Despre alinturi…

Săptămâna promitea să aducă ceaţă, iar eu, tot în ceaţă eram cu editorialul. Mă tot gândeam ce aş putea să sriu, mai bine zis despre ce?! Şi ca să îmi vină inspiraţia, cobor îndată spre alimentara de după colţ să îmi iau… zefir (pentru inspiraţie!!!)

separator
Despre alinturi, vocabularul copiilor şi… femeieşti!

Vânzătoarea, parcă o mai văzusem eu în ultimii 9 ani de când sunt aici, dar nu ştiu cum, nu prea observasem că seamănă întocmai cu vânzătoarele celea de pe vremuri, din anii 70-80: cu bonetă scrobită, cu o “destrăbălare” de şorţ, care mai des îl văd în filmele pentru adulţi, cu un bust ce sta să dea “din covată”. Maaamă! De roşul ăla carmin de pe buze şi de bentiţele de “doliu” (de sub unghii), tac.

  • Doamnă, bună ziua. Vă rog, 200 de grame de zefir.
  • Alb sau în ciocolată?!
  • Alb, mulţumesc.
  • Cel alb nu e proaspăt, da este zefiraş de la alt producător.
  • Nu, mulţumesc.
  • Staţi, da poate o prăjiturică. Sunt proaspete, sare ea ca arsă când înţelege că nu “m-a prins”.
  • Nu, mulţumesc. Am vrut doar zefir.
  • Da poate nişte gogoşele. Avem cu cremă de vanilie şi fără. Se topesc. Hai, luaţi nişte gogoşele…
  • Sărut mâna, nu. Nu am voie.

Şi o zbughesc arsă de acolo… Mergeam spre casă şi nu înţelegeam de ce sunt atât de enervată: pentru că trebuie să scriu şi nu am inspiraţie, pentru că nu am găsit zefir şi acum nu am nici dispoziţie, sau… pentru că mă ţinu duduia asta mare şi rotundă cu zefiraş, prăjiturică, gogoşică.

Da, mă enervase femeia asta cu diminutivele ei. Aşadar despre asta voi scrie. Despre cât de enervante şi drăgălaşe pot fi ele. Ele ne îndulcesc existenţa şi ne ajută să ne pierdem identitatea. Să nu ziceţi nu, vă rog.

Ia întrebaţi un bărbat, pe neprins de veste, cum o cheamă pe nevastă-sa… Credeţi că-şi va aminti?! Dacă nu s-au certat aseară, va răspunde: “Cum o cheamă pe cine?! Pe iubirea mea?! A?! Pe ea…”, iar dacă s-au certat, atunci… scuze. Imaginaţia mea nu e atât de bogată.

Dacă vă iubiţi, vreţi să găsiţi cele mai frumoase cuvinte din lume, cele mai nemaipomenite apelative… cuvintele care alintă. E firesc. E chiar drăguţ şi mi-ar plăcea să mai retrăiesc odată acele începuturi. Dar, cu toată dragostea care pluteşte în aer, eu cred că se pot limita cei ce se iubesc la clasicele bomboane şi flori. Eu nicidecum nu înţeleg cum poţi să îi spui unui bărbat roşcat, înalt, lăţos, care poartă 46 la încălţăminte…  “buboc” (nici măcar “boboc”; până la urmă asta e varianta literară), sau unei femei care nu are lacăt la gură toată ziua – ”vrăbiuţă”. O fi ciripit vrăbiuţa, dar nu e totuşi moară stricată aşa cum e vecină-mea de la etaj 4 care mă scoate din minţi serile şi dacă e să fim sinceri, cântăreşte cât o morsă. De ce nu îi spune morsă, a?!

Ei şi mai încolo, ca în pădure…

Ia să îmi spuneţi, ce are în vedere un bărbat când îşi sună femeia, iubita sau… amanta şi o întreabă: “Ce face guriţa mea?!”. Eu i-aş fi răspuns: “Guriţa ta numai ce a spus o tâmpenie!”.

Să nu credeţi că sunt împotriva alintăturilor. Nicidecum. Dar parcă tot îmi vine să rog pe cei care se numesc căţei, curci, boboci… să fie mai inventivi. Dacă îi place femeii să i se spună vrăbiuţă când cântăreşte un centner, e în regulă. Nu am nicio problemă. Pur şi simplu nu înţeleg.

cupluriEi, da ăsta nu e cel mai rău. Mă întreb uneori ce conotaţie are cuvântul… “pisi” pentru un neiubitor de pisici care îi spune aşa nevestei lui?!

“Pisi, mergi la masă?” sau “Pisi… ce mâncăm azi?!” sau “Pisoieş… eşti supărat?!  Avem azi oaspeţi la cină!”. După o zi în care m-am trezit, am pregătit dejunul şi am strâns de pe masă, apoi i-am trimis pe toţi de-acasă pe unde le este rostul şi iar m-am apucat de gătit, apoi mi-am amintit că zilele astea parcă spălasem nişte rufe şi ar fi tocmai momentul să le înşir pe funie şi, să le mai fac loc şi pe masa de călcat unde mă aşteaptă un alt vraf de cămăşi, blugi şi… albituri, apoi… iar pus pe masă şi strâns… Şi după acest “carusel” ce nu are pauză, să-mi vină bărbatul acasă şi să îmi spună… Pisi?! O, nu… Nici nu vreau să-mi imaginez care dintre tigăi pot să o sacrific.

