Pe 18 aprilie, în a 3-a zi de după Paşte, Galina Tomaş a fost invitată la emisiunea „Bună Dimineaţa” de pe Moldova 1 şi a vorbit despre respectarea unor reguli alimentare cu rigorile creştineşti: cum se combină din punctul de vedere alimentar ouăle şi cozonacii.
„Dat fiind că suntem creştini şi din moşi-strămoşi ne trezim în dimineaţa Paştelui să gustăm din tradiţionalele bucate: ouă şi cozonaci, nu putem vorbi despre neregulile alimentare! Dar, trebuie să ştim că oul şi pasca nu este o combinaţie reuşită. Până la urmă, organismul uman este inteligent şi face faţă la delicii culinare şi noi trebuie să-l ajutăm în acest sens, hidratându-ne corect. În fiecare dimineaţă, indiferent de sărbători, trebuie să bem câte un pahar cu apă plată!”, a declarat nutriționista Galina Tomaş.
La „Bună dimineaţă” s-a vorbit şi despre activitatea prodigioasă a „Cabinetului de Nutriţie Galina Tomaş” din perioada sărbătorilor pascale şi anume, despre seminarul de caritate pentru susținerea copiilor bolnavi de cancer. Sensibilizată de materialele care apar în ultimul timp în presă, nutriţionista a venit cu un îndemn către creștini, să fie mai buni la suflet şi mai darnici.
Seminarul de caritate din 28 aprilie este o invitaţie către toată lumea creştină. Banii adunaţi din vânzarea biletelor vor fi donaţi copiilor bolnavi de cancer de la “Institutul Oncologic”.
Pentru a vă înregistra la Seminarul „Beneficile nebănuite ale apei în organism”, accesați www.seminare.galinatomas.md!