Un medic dezvăluie adevărul despre hipertensiunea arterială. Iată cum să o combați

Una dintre cele mai frecvent întâlnite afecțiuni, hipertensiunea arterială, afectează milioane de oameni din întreaga lume și cauzează creșterea ratei mortalității. Odată diagnosticată hipertensiunea arterială, se impune un tratament îndelungat pentru a preveni complicațiile acesteia. Deși s-a demonstrat că schimbarea regimului alimentar și adoptarea unui stil sănătos de viață contribuie la scăderea semnificativă a valorilor tensiunii arteriale, sunt încă foarte puțini medici care le recomandă pacienților și aceste măsuri. Însă, se știe, mișcarea, practicarea în mod regulat a exercițiilor fizice, este cea mai eficientă modalitate de reducere a nivelului crescut de colesterol în sânge.

separator

Un medic cunoscut dezvăluie care sunt cifrele normale ale tensiunii arteriale. Potrivit specialistului, fiecare pacient diagnosticat cu valori înalte ale tensiunii arteriale trebuie neapărat să ia în considerare și schimbarea stilului de viață. Iată ce spune medicul:

„Marile asociații de hipertensiune au actualizat ghidul oficial, având la bază metaanalize cu date solide, trăgând un semnal de alarmă: tensiunea arterială acceptată ca normală trebuie să aibă valori de până la 130/80 mmHg. Știam de câțiva ani că cea mai bună tensiune este 120/70 mmHg. Când am început practica prin spitale, consideram că vârstnicii pot sta pe tensiuni ceva mai mari, de 140 sau 150 mmHg sistolică, pentru ca TA mai mare ar ține vasul deschis și ar perfuza mai bine organele importante. Asta a picat. Tensiunea la vârstnic trebuie să aibă aceeași valoare, ideal tot 120/70 mmHg. Ei bine, dar clasificarea disponibilă până de curând spunea că la 130 – 139 mmHg sistolică suntem la normal-înaltă, iar de la 140 mmHg începe practic hipertensiunea. Noul ghid AHA (American Heart Association) șterge clasificarea dată și trece la hipertensiune tot ce depășește 130 cu 80 mmHg.

Acum, exista milioane de oameni care au 130/80 mmHg și asta generează multe întrebări, chiar valuri de teorii ale conspirației. Oamenii susțin că AHA a schimbat ghidul tocmai pentru ca industria farmaceutică să vândă mai multe medicamente și ar trebui ignorat totul. Lucrurile nu stau deloc așa. Recomandările vin după analizarea unor date uriașe, de la valorile de 130 cu 80 mmHg în sus, rinichii, vasele de sânge, creierul, inima suferă. Sunt metaanalize, nu citiri în globuri de cristal.

Cea mai buna tensiune arteriala este 120/70 mmHg.

Să spunem că un pacient cu TA 130/80 mmHg vine la cabinet. Nu îi voi da pastile, niciun medic nu face asta. Îi voi recomanda pentru început să schimbe niște conduite greșite din viața lui (alimentatie mai ales, stil dinamic, mișcare) și apoi monitorizăm evoluția. Prin reducerea aportului de sare, combaterea stresului, stil activ cu exerciții fără exagerări în efort, tensiunea va scadea garantat. Regula este monitorizarea în câteva luni, în care pacientul are timp suficient să își construiască obiceiuri sănătoase pe care să le transforme în pilonii vieții sale. Nu se întâmplă nimic rău dacă un om stă 6-12 luni cu această tensiune, dar în acel interval el se va strădui, cu medicul aproape, să o reducă și să o treacă în parametri normali.

Aceeasi poveste este cu colesterolul. Dacă nu exista factori de risc tradiționali sau suplimentari și nu există depuneri pe arterele carotide, un colesterol mare va fi redus fără medicație și, dacă nu se reușelte asta în aproximativ șase luni, se ia în calcul o alta strategie. Nu îndoapă medicul imediat pacientul cu statine, pentru că medicul are o minte extraordinară și știe cum să procedeze în funcție de anumite scenarii”, dezvăluie medicul Vasi Radulescu, potrivit eusuntv.