E altceva dacă îmi spui că am cap de curcă, adică sunt proastă rău, da nu mă fă găinuşă, te rog. Şi nu mă fă “răţucă”… asta o fi aceeaşi răţuşcă, da?! La ce oare se gândeşte bărbatul ăsta când i se adresează, alintând-o, răţușcă?! S-o fi gândit la povestea lebedei; pe mine mă duce gândul la tuleie, cotorul cela al penelor nedezvoltate… brrr. Nu, cu siguranţă, nu vreau să mi se spună răţușcă, bombonică, gogoşică, nici steluţă, nici bijuterie, nici comoară, nici pufuleţ, nici veveriţă.

Dar, cred că nu îmi e de-ajuns pentru azi şi vreau să continuu cu diminutivele.

Mi-am mai amintit de o mămică care îşi certa copilul într-o cafenea acum câteva săptămâni. Nu înţelegea ea ce prăjitură vrea să aleagă cel mic. Mi-am zis atunci că eu aş fi mai puţin tolerantă, asta până s-au aşezat la masa de alături şi am auzit cum îi vorbea copilului. Pentru câteva minute mi-a fost cu neputinţă să înţeleg în ce limbă vorbeşte… Îngăima ceva, dar era greu de înţeles… Cred că am citit pe buzele ei (deşi codul bunelor maniere nu prea aprobă aşa ceva). În tot ce a spus nu am auzit un cuvânt viu, întreg, matur; un cuvânt pe care copilul să aibă şansa să îl prindă şi din altă sursă, să îl audă aşa cum a fost el “creat”: păpicuţă, pateuţ, ceişor, sălăţică, ciocolăţică şi plimbărică…

Pur şi simplu nu îmi venea să cred că îi dă copilului atâtea sarcini, unui copil de aproape 3 ani.

Cum să decodifice el ce vrei tu să spui?! Cum să înţeleagă ce bombăneşti tu sub nas?! Ce vrei să îţi răspundă copilul, când dintr-un cuvânt atât de uşor de pronunţat, cum ar fi kiwi… tu îl pui să audă, să înţeleagă şi, altădată să îţi şi ceară o kiwiuţă…

Cred  că nu e nevoie să dau mai multe exemple…

Voi cum “vă împăcaţi” cu diminutivele?! Pe tine cum te alintă soţul?!

P.S. Şi pe mine mă alintă, dar am avut noroc să fie original.

Psiholog, despre cuplurile care divorțează, deși sunt compatibile: „Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți”

Un subiect abordat des în societatea noastră este divorțul, adesea dureros și cu suflete nevinovate la mijloc, copii acolo unde este cazul. Dar câte dintre aceste despărțiri se produc pentru că dragostea chiar dispare? Nu te-ai gândit vreodată că doi oameni care se despart pot să se iubească în continuare? Sau că atracția și compatibilitatea dintre ei nu dispare, chiar dacă au decis să o ia pe drumuri separate?

Doctorul Cristian Andrei este unul dintre cei mai apreciați psihoterapeuți din România. Invitat în emisiunea „La Măruță”, specialistul a vorbit despre posibilitatea existenței unor sentimente ce rămân în urmă, în ciuda producerii unui divorț.

Ei bine, doctorul Cristian Andrei a avut ocazia să analizeze astfel de cazuri și să își dea seama care sunt factorii ce îi îndepărtează pe soții ce ajung să devină, în cele din urmă, foști soți. Iată explicația expertului:

„Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți. În timp ce oamenii se iubesc, sunt în dragoste, cei din jur nu sunt în dragostea aceasta. De obicei, lumea nu prea e de acord cu dragostea ta. E o intimitate, nu simt ceilalți ce simți tu față de persoana cealaltă. Ei bine, acești detractori – exemplul clasic este soacra, sunt cei care spun „nu, nu cu ea/nu cu el, nu așa, nu acum, stai să vedem” – aceștia așteaptă acest moment, când există dificultatea între cei doi. Și ei funcționează ca niște catalizatori în despărțirea celor doi și le spun „Vezi? Vezi că o să îți ia asta, să nu te lași mai fraier decât celălalt”.”

Potrivit spuselor doctorului Cristian Andrei, sentimentele rămân, doar că ele ajung să ia altă formă. Practic, dragostea se transformă în ură și o relație ce a fost cândva frumoasă devine un război greu de gestionat sau de oprit.

