În timp ce veghează la căpătâiul pacienților infectați cu Covid-19 din Marea Britanie, este cu gândul la colegii săi moldoveni. Medicul rezident al Școlii de Anestezie din Warwickshire, Oleg Bumbac, este implicat în tratarea bolnavilor cu coronavirus din Anglia. A activat în calitate de medic de urgență la Chișinău, iar în 2014 a decis să accepte oferta de muncă a unui spital englezesc.
,,Sunt implicat în programul englezesc de training, echivalent cu programul de rezidențiat din Republica Moldova. Mă specializez în anestezie. Programul de rezidențiat în Marea Britanie durează 7-8 ani, eu abia am început anul trecut și mă așteaptă o perioadă lungă de muncă în spitale. Până acum, cel mai mult timp l-am petrecut în departamentul de urgență și medicină acută. Începând cu anul viitor, voi fi mai mult în sălile de operație sau terapie intensivă. Instituția medicală în care activez face parte din grupul Spitalelor Universitare din Birmingham. Viața rezidenților englezi este foarte dinamică, suntem transferați de la un spital la altul frecvent și uneori aceste instituții se află în regiuni diferite. Deja am fost anunțat că de anul viitor voi activa în altă regiune”, spune medicul rezident în Anglia, Oleg Bumbac.,,O zi obișnuită de muncă presupune gărzi în spital, începând cu vizita de dimineață a pacienților din secțiile de medicină acută, organizarea investigațiilor, revizuirea rezultatelor, efectuarea diferitor proceduri medicale și până la externarea pacienților care sunt stabili și nu mai au nevoie de îngrijiri. Tot ce fac este coordonat cu medicii seniori care iau deciziile importante. E un lucru de echipă.
Relațiile dintre medic și pacient erau bazate pe respect reciproc și până la începerea pandemiei, dar acum această legătura a devenit și mai puternică”.
Cum a influențat pandemia activitatea dvs.?
,,Una din cele mai mari schimbări în relația cu pacienții noștri este că încercăm să limităm timpul de contact cu ei pe cât de mult posibil. Folosim echipamente de protecție chiar și atunci când suspiciunile sunt mici. Medicii au conștientizat importanța muncii pe care o fac. Și oamenii au înțeles efortul colosal al personalului medical.
În Anglia, deja de zece săptămâni consecutiv, în fiecare joi la ora 20:00, oamenii aplaudă lucrătorii medicali timp de 5 minute, în semn de recunoștință. Astfel, îți exprimă gratitudinea pentru efortul medicilor, asistenților medicali, infirmierilor. Aici, în Marea Britanie, relațiile dintre medic și pacient erau bazate pe respect reciproc și până la începerea pandemiei, însă acum această legătura a devenit și mai puternică. Mi-aș dori să văd același lucru și în Moldova. Mi-ar plăcea ca medicii noștri să fie apreciați pentru efortul și riscul la care se supun, iar pacienții să își asume o parte din responsabilitate pentru propria sănătate, să adopte un mod de viață sănătos, să respecte regulile de igienă și să vadă în medici parteneri și prieteni.
Pe lângă faptul că luarea deciziilor în legătură cu viața pacienților este o muncă stresantă, în condițiile noii pandemii, suntem obligați să ne izolăm, să vorbim mai puțin, să purtăm măști, să ne distanțăm. Toate aceste lucruri contravin cu ceea ce am fost obișnuiți și acest lucru este un mare factor de stres.
În perioada pandemiei, în țara în care activez s-a pus un mare accent pe sănătatea mintală, iar medicii sunt permanent întrebați, prin intermediul chestionarelor anonime sau prin alte forme de analiză despre cum se simt, cât de obosiți sunt, ce ar dori să schimbe sau să îmbunătățească.
Consider că cea mai importantă cale de a preveni epuizarea este comunicarea cu alți colegi sau membri ai familiei și de aceea se pune un mare accent pe încurajarea grupurilor de discuție. Cel puțin o data în zi avem ocazia să discutăm despre ceea ce ne frământă”.
Ce simţiţi atunci când trataţi pacienţii bolnavi de COVID-19?
Ca și alți colegi, în primele săptămâni am trăit o perioadă de nesiguranță. Nu știam foarte multe despre acest virus, iar această nesiguranță probabil că se vedea pe fețele fiecăruia dintre noi atunci când intra în contact direct cu pacienții. Însă, mereu au fost încurajați să nu ne expunem riscului și permanent ni s-a reamintit cât de importantă este protecția personală. Pe măsură ce înțelegeam mai bine ce se întâmplă și care sunt riscurile, această nesiguranță a dispărut și nu cred că mă simt diferit atunci când mă aflu în preajma pacienților suspectați sau bolnavi cu COVID-19.
Cum aţi reuşit să învingeţi frica de infectare?
Nu cred ca am trăit un sentiment de frică. Desigur, nu mi-ar face deloc plăcere să mă îmbolnăvesc, dar nu pot să spun că sunt speriat. Văd mulți pacienți care suferă sau rude care îi pierd pe cei dragi din cauza acestei infecții și nu mi-aș dori să fiu în locul lor. Însă, ceea ce simțeam la început a fost mai mult un sentiment de nesiguranță, pentru că nu poți să știi dacă te-ai infectat sau nu decât după o săptămână, când încep a apărea simptomele. Eu sunt de părerea că cea mai bună măsură împotriva acestei nesiguranțe este respectarea recomandărilor medicilor. Să ne asigurăm că respectăm regulile de igienă, de distanțare fizică pentru că s-a demonstrat științific că aceste metode previn răspândirea noului tip de coronavirus.