Avangard-Med: servicii medicale complexe și accesibile pentru toți/P

Accesul rapid la servicii medicale, fără liste de așteptare, a devenit o prioritate pentru tot mai mulți pacienți. Avangard-Med răspunde acestor nevoi printr-un model organizat de centru medical multidisciplinar, care reunește sub același acoperiș consultații, investigații clinice și paraclinice, tratamente și măsuri de profilacție.

Instituția funcționează ca o policlinică modernă, echipată cu tehnologie de ultimă generație și susținută de un sistem digital integrat, ce permite gestionarea eficientă a cazurilor medicale și colaborarea rapidă între specialități, care exclude factorul uman.

„Ne-am propus să oferim o structură medicală în care pacientul are acces la tot ce are nevoie, de la consultație până la tratament, într-un mediu profesionist, confortabil, sigur și bine organizat”, declară echipa Avangard-Med.

Lista specialităților acoperite este extinsă: medicină de familie, pediatrie (7 specialități), ginecologie, endocrinologie, neurologie, cardiologie, oftalmologie, ortopedie-traumatologie, ORL și altele.

De asemenea, în centrul medical sunt disponibile servicii de imagistică avansată, inclusiv obstetrică, endoscopie, colonogastroscopie, în condiții de siguranță și sub anestezie, precum și de tratamente chirurgicale cu reabilitare de o zi.

Fiecare caz este analizat individual, iar tratamentele sunt recomandate în funcție de istoricul pacientului, datele clinice și analizele efectuate în cadrul centrului.

Serviciile sunt disponibile și sub formă de pachete medicale promoționale, cu prețuri competitive, adaptate atât pentru evaluări de rutină, cât și pentru monitorizarea unor afecțiuni cronice.

În concluzie, Avangard-Med funcționează ca o clinică ambulatorie modernă, unde pacientul își soluționează probleme medicale într-un singur loc, printr-o abordare clară, eficientă și personalizată.

Mai multe detalii despre centrul medical: https://avangardmed.md/ro  

Avangard-Med — Prima Rețea Națională de Centre Medicale Multifuncționale.

Date de contact: 076 50 14 14; 022 00 1414

Adresa: str. Burebista 114/2

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

A fost descoperită o nouă componentă a sistemului imunitar – o structură minusculă aflată în fiecare celulă. Ce poate face

O nouă parte componentă a sistemului imunitar uman a fost descoperită și este o mină de aur de potențiale antibiotice, au declarat oamenii de știință, potrivit BBC. Cercetătorii au demonstrat că o parte a organismului cunoscută pentru reciclarea proteinelor are un mod secret care poate lansa un arsenal de substanțe chimice care ucid bacterii, scrie digi24.ro.

Cercetătorii din Israel spun că acest lucru transformă înțelegerea asupra modului în care oragnismul uman este protejat împotriva infecțiilor și oferă un nou loc în care specialiștii pot căuta antibiotice pentru a aborda problema tot mai mare a superbacteriilor care rezistă la medicamentele actuale. Descoperirea se concentrează pe proteazom – o structură minusculă care se găsește în fiecare celulă a corpului. Rolul său principal este de a descompune proteinele vechi în bucăți mai mici, astfel încât acestea să poată fi reciclate pentru a produce proteine noi. Însă o serie de experimente, detaliate în revista Nature, arată că proteazomul detectează când o celulă a fost infectată de bacterii, apoi își schimbă structura și rolul. Acesta începe să transforme proteinele vechi în arme care pot rupe stratul exterior al bacteriilor pentru a le ucide.

