Jean Nidetch, cea care a inventat în 1963 dieta Weight Watchers, s-a stins din viaţă miercuri, la 91 de ani, în casa ei din Florida. Nidetch a fost, de fapt, prima sa pacientă. Ea a suferit de obezitate din copilărie. Apoi, a elaborat singură un regim dietetic care a ajutat-o să slăbească de la 96 de kg la 64 şi care a devenit ulterior cunoscut drept dieta Weight Watchers.
Jean Nidetch, gospodina grasă din New York, căci aşa obişnuia Nidetch să se denumească, a abordat problema obezităţii din unghi personal. Aceasta suferea de o formă de obezitate încă din copilărie şi a încercat tot felul de diete, pastile și tratamente, însa eforturile au fost zadarnice.
Prin recomandare, Nidetch a ajuns la vizita unui medic dintr-o clinică de obezitate din New York, în anul 1961, iar sfaturile pe care le-a primit acolo păreau să dea rezultate.
Nici o masă scăpată. Pește de cinci ori pe săptămână. Două bucăți de pâine și două pahare de lapte degresat pe zi. Mai multe fructe şi legume. Nidetch a pierdut 1kg chiar în prima săptămână.
Însă, modul în care şeful clinicii împărtășea informațiile și faptul că prea puţini aveau ocazia să acceadă la ele, a făcut-o pe Nidetch să iniţieze chiar la ea acasă, în salon, cursuri de slăbit. Aşa că, a adunat prietenii ce sufereau de exces în greutate şi a început să le spună şi lor ce a învăţat de la alţii.
În timp de un an, ,,gospodina grasă’’ a ajuns la greutatea ideală de 63 de kg, iar întâlnirile săptămânale în sufrageria ei deveniseră deja o tradiţie. Zeci de oameni din New York veneau sa-i ceară ajutor. Curând, Nidetch a inventat propriul program de slăbit, cunoscut ca dieta Weight Watchers.
Jean Nidetch nu avea să mai revină niciodată la greutatea iniţială pe care a avut-o.
Cea mai mare moștenire a lui Nidetch, ea mereu spunea acest lucru, au fost milioanele de bărbați și femei care au reuşit să slăbească datorită recomandărilor ei. De asemenea, Jean Nidetch a fost mereu mândră pentru faptul că a putut să-şi păstreze greutatea sănătoasă dobândită.