Viața a 155 de persoane slabvăzătoare s-a schimbat într-o oră!

7G9C9717Oameni care au nevoie de ajutor sunt mulți, oameni care vor să ajute sunt mai puțini! Dar dacă oferim o oră dintr-o zi pentru o faptă bună, lucrurile se pot schimba. Pe acesta a mizat și președintele Fundației ”Ajută un om”, Doina Cernavca, care a decis să organizeze cea de a doua ediție a acțiunii ”Ora de suflet” nu pentru o persoană, ci pentru 155 de persoane slab-văzătoare sau total nevăzătoare de la Asociația Orbilor din municipiul Chișinău. Aceste persoane, care și așa au de înfruntat viața în condiții dure, mai suferă şi de diabet zaharat. Ei au nevoie de tehnică specializată pentru a-și ține sub control nivelul de zahăr în sânge, tehnică dotată cu voce. Aceste aparate, numite glucometre cu voce nu sunt pe buzunarul Asociației, chiar dacă sunt vitale pentru cei 155 de slab-văzători sau total nevăzători.

separator

7G9C9677Circa 30 de oameni au venit să susțină inițiativa organizatorilor și totodată să se informeze despre alimentația care ne salvează viața, despre diabetul zaharat și sănătate la general. În cadrul celei de-a doua ediții a acțiunii ”Ora de suflet” au venit cu informație utilă doamna doctor Luminița Suveică, Sefa Direcție Sănătate a Primăriei Chișinău, doamna Ruxanda Glavan, directorul companiei ”Glavirux” și Ovidiu Tafuni, reprezentant ”Walmark” în Republica Moldova.

În afară de informațiile utile, care prind bine oricărei persoane care are grija de sănătatea sa și a familiei sale, toți participanții la acțiunea de caritate au aprimit la intrare câte o pungă din partea companiei ”Walmark”, care conținea suplimente de vitamine, extrem de necesare organismului nostru în această perioadă. De asemenea, au avut posibilitatea de a-și face absolut gratuit testul de măsurare a glicemiei în sânge.

7G9C9760Compania ”Glavirux” a donat 155 de glucometre cu voce pentru toți cei 155 de pacienți slab-văzători și total nevăzători din cadrul Asociației Orbilor din municipiul Chișinău, iar din banii acumulați la intrare  și donații  au fost achiziționate bandeletele pentru ei.

”Astăzi au venit mai puțină lume. Cred că le-a încurcat ploaia. Vreau să știți că în cadrul acțiunilor pe care noi le facem cu fundația, nu contează cantitatea oamenilor prezenți, ci faptul că noi cu ajutorul sponsorilor și a partenerilor putem duce la capăt scopul pe care l-am pus. Acești oameni necăjiți de soartă au primit glucometrele de care au nevoie și au înțeles că nu sunt uitați de oamenii din jurul lor. Speranța care o dăm și ajutorul cât de mic, este ceea ce contează. Eu mă bucur că oamenii sunt receptivi și vin să ofere o oră din viața lor pentru cineva mai trist”, a spus Doina Cernavca.

Printre oamenii cu suflet mare au fost de această dată și persoane publice  din diferite domenii, jurnaliști, oameni de afacere și chiar un deputat.

deputaul Valentina Stratan”Femeile sunt cele mai sensibile la astfel de acțiuni caritabile și de acesta aș vrea anume pe le să le îndemnă fie mai receptive și să dea exemplu și bărbaților în ce privește susținerea celor care au nevoie. Făcând un bine primești cu siguranță multe emoții pozite. De unde dai acolo se adună. Fecare om care întinde  o mână de ajutor, Dumnezeu îi întoarce înzecit. Eu am aflat despre această acțiune de pe facebook și am venit. Pentru a face un act de caritate nu ai nevoie de invitație, este nevoie de dorință și foarte puțin timp”, a declarat pentru unica.md doamna deputat Valentina Stratan.

Cu ajutorul oamenilor cu suflet mare și a sponsorilor, Fundația ”Ajută un om” a reușit să le ușureze măcar puțin soarta acestor 155 de persoane.

