotop produs în urma exploziilor de supernove, care ajunge pe Pământ atunci când traversează norii de resturi stelare.
Ce au descoperit cercetătorii
Analizând datele, cercetătorii au identificat două perioade distincte în care s-au depus fier-60: una cu aproximativ 6,5-8,7 milioane de ani în urmă și alta cu 1,5-3,2 milioane de ani în urmă. Studiul a corelat vârful de fier-60 din perioada mai recentă cu o explozie de supernovă provenind probabil dintr-un grup stelar specific, Scorpius-Centaurus sau Tucana-Horologium.
Oamenii de știință au făcut simulări pentru a analiza impactul exploziei de supernovă asupra Pământului, concluzionând că planeta noastră a fost expusă radiațiilor cosmice intense timp de aproximativ 100.000 de ani.
Interacțiunea dintre evenimentele cosmice și Terra
Experimentele ulterioare sugerează că aceste radiații ar putea influența ADN-ul, având un potențial efect asupra evoluției.
Chiar dacă nu există dovezi directe care să lege diversificarea virusurilor de radiațiile provenite de la supernova, cercetările au documentat o creștere a diversității acestor microrganisme în perioada respectivă. Acest studiu subliniază interacțiunea complexă dintre evenimentele cosmice și dezvoltarea vieții pe Terra.
Babesioză, o boală parazitară periculoasă, confirmată pentru prima dată în R. Moldova
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează despre înregistrarea unui caz de import de babesioză (boală parazitară transmisă prin intermediul căpușelor), în Republica Moldova,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Cazul a fost confirmat în Laboratorul Național de Referință în Infecții Asociate Asistenței Medicale și Rezistența la Antimicrobiene, Infecții Bacteriene și Parazitoze al ANSP, la o femeie originară din Irlanda, cu reședința temporară în Republica Moldova.
Persoana, în vârstă de 38 de ani, prezenta simptome precum febră, frisoane, slăbiciune generală, cefalee și dureri musculare. În rezultatul anchetei epidemiologice, s-a stabilit că, în luna ianuarie, aceasta s-a aflat timp de două săptămâni într-o țară africană. Babesioza poate evolua asimptomatic, iar în cazurile în care este prezentă o simptomatologie, aceasta nu este specifică și este necesară excluderea altor posibile cauze. Deoarece bolnava a acuzat simptome caracteristice malariei și, luând în considerare că s-a aflat într-o țară endemică la această boală, inițial, femeia a fost diagnosticată cu malarie. În legătură cu aceasta, probele de sânge au fost expediate în laboratorul ANSP pentru confirmarea diagnosticului primar. În rezultatul investigației, s-a stabilit că este un caz de babesioză.
În prezent, femeia beneficiază de tratament, starea ei fiind satisfăcătoare.
Menționăm că acesta este primul caz de babesioză înregistrat pe teritoriul țării.
Boala este o zoonoză caracteristică pentru animale, dar care poate afecta și oamenii. Este cauzată de paraziți din familia Babesia, ce atacă celulele roșii ale sângelui și transmisă prin intermediul căpușelor. Majoritatea cazurilor umane de babesioză au fost raportate în Statele Unite ale Americii, Europa, Asia și Australia.
Pentru a stabili diagnoza, se examinează frotiurile de sânge în scopul detectării prezenței parazitului Babesia în interiorul globulelor roșii. Deoarece aspectul parazitului este foarte asemănător cu Plasmodiul falciparum, adesea acesta este confundat cu ultimul, boala fiind greșit considerată drept malarie tropicală. La fel, pentru diagnostic, pot fi utilizate testele serologice și moleculare.
Boala începe să se manifeste la câteva săptămâni, sau chiar luni de la momentul molipsirii, prin febră, oboseală, frisoane, transpirație, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, pierderea poftei de mâncare.
Tratamentul pentru babesioză implică o combinație de antiprotozoice, antibiotice și medicamente antimalarice.
Măsurile de prevenție includ:
evitarea expunerii la căpușe – aceste insecte se găsesc cel mai frecvent în zone cu vegetație abundentă, precum pădurile, zonele cu iarbă înaltă și tufișurile; dacă locuiți sau petreceți timp în astfel de zone, încercați să vă deplasați pe potecile bine amenajate și să evitați contactul cu vegetația deasă;
purtarea de haine care acoperă pielea și utilizarea unui repelent pentru căpușe – dacă totuși nu puteți evita zone precum cele descrise mai sus, asigurați-vă că purtați îmbrăcăminte adecvată (pantaloni lungi, bluze cu mâneci lungi) și că aplicați pe piele un repelent pentru insecte;
verificarea cu atenție a corpului după fiecare ieșire în aer liber – căpușele pot fi extrem de dificil de observat și este important să inspectați cu atenție scalpul, gâtul, axilele, zonele inghinale și în spatele genunchilor; nu ezitați să cereți ajutorul unei alte persoane pentru verificarea zonelor greu accesibile;
îndepărtarea corectă și rapidă a căpușelor – în cazul în care găsiți o căpușă pe corp, trebuie să o eliminați cât mai curând posibil; folosiți o pensetă cu vârf ascuțit pentru a apuca căpușa cât mai aproape de piele și trageți drept în sus; după eliminarea căpușei, dezinfectați zona mușcăturii cu alcool.
ANSP recomandă, în cazul când reveniți dintr-o călătorie din zone tropicale și prezentați semne de boală, evitați autotratamentele și adresați-vă la medic!
Adevărul despre plicurile de ceai: Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Plicurile de ceai conțin sute de urme genetice de la gândaci, păianjeni sau muște, spune un studiu realizat în Germania. De exemplu, într-un singur plic de ceai verde cercetătorii au descoperit rămășițe de la 400 de specii, scrie digi-world.tv.ro.
La fel cum oamenii lasă urme de salivă sau de piele peste tot pe unde merg, așa fac și aceste specii. Oamenii de știință germani au analizat 40 de probe de ierburi uscate găsite la vânzare în magazine: mușețel, ceai verde, mentă și chiar pătrunjel. Și au descoperit rămășițe de la 1.200 de specii diferite. Adunate, peste 3.200 de nevertebrate.
Printre ele se numără muște, purici, păianjeni, gândaci sau fluturi. Toate acestea s-au așezat ori au consumat din frunze înainte să fie culese, se arată în studiu.
Plantele au fost uscate fără să fie spălate și apoi mărunțite, iar probele de ADN s-au împrăștiat peste toată cantitatea de ceai. Experții spun că din urmele găsite pot să afle informații esențiale despre locul în care au fost crescute plantele și dacă au fost tratate cu pesticide, precum și despre relația dintre plante și insecte.