Celebra actriță iubea foarte mult copiii și își dorea să devină mamă. Când a pierdut prima sarcină, o imensă tristețe a pus stăpânire pe ea.
Dar încă mai simțea că totul va fi bine și că își va ține bebelușul în brațe. În ’60, se considera că e târziu să naști prima oară la 29 de ani, așa că trebuia neapărat să mai încerce. După încă patru ani, toate speranțele i se năruiau. A pierdut și a doua sarcină, iar obsesia sa de a deveni mamă era pe punctul de a o sufoca în durere.
Cartea „Yesterday, Today and Tomorrow – My Life” este cronica scurtă a vieții unei femei obișnuite care pleacă din sudul sărăcăcios al Italiei pentru a cuceri lumea cu frumusețea și talentul ei, intrând în patrimoniul universal al cinematografiei.
“După ce am împlinit 29 de ani, dorința mea de a avea copii a devenit o obsesie”…
Sophia Loren şi starul american Cary Grant s-au îndrăgostit în 1956, când ea avea doar 22 de ani.
În 1963, Sophia Loren începuse să se întrebe dacă va fi mamă cândva. Știința nu evoluase atât de mult ca în zilele noastre, când fertilizarea in vitro și mamele surogat dau șanse acolo unde înainte nu ar fi existat. În ’63, la 29 de ani, cât avea ea, era târziu. Dar nu reușea să rămână gravidă.
Dar într-un târziu, Sophia rămăsese gravidă. Când a aflat, a fost cel mai fericit moment din viața ei. Abia aștepta să-și îmbrățișeze copilul și să-l privească în ochi. În loc de asta, însă, au urmat cele mai negre zile din existența sa. Și nu erau ultimele.
„Am mers la un doctor, care m-a asigurat că totul e în regulă, dar să am grijă să nu călătoresc cu mașina, așa că am plecat cu trenul la Milano, unde aveam filmări”, își amintește actrița.
„Din nefericire, prima mea scenă a avut loc aproape în întregime într-o mașină pe un braț hidraulic, pentru a simula denivelările. A fost mai rău decât o mașină adevărată. În acea primă noapte la Milano am simțit o durere groaznică. În timp ce mă îndreptam spre liftul hotelului, aproape că am leșinat. Încă mă văd zăcând pe patul ăla de spital, sub o bandă de lumină, înconjurată de halate albe, și mirosul de dezinfectant care îmi pătrundea prin fiecare celulă și mă înțepa în inimă”, povestește Sophia Loren.
Dar nu asta a sfâșiat-o cel mai mult atunci. „Cea mai dureroasă amintire din noaptea aceea a fost privirea mustrătoare a asistentelor, care erau călugărițe. Se uitau la mine ca și cum eu eram de vină. Știau, ca toată lumea, că nu eram măritată cu partenerul meu, regizorul Carlo Ponti”, scrie Loren.
Sophia a pierdut copilul. Apoi s-a refugiat în muncă, dar se simțea pustiită. Ca și cum viața îi zăvorâse pentru totdeauna porțile binelui. „Nu mai vedeam pentru ce să mai merg înainte, nimic nu mă putea consola. Viața mea de star nu se compara cu fericirea mămicilor pe care le văzusem la spital, pregătite să-și alăpteze bebelușii”.
Dar viața avea cărări mai întortocheate decât bănuia ea și fără să știe, începuse deja să le exploreze. Patru ani mai târziu, era din nou însărcinată.
„Eram mai pregătită: la primele semne, l-am sunat pe Carlo și i-am zis: ”Sunt însărcinată. Dar acum voi avea grijă: nu vreau să mai risc”. M-am forțat să stau numai în pat. N-am făcut nimic: n-am citit, nu m-am uitat la televizor, chiar am vorbit cât de puțin puteam și am evitat să-mi ating burta ca să nu agit copilul. Dar o voce dinăuntrul meu îmi tot susura că se va întâmpla același lucru”, scrie actrița în volumul autobiografic.
La primele semne ale durerii pe care o simțise, a mers imediat la spital și au dat chiar de doctorul care se pregătea să plece la o recepție. Înainte să iasă, i-a injectat un sedativ puternic. „E doar o criză trecătoare”, a spus el, nonșalant, cu halatul alb pus peste maieul de cașmir. „Acum încearcă să dormi puțin”, încercă s-o calmeze.
Contracțiile au devenit tot mai puternice, ca și cum ar fi intrat în travaliu, iar Sophia se îngălbeni la față ca o mumie. Când a văzut asta, mama ei, care tocmai sosise la spital, se năpusti asupra inconștientului cu toată puterea sa: „N-o vezi cum arată? Mai are puțin și face avort!”, a țipat ea.
După ce a studiat cazul meu, Dr. Hubert de Watteville mi-a zis: Nu-i nimic în neregulă, sunteți o femeie normală. Dar omul acela, să-i zicem totuși așa, nu se lăsă întors din drum. Cocktailul era mai important.
Când durerea s-a dus, pe la 4.00 dimineața, știu că totul s-a terminat. Au chemat doctorul, dar el a ajuns după două ore. Așa ceva se numește nepăsare. „Signora, aveți șolduri excelente, fără îndoială, și sunteți o femeie frumoasă, dar n-o să aveți niciodată un copil”, i-a spus el.
Vorbele lui necruțătoare i-au distrus toate speranțele. Se credea neputincioasă. Tot ce mai avea de făcut era să se întoarcă pe platou și să termine filmul.
Sophia își amintește că în lunile care au urmat simțea în fiecare colț al sufletului ei că se prăbușește.
În 1968, când a rămas gravidă pentru a treia oară, Sophia Loren s-a mutat la Geneva. A ales un hotel apropiat de biroul doctorului, a stat în pat și a așteptat liniștită ca el să reușească miracolul. Dr Watteville a descoperit că organismul ei nu producea suficient estrogen. Acest neajuns a fost remediat ușor, cu injecții care conțineau hormonul respectiv.
În sfârșit, sosi și ziua cea mare. „N-am putut dormi cu o noapte înainte. Adevărul e că ajunsesem să-mi doresc să nu mai nasc. Eram speriată. Nu doream să împart acest copil cu mine, era doar al meu. După câteva ore, s-a născut Carlo Jr. și am simțit cea mai mare, mai dulce și mai indescriptibilă bucurie pe care am încercat-o vreodată. Eram copleșită de emoție când l-am luat în brațe”, povestește Loren.
Patru ani mai târziu, în 1972, Sophia Loren a rămas însărcinată pentru a patra oară, în timp ce filma pentru pelicula „La Mancha”, în care juca cu Peter O’Toole. Machieuza îi făcea injecțiile cu estrogen, iar actrița a muncit până în luna a cincea. A luat avionul spre Geneva, ca să fie aproape de clinică, și a petrecut următoarele luni în liniște, pregătindu-se pentru sosirea noii minuni.
Edoardo a venit pe lume în ziua de 6 ianuarie 1973. După primul copil, Sophia Loren nu credea că viața îi poate da mai mult. Dar Edo i-a dublat fericirea. A fost, mărturisește în cartea sa, unul dintre misterele frumoase ale experienței ei de mamă.
