Deşi semnează contracte prin care sunt obligaţi să nu dezvăluie detalii din intimitatea vedetelor, de multe ori bodyguarzii starurilor de la Hollywood fac publice lucruri de-a dreptul jenante despre foştii lor angajatori.
Paris Hilton
Potrivit unui fost angajat al vedetei, Paris Hilton era cleptomană. Când mergea în vizite sau la petreceri îi plăcea să plece cu ceva care nu îi aparţinea. „La o petrecere mi-a zis să iau o pereche de pantofi care îi plăceau şi să îi bag în geantă”, a spus fostul bodyguard.
Pink
Foştii bodyguarzi ai lui Pink au povestit că vedetei îi cam plăcea să bea în timpul turneelor sale şi adesea adormea din cauza alcoolului. I s-a întâmplat chiar să leşine inconştientă la reşedinţa Playboy din cauza băuturii.
Mary Kate Olsen
Mare Kate nu are nicio jenă să se dezbrace în faţa angajaţilor săi. „Când îţi cumpăra câte o haină nouă, se dezbrăca pe bancheta din spate a maşinii şi o proba. Ne făcea să ne simţim destul de prost”, a spus un fost bodyguard.
Angelina Jolie
Foştii bodyguarzi ai cuplului Jolie-Pitt au dezvăluit că Angelina făcea crize de fiecare dată când Jennifer Aniston îl suna pe Brad Pitt. În plus, aceştia au mai mărturisit că Angelina are obiceiul să arunce cu cuţite în perete când se ceartă cu soţul ei.
Jennifer Aniston
Potrivit spuselor unui fost bodyguard al vedetei, acesteia îi place să umble aproape dezbrăcată prin casă. „Dimineaţa, când răspunde la uşă, e îmbrăcată doar într-un maiou şi o pereche de chiloţi. Aş putea spune unde sunt poziţionate toate aluniţele de pe corpul ei, de atâtea ori am văzut-o dezbracată”, a spus bodyguardul în presa mondenă.