Salariile femeilor sunt mai mici, iar prețurile diferitor obiecte, haine sau produse de îngrijire, mult mai mari. O jucărie pentru fete este cu 15 euro mai scumpă decât una pentru băieți, o cămașă pentru femei costă cu 10 euro mai mult decât una asemănătoare pentru bărbați. Iată ce scrie o jurnalistă din România despre acest fenomen:
“E mişto să fii femeie. Chiar şi în ziua de azi. Uneori am senzaţia că degeaba ne-am luptat în ultima sută de ani pentru drepturi şi egalitate de şansă. Pentru combaterea sexismului şi pentru schimbarea mentalităţilor unei societăţi masculine prin excelenţă.”, scrie Cristina Lincu pe catchy.ro.
„Poate şi de aceea nu mai regret acum că, în ciuda străduinţelor, nu am reuşit să fiu mamă de fată. Dimpotrivă, am trei băieţi pe care lumea îi aşteaptă cu braţele deschise, cu drepturi şi privilegii, dar şi cu preţuri… mai mici. Şi nu e vorba de faptul că viitorul sună atât de bine, încât reducerile şi scăderile de costuri vor deveni normalitate, ci de prezentul care nu sună chiar atât de bine pentru femei; care, din cauză că sunt femei, trebuie să plătească mai mult.
O aşa numită taxă „de gen” pe care acestea o achită ori de câte ori un produs este „personalizat”, de obicei cu ajutorul rozului (în diverse nuanţe) şi al cuvântului femeie (woman, femme, mujer etc), rezultând o diferenţă de preţ cu plus, faţă de produsele similare, albastre sau negre – mai puţin atrăgătoare, nu? – destinate bărbaţilor. Nu e nevoie să căutaţi nicăieri prin legislaţie, că oficial nu există nicio astfel de taxă, ea îşi face veacul doar în practică şi este aplicată cu sfinţenie de către toți producătorii și comercianţii.
Ca femeie sunt indignată, ca mamă de băieţi, cum spuneam, zâmbesc strengăreşte, gândindu-mă la economiile pe care le voi face… de fapt, pe care deja le fac pentru că taxa „de gen” nu ţine cont de vârstă, jucăriile pentru fete fiind şi ele mai scumpe decât cele pentru băieţi.
Deşi pare o glumă (ha, ha, ha… ce am mai râs!), nu e, după cum se observă din imaginile de mai jos:
Jucăria roz, pentru fete, cu 15 euro mai scumpă decât cea galben cu roşu, pentru băieţi.
„Numai” 40 de euro diferenţă între aceste jachete, aproape identice, de altfel.
Cămaşa din stânga este mai scumpă doar pentru că… e pentru femei. Taxa de gen: 10 euro.
Durerea femeilor este mult mai valoaroasă decât cea a bărbaţilor. Dovada: 3.80 euro diferenţă de preţ.
Pe lângă aceste diferenţe de preţuri se adaugă şi diferenţele de salarizare: în SUA, femeile albe câştigă 78% din salariul unui bărbat alb, în timp ce femeile de culoare 64%, iar latino-americancele 54%; în Franţa, femeile câştigă cu 24% mai puţin decât bărbaţii.
De altfel, încă din 1994, în California, studiile relevau acelaşi lucru: femeile plăteau o taxă „de gen” de aproximativ 1.351 de dolari pe an pentru acelaşi tip de servicii şi produse, dar destinate bărbaţilor.
Aşadar, discriminarea de gen rămâne, iată, o problemă de actualitate. Femeile câștigă mai puțin, în schimb… plătesc mai mult! Aşa că, mă gândesc foarte serios să… îmi schimb opţiunile. Nu vă speriaţi, mă refer doar la genul cumpărăturilor!”