Guvernul de peste Prut pregătește spitale de campanie sau spații speciale amenajate în hale, săli de expoziție ori stadioane din mai multe orașe pentru internarea pacienților asimptomatici sau cu forme ușoare de Covid-19.
Oficialii vor ca acești bolnavi să nu mai fie tratați în spitale, cum se întâmplă acum, dar să nu ajungă nici acasă, unde își pot infecta familia. Numărul celor cu forme ușoare va crește odată cu mărirea capacității de testare și introducerea testelor contra cost în clinicile private.Fără să aibă vreun simptom, Andrei Scrab a fost confirmat pozitiv pe 17 martie. Tot de atunci este internat într-un salon al spitalului de boli infecţioase din Iaşi. În aceeaşi clădire, dar în saloane diferite, sunt bolnavii Covid cu probleme grave, raportează stirileprotv.ro.
Andrei Scrab: „Deci azi se împlinesc 6 săptămâni şi 2 zile de la internare şi de la primul test 48 de zile.”
În tot acest timp Andrei s-a simţit bine. Nu febră, nu tuse, nici probleme respiratorii.
Andrei Scrab: „A fost puţin ciudat şi pentru ei, analize bune, stare de sănătate bună, nu prezint simptome, fizic, psihic, nu înţeleg nici ei de ce corpul meu nu a reuşit să elimine virusul.”
Manager Spital: „Cam în proporţie de 20% sunt asimptomatici. Stau câtedoată chiar pentru perioade lungi pentru că negativarea corectă nu apare la 14 zile… am avut spitalizări lungi, de peste 4 săptămâni.”
În România protocolul actual prevede că asimptomaticii sau cei cu forme uşoare sunt automat internaţi în spitale. Unde există îngrijire de specialitate dar şi riscul infecţiilor nosocomiale.
Mihaela Savu: „Febra este simptomul cardinal care decide dacă pacientul are o formă mai severă a bolii sau o formă foarte ușoară care poate fi tratată la domiciliu. Pacienții simptomatici şi oligosimptomatici, după 14 zile nu există niciun risc să mai transmită virusul.”
Doctorul Mihalea Sava face parte din “reţeaua de solidaritate” şi este medic infecţionist la spitalul universitar din Basel. Spune că în Elveţia pacienţii cu forme uşoare ori asimptomatici sunt trataţi la ei acasă.
Mihaela Sava: „ În absolut nicio condiţie nu suntem de acord că un pacient care nu necesită internare clinică să fie internat. Dacă condiţia lui îi permite să fie izolat la domiciliu, să fie izolat fie într-un hotel, în niciun caz să nu fie internat în spital. Pacienții suprasolicită riscul, sunt expuşi la riscuri să contracteze boli dăunătoare pe termen lung.”
În România, ca şi în Italia, izolarea la domiciliu ar face mai mult rău decât bine. Şi asta pentru că mulţi romani locuiesc în spaţii mici sau împart gospodarii cu famila extinsă şi membri de toate vârstele.