„Revista Fashion Vip” – 10 ani de activitate, stil și personalitate

Astăzi, este o zi specială pentru echipa „Revistei Fashion Vip”. Astăzi, publicația împlinește zece ani de activitate și prezență pe piața presei scrise din țara noastră. De-a lungul acestor ani, se bucură de popularitate printre cititori, iar fiecare ediție vine cu multe subiecte interesante și istorii de succes ale personalităților marcante. Cu această ocazie, directorul revistei, Valentina Luchian și-a amintit cum a început acest drum frumos și le-a mulțumit celor care i-au fost alături toți acești ani.

separator
„Fiecare dimineaţă ne aduce un răsărit de soare, iar răsăritul de astăzi ne aduce 10 ani de Revista Fashion VIP… E nul din cele 4 proiecte de suflet pe care le-am inițiat… Fiecare din ele își are farmecul, anii și consecutivitatea sa… Niciodată nu m-am gândit ca vom rezista atât… Pe 4 decembrie 2008 așteptam cu nerăbdare și emoții primul număr de revista, care se tiparise la Kiev…Iar astăzi pleacă în tipar nr. 37….. Pentru fiecare ediție ne-am dăruit total…e multă muncă, pasiune, nervi, lacrimi, dezamăgiri, așteptări, împliniri, bucurii, e un amalgam de emoții… Emoții pe care le trăim cu fiecare ediție în parte… Fiecare număr de revistă e foarte special și așteptat… Nu este ușor să faci presă scrisă în zilele noastre… Dar nu ne plângem, pentru că asta este dorința și plăcerea noastră… Cu pași mici dar siguri mergem înainte atât timp cât vom rezista… Nu alergăm după celebritate și popularitate… Dorința noastră e să intrăm în casele și sufletele oamenilor puțini, dar buni și calitativi… Toate mulțumirile și recunoștința astăzi se îndreaptă către toți cei care sunt în unison cu noi: partenerii nostri, cliențiii fideli, care fără ei nu am fi existat, tuturor celor care au apărut în paginile noastre și bineînțeles echipei… Un grande mersi: Larisa Stati, Gabriel Stati, Serghei Cebotari, / Vasilița Galina, Tudor Ceaicovschi… Veronica Damian – Găină, Alina Urzică, Svetlana Barbarova, Svetlana Ginju. Mulțumiri care au fost și sunt echipa Fashion VIP: Ludmila Bacu, Tatiana Slivca, Cristina Păpușoi, Alina Matei, Tamara Untu, Elena Andronache, Ana Moraru, Natașa Cojocaru, Silvia Ursu, Natalia Nicov, Elena Buzdugan, Andrei Leapin, Petru Chițanu, Ludmila Agheni, Cristina Buceațchi, Indiana, Dima Iacovlev. Să știți că pentru noi mirosul proaspăt de tipar nu se compară cu nimic în lume… Nu am dat astăzi nicio petrecere, pentru că ne vom revedea cu unii dintre Dvs., la Gala Premiilor VIP, ediția 18, din 12 decembrie. Vă îmbrățișez cu drag și recunoștință pe toți… Și să aveți parte de o zi superbă, plină de soare, lumină și bucurii – în inimă, trup, minte și suflet…„

Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece pâna pe 10 septembrie 2025

Preşedintele rus Vladimir Putin face presiuni asupra ucrainenilor aflaţi în Rusia sau în cele patru regiuni ocupate în Ucraina să ceară cetăţenia rusă sau să plece în altă parte, potrivit serviciilor de informaţii britanice, citate sâmbătă de DPA, relateză Agerpres.

Putin a semnat un nou decret care îi obligă pe cetăţenii ucraineni care locuiesc în teritoriile respective să-şi „reglementeze statutul juridic” până la 10 septembrie sau să părăsească zona, a indicat Ministerul Apărării de la Londra în ultima sa actualizare a informaţiilor obţinute de serviciile sale secrete privind evoluţia situaţiei de pe frontul din Ucraina.

„Decretul lui Putin este aproape sigur destinat să forţeze plecarea de pe teritoriul ucrainean ocupat de Rusia a cetăţenilor ucraineni care refuză să accepte paşapoartele şi cetăţenia rusă”, se arată în raportul postat pe platforma X.

Kremlinul continuă să ducă o politică de „rusificare” forţată a teritoriilor ocupate ilegal în Ucraina, ca parte a „eforturilor de lungă durată de a extirpa cultura, identitatea şi statalitatea ucrainene”, a adăugat acesta.

Moscova consideră în mod ilegal că peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată în urmă cu peste un deceniu, precum şi regiunile parţial ocupate Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, anexate în 2022, fac parte din Rusia, se arată în nota ministerului britanic citat.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat la 19 martie că Ucraina nu va recunoaşte teritoriile ucrainene ocupate drept ruseşti, afirmând că aceasta este o linie roşie a Kievului. El a spus că aceasta va fi una dintre problemele dificile ale negocierilor viitoare cu Moscova, potrivit Unian.

Reprezentantul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu şi relaţia cu Rusia, Steve Witkoff, s-a referit într-un interviu acordat vineri lui Tucker Carlson, fost prezentator la Fox News, şi la viitorul statut al teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia.

„Cea mai mare problemă în acest conflict o constituie Crimeea şi patru regiuni – Doneţk, Lugansk şi altele două (Herson şi Zaporojie). Acolo sunt vorbitori de limbă rusă, au fost referendumuri în care majoritatea covârşitoare a oamenilor şi-a exprimat dorinţa de a fi sub conducerea Rusiei. Aceasta este problema cheie a conflictului”, a spus el.

Aşa-numitul referendum din Crimeea nu a fost recunoscut de Kiev şi de comunitatea internaţională, la fel cum nu au fost recunoscute nici pretinsele referendumuri din cele patru regiuni, organizate de Moscova în plin război, sub ameninţarea armelor.

Tragedie la Grătiești: Un copil a fost găsit strangulat în podul casei

Un copil a fost găsit strangulat în podul casei. Tragedia s-a produs în satul Hulboaca, comuna Grătiești.

Poliția a fost sesizată aseară, prin intermediul serviciului 112.

La fața locului s-a deplasat grupa operativă și medicul legist. Nu au fost descoperite urme de violență pe corpul copilului.

A fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație

Cinci echipe de pompieri și salvatori luptă în aceste clipe cu flăcările care au cuprins un lan de vegetație în sectorul Botanica al capitalei. Victime nu au fost raportate, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiu de vegetație izbucnit pe bulevardul Traian 23/2.

„Pentru lichidarea arderii, la fața locului au fost îndreptate 5 echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că într-un lan deschis arde o suprafață extinsă de vegetație uscată”, a precizat IGSU.

Moment aniversar! „Doctor Lica Salon” a împlinit cinci ani de activitate
Articolul anterior
Vine Moș Nicolae! Cărți bune cu reduceri de 50%, în câteva librării din Capitală
Articolul următor
Close menu