Interpreta are un bodyguard, producător şi paparazzi în aceeaşi persoană. Este alesul inimii sale, care îşi filmează soţia chiar şi atunci când doamna nu este aranjată, ca de petreceri.
Valentin Bătrânac şi-a filmat jumătatea frumoasă într-o zi în care sărbătoreau 39 de ani de când sunt soţ şi soţie. Ne aşteptam s-o vedem într-o ţinută de restaurant, dar am descoperit-o în haine în care umblă doar atunci când se refugiază la casa părintească, la Lozova. În acest an, îndrăgostiţii au sărbătorit muncind. Doamna Ciolacu, cu sapa-n mână, iar soţul, cu camera de luat vederi.
”Nu sunt mofturos deloc. Sunt un om liniştit care iau totul la inimă.Tac dar fac, ea este mai iute.
Îmi place să-i fac pe plac. Sunt bărbatul care-i organizează toată munca din umbră. Olga niciodată nu ţine cont de agendă.
Nu-mi este greu să o ajut la gătit atunci când o văd obosită. Chiar în una din zile îşi planificase să facă o zeamă. Ştiam că nu se simte foarte bine, aşa că m-am furişat la bucătărie, cât ea se odihnea, şi am preparat eu zeama. I-am lăsat un bileţel să ştie că mâncarea este nici prea fierbinte, nici prea rece.
La-nceput a fost dragostea, care s-a transformat în prietenie, iar mai apoi în stimă. Am zărit-o prima dată când urca pe scările televiziunii naţionale.
Lucram la departamentul tineret de la „Televiziunea Naţională”. Olga urca scările. Atunci le-am zis băieţilor că va fi soţia mea. La care ea mi-a strigat în urmă: „Sunteţi aşa de încrezut?”
A doua zi am căutat-o şi am aflat în ce redacţie venise. În 3 zile am convins-o să sărbătorească Revelionul cu mine.
Am avut cea mai mare şi mai pompoasă nuntă din raion, cu peste 500 de invitaţi.
În 1974, de ziua femeii, ne-am înscris. La oficiul stării civile nu a fost liber în acea zi, dar tatăl meu, persoană importantă în zonă, le-a rezolvat pe toate.
Eram primul băiat din familie. Vă daţi seama, tata fiind brigadier, trebuia să organizeze o nuntă pe cinste. Petrecerea a ţinut 2 zile. Din cei peste 500 de invitaţi, cunoşteam doar o mână de oameni. În rest, erau veniţi din partea părinţilor.
La 39 de ani n-am avut timp de şampanie. După ce am pus ceapa în pământ, am servit câte un păhărel de vin roşu din beci.
Sunt o surpriză pentru soţia mea. Odată am fost la o firmă de păsări şi mi-am zis să-i fac o surpriză soţiei. La 2 noaptea am venit cu o cutie de puişori la uşă. Vreo 50 la număr. Olga era să nu-mi permită să intru în casă. Puişorii au fost duşi la Lozova.
Altă dată, pe la unu noaptea, am venit cu un braţ de lăcrămioare şi le-am pus în cadă. Dimineaţa Olga a înlemnit când a văzut baia mirositoare.
De dragul soţiei, eram în stare să ajung în UFA, fără ca să ştie ea, cu doi harbuji în torbă şi câteva sticle de coniac, doar ca să-i spun: la mulţi ani…
De astă dată am sărbătorit 39 de ani de cuplu la Lozova. Cum vine primăvara, Ciolacu, cum îi spun eu, îşi ia maşina şi merge la ţară. Munceşte la pământ alături de surorile sale. N-am avut timp de şampanie. După ce am pus ceapa în pământ, am servit câte un păhărel de vin roşu din beci.”
Text: Olga Chirică