Jurnalista și-a creat propriul stil, chiar dacă din când în când mai trage cu ochiul pe blogurile fashionistelor internaționale. Nu-i place să piardă timpul prin magazine și preferă cumpărăturile de peste hotare. În același timp, Corina Frumuzachi nu neagă că designerii autohtoni au evoluat considerabil, de aceea a și fost gata să îmbrace tocmai 5 ținute marca Nikita Rinadi.
Nu sunt obsedată de shopping. Am un program foarte încărcat, iar în zilele libere prefer să merg la cosmetolog sau la o procedură spa, decât să alerg ore în şir prin magazine după haine. Ajung să fac shopping o dată la două luni, când îmi iau o mini vacanţă. De obicei, fac alegerea foarte repede. Acum două săptămâni, când am fost în Grecia, mi-am ales o pereche de sandale în mai puţin de zece minute. Asta pentru că ştiam că am nevoie de ele la serviciu. Este important să ştii ce îţi trebuie, doar aşa cumpărăturile merg cu viteza vântului.
Prefer să fac cumpărături peste hotarele ţării. Dar, când nu am posibilitatea să plec, îmi cumpăr haine de la designerii noştri.
Munca pe teren este imprevizibilă. Nu ştii la ce să te aştepţi, dimineața pot merge la o conferinţă de presă, la amiază la locul unui accident şi spre seara la un eveniment monden. Îmi aleg hainele în aşa fel încât să le pot purta atât în cadrul unei ţinute casual, cât şi în cadrul uneia de ocazie. Nu mă chinui în haine care nu îmi vin bine, doar pentru că se poartă. Moda este trecătoare, stilul rămâne. Iau din modă doar ceea ce mi se potriveşte, nu îi devin sclavă.
Sunt o persoană activă şi plină de energie, de aceea nu mi-i frică să port culori puternice, cum ar fi oranj, galben şi roşu. Însă îmi plac şi nuanţele pastelate, tonurile de gri, alb şi nuanţele de roz pal. Tenişii sunt vedetele gaderobei mele. Îi ador pentru că sunt comozi şi îi pot purta atât cu o pereche de pantaloni, cât şi cu rochiţe. În garderobă nu lipseşte nici magica little black dress, rochiţa neagră care nu se demodează niciodată.
Avem foarte mulţi producători autohtoni care au haine frumoase şi calitative. O lună în urmă, mi-am completat garderoba cu trei piese vestimentare de la un designer autohton. Tot atunci mi-am ales şi două costume de baie foarte frumoase şi comode de la un producător autohton. Mai mult, am apelat la un designer autohton când am fost invitată la o nuntă şi m-am ales cu o rochie de toată frumuseţea, atunci m-am convins încă odată că ai noştri sunt foarte buni.
Urmăresc mai mulţi fashion bloggeri internaţionali. Mai trag cu ochiul, dar mai des ajung să-mi asortez singură hainele.
În fiecare dimineață ajung să mă aranjez în grabă pentru că mi-i dulce somnul. Prefer să mai dorm jumătate de oră. Norocul meu că la serviciu avem specialişti care ne aranjează.
Nikita Rinadi creează nişte rochii extraordinar de frumoase şi comode. Am purtat cinci ţinute şi toate sunt pe placul meu. Cel mai mult mi se potriveşte rochia cu volane. E una vaporoasă, aşa cum îmi place mie.
Piesa vestimentară pe care nu aș purta-o niciodată…rochie mulată din piele şi colanţi cu print de leopard.
Ținuta vestimentară preferată…o rochie neagră cu spatele decoltat
Culoarea preferată atunci când alegi o haină… atât timp cât se aranjează perfect pe corp, culoarea nu mai contează.
Încălțămintea preferată…tenișii
Parfumul preferat… Dior Addict
- Brand: Nikita Rinadi