Bloggeriţa Svetlana Vizitiu este o bunicuţă veselă din oraşul Floreşti, care deţine patima scrisului de mai mulţi ani şi invită toţi doritorii să lectureze paginile blogului său, comentând şi discutând până la guturai, dacă e nevoie!
Prima poveste “Ai grijă ce-ţi doreşti”, este bazată pe fapte reale şi e scrisă în momoria Irinei A.
“El işi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, doar că în ultimul an au început să-l irite cumplit “drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: “Bună, dragă Soare!Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust. Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăca cămaşa de noapte si dezgolită, mergea înspre baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi admira exteriorul, libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, – nuditatea ei îi provoca furie. Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de “deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumnul său, doar răstindu-se brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, sunt deja sătul de tine! – Ea nu se grăbea să traiască după voia lui, ea era la curent de romanul soțului cu acea ”cealaltă”, cunoștea și fata, cu care soţul ei se aventura de trei ani. Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Fapt, că nu-i permitea lui s-o deranjeze să trăiască precum dorea ea, să înţeleagă orice moment… Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că e bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni, şi în curând o va doborî. Prima dorinţă a ei era de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor sale… Cele mai grele clipe le supravieţuise, vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, iar în al doilea rând, – ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… Discreţie absolută, şi doar câteva colege cunoșteau drama ei, că în loc de deplasări, ea primea doze de radiație la Spitalul de Oncologie din Chişinău… Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centru,la o jumătate de oră distanță de casă, şi în fiecare zi, urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: “Misterul vieţi şi al morţii”; căutând cartea, din care, se parea, că se vor găsi toate răspunsurile…
El venise la amantă, acasă, unde totul i se părea cald, luminos şi drag. Se întâlneau deja de trei ani, şi în tot acest timp el o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, credea, că nu mai poate să respire departe de acest corp tânăr. Azi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult, că o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. Acum era convins, ca ea îl enerva chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…
*Citeste continuarea articolului pe blogul : http://fileviatasicarti.wordpress.com/