Prof. Yifat Merbl, de la Institutul de Științe Weizmann, a declarat pentru BBC: „Este foarte interesant, pentru că nu am știut niciodată că acest lucru se întâmplă. Am descoperit un nou mecanism de imunitate care ne permite să avem o apărare împotriva infecțiilor bacteriene. Se întâmplă în tot corpul nostru, în toate celulele, și generează o clasă cu totul nouă de potențiale antibiotice naturale”.

Pentru a găsi aceste antibiotice naturale, echipa de cercetare a trecut printr-un proces pe care l-a numit „aruncarea gunoiului”. Acestea au fost testate pe bacterii în creștere în laborator și pe șoareci cu pneumonie și septicemie. Cercetătorii au declarat că au obținut rezultate comparabile cu cele ale unor antibiotice consacrate. Iar atunci când cercetătorii au luat celule în laborator și au dezactivat proteazomul, acestea au fost mult mai ușor de infectat cu bacterii precum Salmonella. Prof. Daniel Davis, șeful departamentului de științe ale vieții și imunolog la Imperial College London, a declarat că descoperirile au fost „extrem de provocatoare și foarte interesante”, deoarece au schimbat înțelegerea despre modul în care organismul luptă împotriva infecțiilor.

„Ceea ce este cu adevărat interesant despre acest lucru este că este un proces total nedescoperit prin care moleculele anti-germen sunt făcute în interiorul celulelor noastre, se simte profund important și surprinzător”.

Dar el a avertizat că transformarea acestui proces într-o nouă sursă de antibiotice este o idee care „trebuie încă testată” și care va lua timp. Se estimează că mai mult de un milion de oameni mor anual din cauza infecțiilor rezistente la medicamente precum antibioticele. Dar, în ciuda necesității, a existat o lipsă de cercetare în dezvoltarea de noi antibiotice pentru a ține pasul cu cererea. În acest context sumbru, faptul că unii oameni de știință au un nou loc în care să caute este o sursă de optimism.

Obezitatea și răspândirea cancerului de sân. Regimul alimentar bogat în grăsimi favorizează formarea de metastaze

Cercetătorii de la Centrul naţional spaniol de cercetare a cancerului (CNIO) au descoperit că, la şoarecii hrăniţi cu o dietă bogată în grăsimi, celulele tumorale circulante din sânge utilizează trombocitele drept scut protector, facilitând astfel răspândirea lor, scrie news.ro

Tumour cell surrounded by platelets. / Mata Hergueta. CNIO

Regimul alimentar bogat în grăsimi favorizează, de asemenea, colonizarea altor organe de către celulele tumorale şi formarea de metastaze. Aceste constatări sugerează că tratamentele oncologice viitoare ar putea include atât modificări în regimul alimentar, cât şi controlul activităţii trombocitare.

Obezitatea este asociată cu un risc crescut de apariţie a cancerului de sân, dar şi cu o probabilitate mai mare ca boala să se răspândească în alte organe, fenomen cunoscut sub numele de metastazare. Cu toate acestea, mecanismele biologice care explică această asociere nu au fost până acum pe deplin elucidate.

Acum, cercetătorii de la CNIO aduc noi dovezi care arată că o dietă hiperlipidică (bogată în grăsimi) poate activa procese biologice ce favorizează metastazele. Studiul a fost realizat pe modele animale de cancer de sân triplu negativ, care metastazează frecvent la nivel pulmonar. Rezultatele au fost publicate pe 2 aprilie, în revista Nature Communications.

Pentru ca celulele tumorale să metastazeze, ele trebuie să părăsească tumora primară, să circule prin sistemul sanguin şi să pătrundă într-un nou organ.

Uneori, tumora primară emite semnale moleculare ce modifică organele-ţintă înainte de colonizare, creând un mediu favorabil cunoscut sub numele de nişă premetastatică, potrivit studiului condus de Héctor Peinado, coordonatorul Grupului Microambient şi Metastază din cadrul CNIO.

