Premieră pentru țara noastră! Un tânăr a modificat un Peugeot, astfel încât să poată fi condus de persoane cu dizabilităţi

Este vorba de Adrian Vlas, originar din Hânceşti. Tânărul inginer a pus proiectul AVAI pe roţi, după ce l-a anunţat încă acum câţiva ani. Acesta prevede modificarea unui automobil compact pentru a putea fi condus de o persoană cu dizabilităţi, care, de regulă, se deplasează într-un scaun cu rotile.

separator

Prezentarea maşinii a avut loc săptămâna trecută, la Chişinău. Tot acolo i-au fost înmânate cheile viitorului şofer Alexandru Gomaniuc, un băiat din orașul Hâncești, țintit în scaun cu rotile de peste 10 ani, cel pentru care a şi fost făcută unitatea de transport.

Automobilul care stă la baza proiectului este un hatchback Peugeot 1007, făcut în colaborare cu casa italiană Pininfarina în 2005 şi care are două uşi glisabile pe lateral. Sub capotă a fost păstrat benzinarul de 1.4 litri, care produce 75 de CP şi 118 Nm de cuplu. Cutia de viteze este automată. Viteza maximă i-a fost coborâtă şi limitată de la 165 la 120 de km/h. În afară de platforma care a fost încorporată în habitaclu şi care poate fi controlată de la distanţă, Adrian Vlas a mai modificat volanul şi a realizat o manetă care să răspundă de acceleraţie/frânare.
Acum, visul lui Adrian Vlas este ca să poată găsi investitori care să-l ajute să construiască în masă astfel de platforme care să poată fi incorporate la nevoie în mai multe modele de automobile, acasă, în Moldova. Chiar astăzi, tânărul îşi prezintă proiectul AVAI şi maşina în cadrul Conferinței Internaționale în Concepte Avansate de Inginerie Mecanică ACME, organizată la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, acolo unde şi-a făcut studiile. Totodată, acesta a dat curs unei invitaţii şi va pleca peste câteva zile în Statele Unite ale Americii, acolo unde va purta discuţii cu potenţiali investitori.

Doritorii de a oferi un suport financiar pot accesa această platformă internațională de crowdfunding.

Sursa

Loteria Română//A fost câştigat premiul la Loto în valoare de peste 6 milioane de euro

Premiul de categoria l la Loto 6/49, din România, în valoare de 6.34 milioane de euro, a fost câştigat duminică, pentru prima dată în acest an, cu un bilet jucat pe platforma online, scrie news.ro

La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 30 martie, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 31.567.186,80 de RON (6.34 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat pe platforma online a loteriei şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 , preţul biletului fiind de 21.50 RON”, anunţă Loteria Română.

Câştigul de duminică este primul de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49, România.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 12.12.2024 şi a fost în valoare de 519.397,36 RON.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor de tip loto tradiţional, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu dată tragerii pentru a-şi revendică câştigul.

Fotbalist de la Milsami Orhei, suspectat de implicare în organizarea protestelor plătite la Moscova, în sprijinul Evgheniei Guţul

Fotbalistul Radu Cosciug, legitimat la Milsami Orhei – echipă patronată de oligarhul fugar Ilan Şor, ar fi fost implicat în organizarea unui protest plătit la Moscova, în sprijinul başcanei Găgăuziei, Evghenia Guţul, aflată în arest preventiv, relatează deschide.md.

Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizată de echipa ONE TV, participanţii la protest ar fi fost adunaţi printr-un grup de WhatsApp, iar fiecare persoană urma să primească câte 2.000 de ruble ruseşti pentru participare.

ONE TV s-a infiltrat în chat-ul în care Cosciug le spunea participanţilor că vor fi recompensaţi financiar, dar să păstreze tăcerea.

Protestele au fost organizate atât zilele trecute, cât şi duminică la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

„Vor fi 10 grupe a câte 50 de oameni. Pentru fiecare grupă va fi o persoană responsabilă. Banii vor fi daţi fiecăruia dintre voi în parte, după eveniment. Despre bani nu spunem la nimeni, mâine lucrăm toţi ca şi cum ”gratis””, era mesajul lui Radu Cosciug.

ONE TV a precizat că a intrat în posesia unui video în care este surprins momentul în care participanţii la protest au primit banii promişi. Mai mult de atât, organizatorii le-au spus oamenilor că la protest pot veni şi copii de la 7 ani, iar aceştia tot vor fi remuneraţi.

Ministerul de Externe a reacţionat zilele despre protestul organizat la Moscova.

Guţul este acuzată de patru infracţiuni: finanţarea ilegală a campaniei electorale pentru funcţia de başcan în 2023, fals în acte publice, declaraţii false şi falsificarea raportului privind finanţarea campaniei.

Ea a fost reţinută marţi seara, pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în timp ce se pregătea să plece în Turcia. Structurile judiciare susţin că Guţul intenţiona să fugă din ţară.

Meteorologii anunță cea mai caniculară vară din istoria măsurătorilor. Solurile ar putea deveni extrem de uscate, punând o presiune enormă asupra agriculturii și rezervelor de apă potabilă

Moldova se pregătește pentru una dintre cele mai fierbinți veri din istorie, conform avertismentelor meteorologilor. Fenomenul cunoscut sub numele de „cupolă de căldură” (Heat Dome) va afecta Europa, inclusiv R. Moldova și România, începând din luna iulie, scrie ziarulnational.md

Acest blocaj atmosferic va determina temperaturi extrem de ridicate, perioade prelungite de caniculă și un deficit major de precipitații, favorizând instalarea secetei severe.

Experții estimează că vara anului 2025 are o probabilitate cuprinsă între 70% și 100% de a fi una dintre cele mai toride din ultimele decenii.

Temperaturile vor depăși 30 de grade Celsius în aproape jumătate dintre zilele de vară, cu posibilitatea de a atinge sau chiar depăși recordurile anterioare de caniculă. Comparativ, într-o vară moderată, temperaturile extreme sunt întâlnite aproximativ 40 de zile, în timp ce în veri excepțional de calde, acest număr poate urca la peste 80 de zile.

Pe lângă temperaturile ridicate, meteorologii avertizează asupra unei secete severe, determinată de lipsa precipitațiilor. Un sistem atmosferic stabil va bloca formarea norilor de ploaie, ceea ce ar putea duce la o diminuare semnificativă a resurselor de apă. Solurile ar putea deveni extrem de uscate, punând o presiune enormă asupra agriculturii și rezervelor de apă potabilă, potrivit weather.com.

În imagine puteți observa că R. Moldova se află sub această „cupolă de căldură”.

Pentru a contracara efectele valului de căldură, specialiștii recomandă luarea unor măsuri preventive, precum economisirea apei, protejarea culturilor și adaptarea programului de activități în aer liber la orele mai răcoroase ale zilei.

De asemenea, este esențial ca autoritățile să pregătească planuri de gestionare a crizei pentru a proteja populația vulnerabilă în fața temperaturilor extreme. Meteorologii sfătuiesc populația și autoritățile să fie pregătite pentru un sezon de vară extrem de dificil, luând măsuri pentru a minimiza impactul caniculei asupra mediului și societății.

Scrisoarea deschisă a academicianului Constantin Șchiopu către ministrul Monica Babuc, după BAC-ul la limba și literatura română
Articolul anterior
Simptome care ar putea semnala prezența cancerului în organism
Articolul următor
Close menu