„Și se ajunge bineînțeles la aceeași pasiune, pentru că dragostea nu se termină pe 26 mai sau pe 30 iunie când se pronunță divorțul. Ea continuă, dar din cauză că lumea din jur începe să demonteze această dragoste, ea se transformă tot într-o pasiune și anume, ura, conflictul. Este același sentiment, practic, aceeași intensitate, numai că este interpretată nociv. Și îi vezi pe ăștia doi cum își dau întâlnire la tribunal, la notar, ei s-ar duce cu floricele, s-ar mai pupa un pic, dar stai că suntem în divorț. Și judecătorii cu experiență știu, cei de la civil, da? Știu că nu se prezintă la termen sau vrea neapărat să-l aducă pe celălalt pentru nu știu ce partaje prelungite. Doar, doar s-or mai vedea ăștia doi că se iubesc.

Știi cum era la școală, dacă mai ții minte, băiatul X și cu fata Y se urau între ei, dar lumea din jur știa că ei se iubesc. Și așa este și la cazurile de divorț. Ei în continuare mai au ceva, cel puțin unul dintre ei mai tânjește după celălalt, dar lumea din jur nu și nu. Trebuie scandal, trebuie împărțeală, trebuie ură, trebuie răzbunare, defăimare și așa mai departe. Și sunt și niște copii pe undeva pe acolo, care nu înțeleg nimic. Cum s-a întors frumusețea pe fața cealaltă între părinții noștri? Că asta este problema, de fapt.”

Pentru că este medic neuropsihiatru pentru copii și adolescenți, a văzut multe cazuri în care copiii au fost cei mai afectați de aceste rupturi dureroase.

Fetiță blondă care a rupt un desen în care se află părinții ei care s-au despărțit

„Nu este ok să faci confuzia între problema de cuplu, cu sexualitatea, cu toate lucrurile alea, dacă nu-s pentru copii și să bagi copiii ca argument în așa ceva. Majoritatea bagă copiii la divorț ca parte de negociere, ca răzbunare: „Lasă că îți arăt eu ție, îți iau copiii”. Așa ceva trebuie să înceteze în această țară, de dragul copiilor. (…) Există divorț/despărțire în cuplu, dar nu trebuie să existe și față de copii. Nu trebuie să existe aceleași argumente și față de ei.”, a mai explicat psihologul în cadrul emisiunii, potrivit divahair.ro.

Specialistul a oferit mai multe exemple de posibile motive pentru care partenerii se pot îndepărta, deși se iubesc în continuare. Iată ce a zis:

„Geloziile de genul gelozia soacrei, fratelui sau a surorii, gelozia prietenilor, gelozia prietenilor de băieți – „Ce, mă, te însori? Păi și cu noi ai terminat-o? Ești sub papucul nevestei?” Și fără să își dea seama, acești bărbați, acești băieți subminează cuplul acestui om – „Hai, vino și duminica asta, hai că nu stai mult!” și îi dau lui senzația că trebuie să fie un bărbat adevărat, nu să facă ce zice nevasta.”

Ce înseamnă asta? Că există șanse mari ca unele căsnicii ajunse în pragul divorțilui să fie reparate dacă soții lasă orgoliul în spate și nu mai apleacă urechea la vorbele celor care fac tot posibilul pentru a-i îndepărta.

„Dacă între soții care spun că vor să divorțeze mai există și ură, înseamnă că, de fapt, mai există pasiune și că dacă ar fi sinceri unul cu altul, ar putea să se împace. Și trebuie să știți că ura dintre voi doi este, de fapt, a celor din jur. Pentru că sunt sentimente, dar sunt interpretate altfel din cauza celor din jur.”, a concluzionat doctorul Cristian Andrei.

Ce femei nu au voie să meargă la Înviere!

Sfânta noastră Tradiţie, păstrată neschimbată de două mii de ani, spune că femeia este specială în perioada lunii când sângerează din organul născător de prunci. Clericii sfătuiesc femeile să se roage acasă și să nu intre în Biserică până în ziua a opta.

separator

femei_biserica_02_ee9401fa26-1024x768

Nici in curte nu poţi asculta Liturghia lipită de zidul Bisericii, pentru ca curtea oricărei Biserici este sfinţită de episcopul locului, conform cuviosului Ilarie, potrivit antenastars.ro.
De asemenea, în această perioadă femeia nu are voie: să se împărtăşească, să ia anafură, să bea apă sfinţită, să se împreuneze cu bărbatul. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele la scriptură, în Levitic 15, versetele 19-28.
„Mulţi vor zice că asta e legea veche, dar Măicuţa Domnului a respectat-o, deşi era pururea curată fecioară! De aceea, tu ca femeie trebuie să urmezi acest exemplu, să nu vii la Biserică şi să nu te atingi de cele sfinte atunci când borhotul pântecelui se revarsă. Nerespectarea acestei rânduieli este mare păcat, pentru care vei da seamă”, scrie cuviosul Ilarie pe blogul personal.

sursa: antenastars.ro



„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Ce fac femeile chineze condamnate la moarte, înainte de execuție!
Articolul anterior
Minciuna noastră de toate zilele
Articolul următor