Cum apreciați, din punct de vedere medical, reacția de intervenție a sistemului de sănătate din Marea Britanie la pandemie?
În Marea Britanie primele două cazuri de COVID-19 au fost raportate pe 31 ianuarie la doi membri ai aceleași familii, pe 8 februarie – erau 8 cazuri, pe 6 martie – 163 și prima persoană decedată.
Marea Britanie și Italia sunt cel mai grav afectate țări din Europa. Sistemul de sănătate englez (cunoscut ca NHS sau National Health System) a fost supus unei mari presiuni de la declararea pandemiei. Autoritățile au luat o serie de măsuri prompte care au adus rezultate. Printre cele mai importante acțiuni se numără: elaborarea și mediatizarea unei strategii, formată din patru pași (Contain, Delay, Research, Mitigate); inițierea campaniei „Catch it! Bin it! Kill it!” (Prinde-l! Dă-l la gunoi! Distruge-l!) , care promova igiena tusei, strănutului și spălatul pe mâini; lansarea campaniilor privind importanța izolării, în special pentru persoanele revenite din China sau Italia; crearea a șapte spitale noi, în regim de urgență, cu o capacitate între câteva sute și cinci mii de paturi.
Din punctul meu de vedere, s-au făcut eforturi enorme pentru asigurarea accesului la ajutor medical. De asemenea, nu s-au economisit resurse atunci când a fost nevoie de procurarea echipamentului de protecție, atât pentru lucrătorii medicali, cât și pentru pacienți sau chiar construcția noilor spitale.
„Viața de după pandemie va depinde de responsabilitatea cu care am respectat recomandările specialiștilor, atât de simple, dar foarte eficiente în combaterea răspândirii virusului”
Ați fost pus în situația în care, din cauza numărului mare pacienți, a trebuit să alegeți care bolnav să trăiască și care nu?
Din păcate, priveam cu consternare la cazurile pacienților din Italia sau alte spitale din Europa și auzeam istorii despre cum medicii trebuiau să ia decizii rapide, ce ajutor oferă și cui. Uneori nu erau suficiente resurse pentru unii pacienți. În Marea Britanie s-au adoptat diferite protocoale care previn această situație. Spre exemplu, decizia despre ce tip de tratament va fi oferit unui pacient se ia imediat la admiterea în spital. Echipele din terapie intensivă sunt implicate activ la etapa inițială, se planifică din timp, se fac transferuri de pacienți între spitale și se încearcă, cât de mult posibil să nu se ajungă într-o situație atât de disperată cum am văzut ca s-a întâmplat în alte țări.
Ce este cel mai dificil să faceți în această perioadă?
Foarte multe lucruri au devenit greu de făcut sau imposibile, pentru că nimic nu mai este la fel ca înainte. Cel mai mult aștept deschiderea frizeriilor. Acesta s-a dovedit cel mai dificil lucru pentru mine în toată această perioadă (zâmbește).
Dar ce vă lipsește cel mai mult?
Mie, ca și multor altora, probabil cel mai mult îmi lipsește posibilitatea de a veni în Moldova și de a-i revedea pe cei dragi. Din păcate, nimeni nu știe când vom putea călători ca înainte de pandemie.
De ce ați decis să părăsiți sistemul medical din Republica Moldova? Ați reveni vreodată în țară să practicați medicina?
Până a-mi începe activitatea în Marea Britanie, am absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, după care am făcut trei ani de rezidențiat în medicina de urgență și am activat atât în serviciul de ambulanță în Chișinău, cât și în Unitatea de Primiri Urgente a Institutului Mamei și Copilului. Între timp, aplicasem și la câteva oferte în Anglia, iar în 2014 s-a ivit șansa de activa în calitate de medic de gardă într-un spital englezesc.
M-aș întoarce cu plăcere să activez în Moldova, însă la moment nu cred că aș putea. Consider că doar după ce o țară creează condițiile necesare de muncă, mulți oameni neapărat se vor reîntoarce. Urmăresc îndeaproape ce se întâmplă în Moldova și le urez tuturor mult succes.
Ce sfaturi le-ați da în această perioadă colegilor de acasă?
Le doresc multă tărie și curaj, să aibă grijă de ei și de cei dragi și să aplice zi de zi metodele de protecție personală și măsurile de control a infecțiilor. Sper sincer că numărul cadrelor medicale bolnave va scădea, iar conducătorii de instituții medicale, autoritățile vor intensifica măsurile de protecție a personalului medical.
Cum credeți că va fi viața după Covid-19?
Sper să revenim la un mod de viață cât mai aproape de cel cu care ne-am obișnuit până la declararea pandemiei. Pentru ca acest lucru să se întâmple, toți trebuie să facem un efort colectiv și să ne asigurăm că respectăm regulile simple de igienă: ne spălăm pe mâini, menținem distanțarea fizică, respectăm regimul de carantină, purtăm măști în spațiile închise și adoptăm o atitudine responsabilă față de prevenirea transmiterii COVID-19. Viața de după pandemie va depinde de responsabilitatea cu care am respectat și vom respecta aceste reguli simple, dar extrem de eficiente în combaterea răspândirii virusului.
Interviu realizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