Echipa CNIO a observat că şoarecii care au devenit obezi în urma unei diete bogate în grăsimi au dezvoltat modificări biologice care au favorizat formarea unei nişe premetastatice la nivel pulmonar.

Aceste modificări includ activarea crescută a trombocitelor şi a coagulării, precum şi activarea fibronectinei, o proteină care facilitează interacţiunea celulară în ţesutul pulmonar, creând un mediu mai primitor pentru celulele tumorale metastatice.

Un scut din trombocite

Este un fapt cunoscut că obezitatea favorizează coagularea sângelui, proces dependent de activitatea trombocitelor.

Cercetătorii au constatat acum că la animalele hrănite cu grăsimi, celulele tumorale eliminate din tumora primară erau înconjurate de un număr mai mare de trombocite în timpul circulaţiei sanguine, comparativ cu animalele cu o dietă normală.

O ipoteză emisă de autori este că trombocitele pot acţiona ca o formă de camuflaj, ascunzând celulele tumorale de sistemul imunitar.

Trombocitele ar forma un „scut” în jurul celulelor neoplazice, împiedicând recunoaşterea şi distrugerea acestora de către celulele imune.

Un mediu fertil pentru metastaze

Pe lângă rolul trombocitelor, cercetătorii au descoperit că dieta bogată în grăsimi induce o expresie crescută a fibronectinei în ţesutul pulmonar, acolo unde metastazează celulele tumorale.

Fibronectina contribuie la formarea matricei extracelulare pulmonare şi facilitează stabilirea nişei premetastatice. De asemenea, proteina favorizează interacţiunea celulelor tumorale atât cu endotelul pulmonar, cât şi cu trombocitele.

„Am observat că interacţiunea celulelor tumorale cu endotelul pulmonar şi cu trombocitele este reglată de fibronectină”, a explicat Héctor Peinado, într-un comunicat.

De la stânga: Autorii Sara Sánchez-Redondo, Héctor Peinado și Marta Hergueta. / Pilar Gil. CNIO

Studii pe pacienţi

Pentru a evalua relevanţa acestor descoperiri la nivel uman, unitatea de cercetare clinică în cancerul de sân din cadrul CNIO s-a alăturat studiului.

După analizarea probelor de sânge prelevate de la paciente cu cancer de sân triplu negativ, înainte de intervenţia chirurgicală şi după chimioterapie, nu s-a putut demonstra că obezitatea creşte suplimentar riscul de metastază. Cu toate acestea, pacientele care prezentau o coagulare sanguină accelerată (timp de protrombină mai scurt) aveau un risc mai mare de recidivă în decurs de cinci ani.

Aceste rezultate ar putea contribui la identificarea unor factori de risc suplimentari în rândul pacientelor cu cancer de sân aflate sub tratament şi ar putea sprijini o mai bună gestionare clinică a bolii, afirmă autorii acestui studiu.

Aplicabilitate clinică

Studiul, realizat în colaborare cu mai multe centre din Spania şi Canada, a explorat posibile direcţii clinice de aplicare a rezultatelor.

Una dintre acestea a fost modificarea dietei la modelele animale. Când dieta bogată în grăsimi a fost întreruptă şi animalele au pierdut în greutate, activitatea trombocitelor şi procesul de coagulare au revenit la parametri normali, iar numărul de metastaze a scăzut.

Cercetătorii cred că aceste rezultate, corelate cu alte studii clinice, conturează un viitor în care intervenţia în regimul alimentar, combinată cu controlul activităţii trombocitare, ar putea spori eficienţa anumitor tratamente anticancer. Aceste măsuri nu vor înlocui tratamentele standard, dar le pot completa eficient, au concluzionat autorii.

Top 11 țări în care femeile sunt la mare căutare
Articolul anterior
O actriță celebră va deveni mamă pentru prima dată la 42 de ani
Articolul următor
Close menu