Sărbătorile de iarnă se apropie! Începe şi goana după cadouri. Înainte de a cumpăra un cadou, trebuie să te gândeşti ce stil de viaţă are omul, căruia vrei să-i oferi darul, la hobby-uril lui şi nu în ultimul rând, la relaţia pe care o ai cu persoana respectivă.
Natalia Popa,
psiholog
Trebuie să fii foarte atentă, când alegi cadoul, acesta trădează ceea ce simţi, pentru cel care primeşte darul. Cadourile sunt cu atât mai valoroase, cu cât sunt mai ingenioase, mai neaşteptate şi oferite din inimă.
Un dar adevărat este dezinteresat
Adevărata plăcere stă în actul dăruirii. Ce poate fi mai frumos, decât să vezi bucuria celui, care a primit cadoul, grija şi emoţiile în momentul, când deschide să vadă ce se ascunde în ambalaj. Cadoul nu trebuie să fie prea scump, pentru a nu stânjeni pe cel, care-l primeşte. Altfel se va simţi obligat să-ţi răspundă la fel şi atunci nu mai poţi vorbi despre un dar dezinteresat sau necondiţionat. Poţi crea chiar senzaţia unui interes meschin.
În plus, nu-ţi expune fapta, ca să obţii laudele celorlalţi, fii discretă în gestul tău.
Este frumos să primeşti cadouri
Dacă eşti convinsă de intenţiile sincere ale persoanei care îţi oferă un dar, nu trebuie să te simţi vinovată şi nici obligată să-i răspunzi imediat la fel, mai ales dacă nu ai posibilităţi. Decizia îi aparţine persoanei respective şi îi vei face mare plăcere, primindu-l cu bucurie.
Mesajul cadourilor, într-o relaţie
Cadoul şi exprimarea unui conţinut sunt două componente importante ale relaţiei. Uneori cadourile sunt modalităţi de redare a unei afecţiuni faţă de o anumită persoană.
Cadoul mai are şi o altă funcţie. Faptul că este păstrat, aminteşte despre un om drag un prieten, un loc, o experienţă. Asocierea dintre cadou şi omul respectiv este un lucru obişnuit, pe care îl facem în mod automat.
Există o logică a căutarii unui mesaj, care este important. Pentru că în absenţa mesajului propriu este imposibil să vorbeşti despre un cadou real.
Cadoul este ceva anume, prin care cei doi funcţionează împreună, nu este important doar pentru cel care îl primeşte, ci şi pentru relaţia celor doi.
Când o relaţie funcţionează, se produce un fenomen aparte. Atunci cadoul este intuit cu uşurinţă şi ajută la consolidarea sau menţinerea relaţiei de cuplu. Povestea cadoului nu se termină odată cu oferirea lui, ci continuă, având funcţia de a descrie stadiul actual al relaţiei dintre doi oameni.
Cadoul este exprimarea unei trăiri, elementul unei relaţii şi ţine de cei doi. Un cadou pentru sufletul sau nevoia unei persoane, presupune o relaţie suficient de bună, pentru ca elementul funcţional sau artistic, pe care-l exprimă un cadou, să fie receptat.
Cel mai preţios cadou este dragostea
Dacă nu ai apucat să cumperi un cadou ori nu ai posibilitatea să o faci, nu te întrista. În viaţa noastră există lucruri mult mai importante, decât un ceas ori o bijuterie scumpă, lucruri pe care nici cel mai bogat om din lume nu le poate achiziţiona cu bani. Învaţă-te să le descoperi şi să le apreciezi!
Goana după cadouri pentru cei dragi, ne face de multe ori să uităm cât de importante sunt lucrurile, pe care nicio avere din lume nu le poate cumpăra.
În ultimii ani, Crăciunul a devenit şi în Moldova o adevărată afacere. Ne întrecem în cadouri care mai de care mai costisitoare, uitând că rostul acestei sărbători este să dăruieşti în primul rând, dragoste. De la ea vine totul: respectul, înţelegerea, răbdarea, gândurile bune. Ea te face mai bună, mai grijulie, mai atentă, mai tandră, mai frumoasă (dacă vrei), atunci devii un dar pentru omul drag în fiecare zi, iar pentru cei din jur o bucurie să te cunoască.
Text: Snejana Ţugui