Recent a ieșit la iveală o dramă neștiută a Tinei Turner. În luna noiembrie, artista va împlini 79 de ani, însă acum un an, aceasta a suferit un transplant de rinichi. Donatorul a fost chiar soțul ei, Erwin Bach, cu 16 ani mai mic decât artista, cei doi fiind împreună din anul 1985.
Deși a refuzat prima propunere de căsătorie din partea lui, în 2013, după mai bine de 26 de ani împreună, Turner i-a spus „da” lui Erwin. Dar luna de miere a fost scurtă pentru artista a suferit un atac la doar trei săptămâni de la nuntă. Fără să știe cât de gravă era starea în care se afla, ea a încercat să iasă din cabinetul doctorului.„Atunci am descoperit că nu pot sta pe picioare. Am fost prea rușinată să cer ajutor. Îngrozită, m-am târât până la canapea, în timp ce mă gândeam că nu mi-o pot imagina pe Tina Turner paralizată. M-am îndoit că voi putea să mai port vreodată, ca să nu mai vorbim să mai pot dansa”, a scris artista în cartea care va fi lansată în curând. A învățat să meargă din nou, dar a primit o altă lovitură câțiva ani mai târziu. În anul 2016 a fost diagnosticată cu cancer la intestin. Deși primise vești înspăimântătoare, soțul ei a încurajat-o.
Reacțiile adverse neplăcute au determinat-o pe Tina Turner să vrea să evite tratamentul tradițional în favoarea remediilor homeopate. Din păcate, starea ei de sănătate s-a înrăutățit și, la puțin timp după ce primise diagnosticul, s-a confruntat cu insuficiență renală acută. În momentele de criză, Erwin i-a fost alături artistei, oferindu-se să-i doneze un rinichi.
Operația care a avut loc în luna aprilie a anului 2017 a fost un succes, deși încă se confruntă cu complicații pentru că trupul încearcă să respingă organul. Tina Turner este puternică și încrezătoare alături de omul care i-a stat clipă de clipă alături.