7G9C96727G9C9680 7G9C9681 7G9C9688 7G9C9689
7G9C9695 7G9C9701 7G9C9703 7G9C9725 7G9C9731
7G9C9734 7G9C9744 7G9C9748 7G9C9755 7G9C9756
7G9C9769 luminita suveica Ovidiu Taifuni

Natalia Bodiu

SUA implică cercetători din întreaga lume pentru a găsi cauzele apariției autismului. Studiul trebuie să fie finalizat în septembrie

Un studiu care urmează să fie realizat de către autorităţile sanitare americane va permite să se stabilească cauzele a ceea ce secretarul american al Sănătăţii Robert F. Kennedy Jr. cataloghează drept o ”epidemie” de autism – până în septembrie -, dă asigurări acesta joi la Washington, relatează AFP.

”Am lansat lucrări de cercetare care vor implica sute de cercetători din întreaga lume”, anunţă secretarul american al Sănătăţii într-o reuniune a Guvernului lui Donald trump la Casa Albă.

”Până în septembrie vom afla ce a cauzat epidemia de autism”, dă el asigurări.

”Vom fi în măsură să eliminăm aceşti factori”, anunţă RFK Jr.

”Rata autismului, cele mai recente cifre credem că sunt de 1 la 31, de la 1 la 10,000 când eram eu copil”, a declarat el.

”Să ne gândim la asta. 1 din 10.000 au avut autism, iar acum este 1 la 31”, a repetat, la rândul său, Donald Trump

.”Nu 31.000, ci 31. Asta e o statistică oribilă”, a insitat el.

”Trebuie să fie ceva artificial acolo care face asta”, a continuat el.

”Deci crezi că vei avea o idee destul de bună?”, îl întreabă şeful statului american pe secretarul său al Sănătăţii.

”Vom şti în septembrie”, i-a răsouns RFK Jr.

”Nu va exista conferinţă de presă mai mare ca asta”, a declarat Donald Trump.

”Nu mai iei ceva, nu mai mănânci ceva sau poate e o injecţie. Ceva cauzează autismul”, a adăugat el.

Specialiștii au aprobat un medicament care încetinește evoluția cancerului mamar. „Nu mă mai privesc ca pe o persoană pe moarte”

Un nou tratament revoluționar împotriva cancerului, descris de pacienți drept „o schimbare totală”, este disponibil începând de vineri, 11 aprilie, prin sistemul național de sănătate britanic (NHS).

Cunoscută sub denumirea capivasertib, substanța a demonstrat în timpul studiilor efectuate că încetinește răspândirea celei mai comune forme de cancer de sân incurabil. Administrat împreună cu o terapie hormonală deja disponibilă, acesta a dublat perioada în care tratamentul oprește progresia celulelor canceroase, potrivit Sky News.

„Nu mă mai privesc ca pe o persoană pe moarte”, a declarat Elen Hughes, o pacientă care folosește medicamentul din februarie anul acesta. „Mă văd ca o persoană care trăiește din plin și care va continua să trăiască din plin cât mai mult posibil.”

Mai puține efecte secundare

Elen Hughes, din nordul Țării Galilor, a fost diagnosticată pentru prima dată cu cancer de sân primar în 2008. Opt ani mai târziu, la 46 de ani și mamă a trei copii mici, a aflat că boala a recidivat și s-a extins.

Ea susține că tratamentul cu capivasertib, pe care l-a putut accesa prin sistemul privat, nu doar că i-a prelungit viața, dar i-a și îmbunătățit calitatea acesteia, cu mai puține efecte secundare față de medicamentele anterioare.

De asemenea, a întârziat necesitatea unor tratamente mai agresive, precum chimioterapia.

„Ceea ce oamenii nu înțeleg este că ei văd statistici și zic că (terapia) funcționează opt luni în loc de două, sau cât durează”, spune Elen Hughes.

Decenii de cercetareInstitutul Național pentru Sănătate și Excelență în Îngrijire (NICE) a aprobat utilizarea capivasertib în sistemul public după două decenii de cercetări realizate de echipe britanice.

