Am 4 zile de când am venit pe lume. Încă nu ştiu sigur ce înseamnă să zâmbeşti sau să plângi, să ai de toate sau să nu ai nimic, să fii fericit sau plin de durere.
Mămica mea se gândeşte acum ce nume să-mi dea.
Până atunci, am o misiune importantă: să Vă povestesc mai multe despre noi pentru a ne cunoaşte.
Din burtică, pe 19 aprilie, am ajuns la Centrul Maternal „În braţele mamei”, pentru că mama nu avea un loc de trai şi pe cineva alături care să ne susţină. Înainte să apar eu acolo, sub inima ei, ea a fost bucătăreasă- pentru că asta învăţase la o şcoală profesională. Pentru că eram deja două, nu mai putea lucra şi de asta ne-am pomenit într-o situaţie dificilă.
Când o să ne întoarcem de la maternitate, o să venim din nou la Centrul Maternal. Aici sunt şi alţi copilaşi, mai mari ca mine, Artiom, Anişoara, Damian, Nina, Cristian, Jasmin, Călin şi Alexandra. Mămicile lor au aceleaşi griji, ca şi mama mea.
Cu siguranţă, o să pot să Vă povestesc mai multe, când voi creşte mare, sper doar, din tot sufletul să rămân mereu alături de mama, pentru că în acest moment mi se pare cel mai preţios dar.
Dacă mesajul meu a reuşit să te emoţioneze: te invit să te implici, astfel ne poţi ajuta să creştem în braţele mamelor noastre.
Pentru donaţii în bani:
Telefon: (022) 92-28-29; 46-32-28
Adresa: Mun. Chisinau, str. Criuleni 22, Cartierul Poşta Veche
Cont bancar:
c/f: 40246014
Cont curent: 225100000186757
Cont special: 225110000186757
BC VictoriaBank S.A. filiala nr. 3