Potrivit unui sondaj realizat recent în Marea Britanie, bărbaţii sunt cel mai dispuşi să asculte cu atenţie frazele, povestirile şi sugestiile soţiilor în timpul cinei, adică în jurul orei 20.15.
„Pentru orice femeie care încearcă să aibă o discuţie serioasă cu partenerul ei de viaţă, găsirea momentului ideal pentru a purta acea conversaţie reprezintă întotdeauna o problemă. Cum să îi faci pe bărbaţi să îţi acorde atenţia lor completă? Răspunsul este unul simplu: aşteptaţi până când el tocmai s-a aşezat la masă”, afirmă autorii acestui articol apărut pe site-ul tabloidului britanic Daily Mail.Autorii unui studiu realizat pe un eşantion de 1.000 de bărbaţi şi femei au descoperit că ora 20.15 reprezintă momentul în care bărbaţii sunt cel mai pregătiţi să asculte ceea ce au de spus soţiile lor.
Aproape jumătate dintre respondenţi au spus că preferă să poarte discuţiile serioase în timpul cinei. Pe de altă parte, femeile spun că vor să aducă în discuţie un subiect complicat cu 12 ore mai devreme, în jurul orei 08.20.Un alt moment prielnic este în timpul deplasării cu automobilul – 39% dintre bărbaţi spun că le place să poarte conversaţiile importante în timp ce conduc. În plus, dacă acele discuţii implică solicitarea unui favor, cele mai mari şanse de a-l obţine apar atunci când favorul respectiv este cerut în faţa rudelor.
Peste 20% dintre bărbaţi spun că obişnuiesc să cedeze în faţa rugăminţilor soţiilor lor, dacă acestea sunt făcute în prezenţa unui număr mare de membri ai familiei.
În schimb, trei sferturi dintre bărbaţi spun că detestă să fie deranjaţi cu rugăminţi, discuţii şi solicitări atunci când fac duş.
Sondajul a dezvăluit faptul că femeile întâmpină cele mai mari dificultăţi în captarea atenţiei soţilor lor atunci când aceştia joacă jocuri video – doar 1% dintre bărbaţi sunt atenţi în acele momente la ceea ce li se spune.
Vizionarea unui meci de fotbal reprezintă o altă „strategie” riscantă pentru femei, deoarece 92% dintre bărbaţi pur şi simplu nu sunt pregătiţi să întreţină o conversaţie în acele momente, optând în loc pentru răspunsuri concise şi afirmative.
Aproape 95% dintre bărbaţi spun că detestă momentele în care soţiile lor încep să le vorbească în timp ce ei vizionează un film la televizor sau pe DVD – indiferent de genul cinematografic căruia îi aparţine acel film.
De asemenea, bărbaţii sunt cel mai dispuşi să accepte să realizeze tot felul de treburi casnice, ca un fel de favor, doar pentru ca soţiile lor să nu îi atragă în diverse conversaţii.
Puţin peste 80% dintre bărbaţi spun că fraza „Trebuie să vorbim” reprezintă cel mai înspăimântător debut de conversaţie. În schimb, 42% dintre femei spun că „Totul e OK” este fraza care le sperie cel mai mult, deoarece în acele momente partenerii lor de viaţă cred exact contrariul.