Nicholas Turner, profesor la Institute of Cancer Research, care a condus studiul, a declarat pentru Sky News că este „o mare poveste de succes a științei britanice”.

Noul medicament este potrivit pentru tumorile pacienților care prezintă mutații sau modificări în genele PIK3CA, AKT1 sau PTEN, prezente la aproximativ jumătate dintre persoanele cu cancer de sân avansat.

Turner spune că sute de pacienți ar putea beneficia imediat, iar în timp numărul acestora ar putea crește la mii.

„Avem nevoie de medicamente noi care să ajute terapiile existente să funcționeze mai mult timp, iar aici intervine capivasertib”, susține Turner.

„Dublează perioada în care tratamentul hormonal este eficient, oferindu-le pacienților timp prețios în plus alături de familie.”

Turner a făcut apel la testarea genetică de urgență a pacienților cu forme avansate de cancer mamar, pentru a vedea cine poate beneficia de noua terapie.

Un rinichi de porc, extras din corpul unei paciente din SUA, după o funcţionare record de 4 luni

Medicii din Statele Unite au extras un rinichi de porc din corpul unei paciente americane care beneficiase de un astfel de transplant, întrucât organismul ei a început să respingă acel organ după mai mult de patru luni, ceea ce reprezintă totuşi un record, au anunţat vineri reprezentanţii spitalului în care a fost realizată intervenţia chirurgicală, scrie digi24.ro

Towana Looney, o femeie în vârstă de 50 de ani din statul Alabama, a primit la sfârşitul lunii noiembrie 2024 un transplant de rinichi de porc modificat genetic, o practică încă experimentală, dar care oferă speranţe pentru acoperirea deficitului cronic de organe, relatează AFP preluată de Agerpres.

Această extragere a rinichiului de porc ilustrează cât de departe se află încă acest obiectiv, dar rezultatele sunt totuşi încurajatoare, deoarece organul transplantat şi-a îndeplinit funcţiile timp de 130 de zile, adică mai mult de patru luni, ceea ce reprezintă un record.

Până în prezent, niciun pacient nu a reuşit să supravieţuiască mai mult de două luni după un astfel de transplant.

„Pentru prima dată din 2016, am putut să mă bucur de prietenii şi familia mea, pentru că am avut parte de timp liber, fără a fi nevoită să planific totul în jurul tratamentelor de dializă”, a declarat pacienta într-un comunicat dat publicităţii de Spitalul NYU Langone din New York. Ea a adăugat că este „foarte recunoscătoare (…), chiar dacă rezultatul nu a fost cel la care toată lumea spera”.

Această femeie americană şi-a donat unul dintre rinichi mamei sale în 1999 şi trăia de opt ani făcând dializă, după ce o complicaţie apărută în timpul sarcinii i-a afectat rinichiul rămas. Ajunsă în imposibilitatea de a găsi un donator compatibil, ea a fost autorizată să primească un rinichi modificat genetic întrucât starea sa de sănătate se deteriora.

În pofida primelor rezultate încurajatoare, „la începutul lunii aprilie, ea a suferit o scădere a funcţiei renale din cauza unei reacţii acute de respingere a grefei”, a declarat chirurgul ei, Robert Montgomery, citat în acelaşi comunicat de presă.

„Cauza acestui episod de respingere după o lungă perioadă de stabilitate face obiectul unei anchete medicale, dar el s-a produs după o reducere a tratamentului imunosupresor pentru a trata o infecţie care nu are legătură cu rinichiul de porc”, a detaliat medicul american.

Acest tratament vizează inhibarea activităţii sistemului imunitar pentru a-l împiedica să atace organul transplantat şi să provoace respingerea acestuia, dar slăbeşte astfel capacitatea organismului de a răspunde la ameninţări externe.

Decizia de extragere a organului a fost luată de pacientă şi de medicii săi pentru a păstra „posibilitatea unui transplant viitor pentru ea”, a declarat Robert Montgomery.

Ce nu ai ştiut despre sâni!
Articolul anterior
A murit „Doamna de Fier”…
Articolul următor
Close menu