Sunt prietene, au o pasiune comună și împărtășesc aceeași bucurie de a deveni în curând mămici. Olga Țăpordei, Rodica Nicov și Oxana Iuteș – trei graviduțe creative cărora în data de 16 iunie, le-a reușit să coloreze monotonia femeilor gravide și să le amintească că sarcina nu le limitează, sarcina le înfrumusețează.
„Pe noi ne-au unit trei elemente: prietenia, sarcina și dorința de a rămâne frumoase și grațioase în această perioadă”, spun mămicile creative.
În timp record au transformat o idee în realitate. După, au invitat prietenii, colegii și alte mămici cu burtici, cărora ideile vestimentare ar putea să le fie de folos și le-a prezentat colecția de haine pentru graviduțe.
Printre modele care au ieșit în scena improvizată au fost și Cristina Moldovanu, Cristina Croitoru, Rodica Țurcan, Olga Țăpordei, Rodica Nicov și Oxana Iuteș.
„M-am simțit foarte bine, mai ales că și rochiile sunt pe placul meu. Mi-ar plăcea să achiziționez această rochiță, doar că mi-au mai rămas două săptămâni până la naștere și nu cred că voi reuși să port. Însă, la sigur, la cea de-a doua sarcină îmi va prinde bine. Mă bucur că sunt fete care s-au gândit la noi, femeile însărcinate. Olga Țăpordei, Rodica Nicov și Oxana Iuteș au demonstrat astăzi că graviduțele pot fi frumoase, sexy și atrăgătoare”, a afirmat pentru Eumama Cristina Moldovanu.
Printre invitați i-am putut vedea pe jurnalista Angela Gonța, însoțită de micuța Ekaterina, interpreta Olga Fesenco, Nina Reabenikaia, fondatoarea și designerul brandului Mirush.
„M-a invitat Olga Țăpordei și am acceptat cu plăcere invitația. Olga are gust rafinat. Tocmai de asta, sunt sigură, succesul colecției prezentate de astazi îi este garantat”, a afirmat designerul, Nina Reabenikaia.
Pe lângă partea distractivă, graviduțele au avut grijă să alimenteze publicul și cu informații de preț, oferite de medicul obstetrician-ginecolog, Maxim Calaraș.
Specialistul le-a vorbit despre parteneriatul la naștere, despre plusurile și minusuril acestei practici.
„Dacă e vorba de asistarea la naștere a soțului sau a unei persoane apropiate, ar fi bine să excludeți practica de a filma procesul venirii copilulului pe lume. Oare vă veți uita vreodată la înregistrarea video? O veți arăta copilului la maturitate?… Importantă este susținerea mămicii și colaborarea cu medicii în timpul nașterii.”
Evenimentul a durat în jur de o oră, iar spre final, invitații, alături de organizatorii acestei întâlniri, au avut ocazia să pozeze alături de oaspeți, să se delecteze cu muzică bună, gustări sănătoase și multă, multă socializare.