Se îmbracă cu stil și la televiziune, și în viața de zi cu zi. Prezentatoarea de la Publika Tv, Inesa Voscoboinic, ține pasul cu moda din copilărie. Mama i-a cultivat bunul gust și simțul estetic. Află unde face shopping, care sunt piesele vestimentare predominante în garderoba ei și unde depozitează hainele vechi!
Când eram mică, mama încerca să mă îmbrace după ultimele tendințe. În plus, și stilul ei mă inspira… Acum, când îmbrac blugi cu talie înaltă şi body sau tricou scurt, îmi aduc aminte de mama şi îmi dau seama cât de mult seamănă stilul nostru vestimentar. De mică am călătorit foarte mult în Europa, iar acolo posibilităţile în domeniul modei sunt mult mai mari.
Stilul meu vestimentar a fost influențat de dans. Atunci când practicam dansul sportiv, eram de fiecare dată înconjurată de fete mai mari, foarte îngrijite şi stilate, care mă inspirau.
Nu cumpăr nimic din Moldova, chiar dacă am observat că acest domeniu este pe cale de dezvoltare. Când sunt în afara ţării, îmi rezervez o zi întreagă pentru shopping și nu mă întorc niciodată fără haine noi în bagaj.
Cumpăr haine online și sunt mulțumită. Din peste o sută de comenzi pe care le-am făcut până acum, au fost doar 2-3 situații în care am rămas nemulţumită de produs.
Îmi place mult culoarea neagră, ea predomină în garderoba mea. Cu toate acestea, uneori optez pentru culorile aprinse. Dacă tragi un ochi prin garderoba mea, vei observa mulți blugi, tricouri și rochii mulate. Hainele le asortez după propriul gust, dar urmăresc tendinţele oferite de casele de modă. Nu îmi place când se exagerează cu ţinuta, optez pentru minimalism.
Ador pantofii stilleto. Din încălţămintea pe talpă joasă, aş opta şi în acest sezon pentru pantofii brogues sau mocasinii cu platformă, dar gusturile mele se schimbă de la sezon la sezon.
Cu cât mai mulţi bani am, cu atât hainele pe care le cumpăr sunt mai scumpe… Îmi plac hainele calitative, dar în garderoba mea sunt multe lucruri simple şi ieftine.
Hainele pe care nu le mai port, le depozitez în cutii și i le dau mamei. Nu știu ce face mai departe cu ele și unde ajung.
La televiziune deseori trebuie să-mi aduc ținuta de acasă. Însă, de fiecare dată haina trebuie să fie aprobată de persoana care răspunde de imaginea noastră. Suntem foarte mulţi și nu dispunem de toate piesele vestimentare care să se potrivească stilului fiecărui prezentator în parte.
Sursa foto: facebook /Inesa Vascoboinic