,,Trăiește pe acestă lume o femeie. Poate fi foarte frumoasă, interesantă şi probabil că are succes în multe domenii. Doar că are privirea tristă. A obosit să ducă pe umerii săi totul. Însă continuă s-o facă zi de zi. Nu are pe cine se baza şi viaţa în fiecare zi îi confirmă acest lucru”.
,,De la ce a început totul?E greu de spus. Poate de la bunica ei, care după război şi-a pus singură copiii pe picioare. Sau de la cealaltă bunică care îşi suporta soţul ce nu făcea nimic, pentru că după război bărbații valorau cât aurul. Sau poate de la mama, care şi-a suportat toată viaţa soțul alcoolic şi a decis să ia totul asupra sa. Nu ştim exact de unde a început, pot fi multe opțiuni. Însă totul se rezumă la aceea că trebuie să te bazezi doar pe tine, să fii puternică, să poți totul.
Aşa a crescut fetiţa noastră, cu senzația că nimeni în viaţa asta nu va face nimic pentru ea. Va fi nevoită să facă totul singură. Aşa e mai sigur, mai simplu şi nu vei fi nevoită să ceri, să te înjosești, să speri. Doar aşa nu te vei dezamăgi.
A început să lucreze fiind încă în liceu. Apoi s-a căsătorit cu un bărbat romantic, care se tot căuta pe sine. A părăsit o Universitate, a doua, a treia, nimic nu i se potrivea. De lucrat nu lucra, pentru că “învăţa” şi tot îşi căuta cel mai bun loc. Şi de ce să lucreze, doar lucra ea la trei joburi, iar pentru strictul necesar le ajungea.
Ea nu cerea nimic, nu vroia nimic, nu aștepta nimic. A crescut rapid pe scara profesională, iar paralel a terminat Universitatea. Apoi şi-a luat apartament în credit şi acest credit tot ea îl achita. Rămânând însărcinată s-a speriat puțin că va fi nevoită să mănânce doar pâine cu apă, însă chiar şi aşa a născut.
Desigur, nimeni nu o ajuta cu copilul. Soţul se tot căuta pe sine, iar între pauze privea televizorul şi consuma alcool. Nu ştia din ce parte se deschide uşa frigiderului, de unde se iau cămășile curate, sau că în “nopțile albe” trebuie să stai cu copilul. Deja nu mai era bărbatul romantic, ci mai degrabă un urs leneş.
A urmat divorțul, după aproape 10 ani de astfel de viaţă. El a decis că ea nu-l înțelege şi nu-l valorează, şi-a găsit alta şi i-a arătat cine e stăpân în casă. A cerut jumătate de apartament, pentru care ea încă achita creditul. Nu s-a umilit, i-a dat totul, a luat copilul şi a plecat. Nu a simțit prea mare durere, însă senzația de mizerie şi trădare nu a reușit s-o spele.
Cel mai mult îşi dorea (deşi se teme să recunoască acest lucru) să se odihnească pe umărul cuiva şi să audă: “odihnește-te, voi face eu totul”. A obosit de responsabilitatea constantă ce o are pentru sine şi pentru copil, de necesitatea de a ține totul în sine, de singurătate, de greutatea pe care o cară toată viaţa.
E puternică, independentă. Mama e foarte mândră de ea. Doar că nu e fericită. Nu are un umăr puternic. Bărbații pe care îi cunoaște sunt aceeași romantici, ratați, profitori.
Alături crește fiica care o vede pe mama – femeie de succes, dar atât de singură. Vede şi trădarea propriului tată şi a altor bărbați care au fost în viaţa mamei. Vede că trebuie să obții totul singură, cu multă muncă grea, să nu ceri de la nimeni nimic. O vede şi pe bunica, soarta căreia nu se deosebește prea mult de cea a mamei…
Şi chiar dacă mama nu vrea pentru ea aceeași soartă, alte concluzii fiica nu va face. Fiecare răspunde de sine. Cară pe tine cât poţi, până când poţi. Eşti responsabilă pentru tot ce e în această lume.
Şi totul continuă, până când nu se va găsi acea care va refuza să ducă pe umerii săi firavi responsabilitatea pentru tot. Care va putea spune “nu” acestor obiceiuri şi scenarii de familie. Care va învăța să ceară, să fie slabă. Care îşi va alege singură drumul, drum ce diferă de cel al mamei sau bunicii. Însă până atunci este femeia care duce totul, cu privirea stinsă ca a unui cal obosit, ce visează să se cuibărească pe umărul puternic al cuiva. Însă acest vis va rămâne nerealizat…” (Autor: Olga Valyaeva Extras din cartea „Vindecarea sufletului feminin“)
