Este bloggeriță de modă, visează să lucreze în organele de drept și are planuri mărețe pentru următorii 5 ani. Află cum arată o zi din viața Vladei Cotorobai, de ce și-a făcut un blog și cum a evoluat stilul moldovencelor în ultima vreme.
![separator](https://unica.md/wp-content/themes/unica-theme/img/separ_article.png)
Am 20 de ani și sunt studentă la facultatea de juridică. Sunt blogger de modă și de life style și pot spune că îmi reușește super tare, pentru că observ pe zi ce trece că lumea îmi apreciază munca.
Îmi place mirosul cafelei de dimineață, plimbările lungi în aer liber, mirosul unei cărți noi, shoppingul online, sunt îndrăgostită de cei doi câini ai mei, iubesc pantofii atât de tare încât i-aș cumpăra pe toți pe care-i văd, mai mult, visez la o colecție impunătoare de încălțăminte.
Rutina mea zilnică e una simplă și boring, jumătate de zi o petrec la Universitate, iar seara, când mă eliberez, îmi permit să fac câteva poze pentru blog sau ies cu prietena mea la o cafea, să ne relaxăm puțin. Evident sunt și zile mai puțin plictisitoare, atunci când am niște evenimente la care trebuie să fiu prezentă.
Tot ceea ce fac pe blog îmi aduce maximă satisfacție, așa am început și așa voi continua, pentru că tot ceea ce fac, fie shootinguri, fie scriu pe blog, fie particip la evenimente, totul e din pură satisfacție. Depun mult suflet ca cititorului să-i placă și să aprecieze munca mea. Dar, odată ce ai început această cale, trebuie să crești, să te dezvolți și de aici încep noi colaborări, noi proiecte, care aduc și venit, dar și faimă.
Până la crearea blogului, făceam dansuri, canto, desen, dar am lăsat totul baltă pentru că acest hobby îmi ia foarte mult timp.
Sunt cea mai fericită atunci când îmi văd familia fericită, când văd că dobândesc noi succese, când visele devin realitate și atunci când primesc dulciuri (zâmbește).
Stilul meu vestimentar este foarte divers. Într-o zi pot fi prințesă, apoi elegantă, după care, rebelă. E și normal să experimentez pentru că sunt blogger de modă și mereu caut ceva nou, ceva care să mă avantajeze. Însă, cel mai des port haine stil casual. Am nevoie și vreau să mă simt comod în fiecare zi, de aceea optez pentru acest stil vestimentar. Ce ține de inspirație… o găsesc oriunde: fie în reviste de modă, fie în muzică, fie în persoanele pe care le cunosc… inspirația e oriunde, important e să ai ochi pentru ea și să o simți.
Ador să fac shopping online și nu mi-e frică absolut deloc. Mereu îmi comand din UK și sunt foarte mulțumită de calitate, de prețuri și de diversitate. Important e să-ți cunoști mărimile.
Susțin brandurile autohtone și nu ezit să îmi achiziționez un articol made in Moldova atunci când am ocazia. În ultimii ani, brandurile autohtone s-au dezvoltat rapid și au foarte multe articole super drăguțe, cel mai important e că folosesc textile de calitate, si eu zic că merită banii.
Fetele din Moldova au început să se îmbrace mai bine. La câte informații despre modă și tendințe sunt, nici n-are cum să fie altfel. Nu zic că trebuie să poarte cele mai scumpe branduri, e o prostie totală, dar să le asorteze corespunzător. E vorba de gust și simplitate…eu mereu mizez pe aceste două reguli.
Nu urmăresc cum se îmbracă interpreții autohtoni, dar recent am văzut câteva poze și e mai bine. Însă, oricum mai este prezent kitch-ul ăsta la ei- probabil se întrec la capitolul care e mai sclipitoare (zâmbește).
Peste 3-5 ani, voi termina Facultatea de drept, poate fac și masterul la Academia de Poliție și voi activa în organele de drept. Dar, cert este că blogul meu nu va dispărea și voi continua să fac blogging din plăcere!
Pijama sau slip… pijama
Pantofi sau adidași… adidași
Sexy sau cumințică… sexy
Fusta scurtă e… banală deja
Femeia sexy trebuie să poarte… mereu încrederea în sine
Cea mai seducătoare parte a corpului meu… picioarele (cred)
Bărbatul ideal e… cel care te respectă și te acceptă așa cum ești
Dragostea durează… cât vreți voi
Nu pot trăi fără… telefon
Nu pot să iert… trădarea
Mi-aș dori… ca toate visele mele să devină realitate.