Gelozia, ca și orice trăire psihică, poate avea o intensitate care parcurge un continuu de la “uşor” – ceea ce numim normalitate – la “extrem de intens”, care cade în spectrul patologic.
Luminiţa Carmina Codrescu,
Psihoterapeut în probleme de cuplu şi familie, Psihosexolog
Cauzele geloziei sunt multiple, cele mai frecvente fiind: stima de sine precară, modelele parentale şi/sau educaţia deficitară, experiențele traumatizante din trecut, generalizate sub forma unor convingeri disfuncţionale cu proiecţie în relaţiile ulterioare.
Partenerii geloşi îşi doresc exclusivitate, nu suportă competiţia, se poziţionează întodeauna pe paliere de inferioritate, dezvoltă forme de ataşament nesigur, care nu îi împlineşte la nivel emoţional şi suferă în mod real şi profund.
Ce este însă cel mai rău, adesea îşi amplifică singuri trăirile negative prin elaborarea unui dialog intern rupt de realitate, dar perfect real în lumea lor subiectivă. Devin astfel victimele propriei imaginaţii, gelozia nefundamentată obiectiv căpătând în timp accente paranoice.
Suferinţa invalidează nu numai persoana geloasă, ci şi persoana obiect al geloziei sau alte persoane care fără să vrea se situează în câmpul gravitaţional al acestei afecţiuni.
În dialogul imaginar care urmează putem observa traiectoria emoţională a geloziei de la intenţie inconştientă la geneză şi înrădăcinare în suferinţă.
EA:
Ah… am reuşit!
Nu ştiu cum, dar am reuşit! De acum e al meu!
Mă privesc în oglindă, şi mă strâmb: Doamne, ce o fi găsit la mine? Nasul meu e cam mare, părul îmi stă imposibil, cearcane adânci brazdează pielea cam palidă. Şi, evident, straturile astea de grăsime care ies în evidenţă la fiecare bretea sau pe lângă fiecare elastic!
Trebuie să fiu atentă, să ascund totul cât mai bine!
O să mă fardez cu atenţie, începând cu fondul de ten, crema autobronzantă, rujul, rimelul – da, astea fac minuni. Nu contează prea mult că o să am un zâmbet puţin fals, important e ca el să nu observe, să nu ştie!
Apoi, toate celelalte neajunsuri o să le ascund în bluza asta largă şi în pantalonii bufanţi – da, este ok.
Acum pot să ies la întâlnire cu el, nu va bănui nimic.
EL:
În sfârşit, m-a remarcat! A fost foarte dificil De fiecare dată parcă era un geam gros între noi. Din fericire, azi mi-a aruncat o privire fugară pe care am reuşit, cu destule eforturi, să i-o susţin. Ochii ei negri, profunzi, m-au fascinat. Felul cum se mişcă, siguranţa gesturilor, figura puternică, pielea albă şi delicată, totul îmi place la ea. Silueta rubensiană o scoate în evidenţă printre slăbănoagele celelalte şi mă face să îmi doresc să o ating, să îmi cufund capul între sânii ei plini. Sunt extaziat! Într-un moment de nebunie, fără nici un strop de speranţă, am întrebat-o dacă vrea să ieşim la o cafea. Şi, minune! A acceptat!. A mea este!
EA:
Uf, a fost destul de greu, dar m-am descurcat. Încă… Oare cum o să fie data viitoare?
EL:
Uf, a fost minunat! Este naturală, plină de delicateţe, feminină, puternică în acelaşi timp. Mă impresionează cu inteligenţa şi veselia ei spontană. Cred că m-am îndrăgostit!
EA:
Astăzi am avut o teamă puternică, după ce el m-a sărutat pasional pe faţă. Mă gândeam: “Oare simte gustul fad mineral al fardului?” De aceea m-am cam retras, iar el a părut surprins. Mi-am fluturat genele şi m-am prefacut ruşinată. Sper să nu fi observat nimic, să nu fi realizat mica mea înşelătorie.
EL:
Astăzi mi-am adunat curajul şi am sarutat-o. Gustul ei de capsună fragedă m-a înnebunit. Evident că s-a speriat, s-a ruşinat şi a privit pierdută în pământ. Mi-a fost la fel de ruşine ca atunci când ştii că ai încălcat un consemn preţios şi urmează să fii pedepsit. Dar că gestul tău merită pedeapsa pe deplin şi eşti pregatit să o înduri. Este minunată!
EA:
Astăzi mi-a spus că suntem deja de destul timp împreună şi ar fi cazul să devenim intimi. Mă îngrozeşte ideea că el să mă vadă goală, pentru că sunt grasă, am celulită şi ştiu că nu arăt nici pe departe precum fotomodelele de pe coperţile revistelor. Dar îl doresc atât de mult! O să îmi iau măsuri de precauţie: O să sting lumina! Şi o să îi dau să bea suficient de mult cât să fie ca în bancul ală: nu există femeie urată, există prea puţină băutură!
EL:
Astăzi am pregătit pe îndelete seara cea mare. Dorinţa de o avea îmi întunecă minţile şi trebuie să o simt a mea, cu mine, în mine, la mine! O doresc atât de mult încât mi-e teama ca voi rata succesiunea momentelor şi o să uit ce am de făcut. Sper să nu îşi dea seama de tracul care mă cuprinde la simpla ei atingere, la momentul când mirosul părului ei mă va fermeca pe deplin.
EA:
Gata, acum am trecut cu bine şi de “proba sexului”. Nu şi-a dat seama de nimic. Am stat mereu în semiprofil faţă de el, cu neglije-ul pe mine, provocator, iar el a părut încântat. Nu ştiu ce a simţit, ştiu doar că la sfârşit a oftat adânc de plăcere şi apoi a adormit cu mâna pe soldul meu. Sper că nu a simţit celulita!
EL:
Chiar nu mai am cuvinte. Sexul a fost perfect şi iubirea mea se revarsă precum o cascadă peste un versant altădată însetat. Realizez că vrea să fie perfectă pentru mine, iar asta mă măguleşte şi mă încântă. La sfarşit, epuizat dar încântat, am pus mâna protector pe soldul ei voluptuos pe care am vrut să îl simt în somn, până dimineaţa. Mâine o să îi propun să rămână la mine cu totul. Îmi doresc sa fie mama copiilor mei.
Ea:
Azi a sunat telefonul lui în timp ce el era la baie şi am avut timp să arunc o privire. Era “Anna”. Hm, oare cine este asta şi de ce îl sună la ora asta?
Mi-a spus că este o colegă de serviciu careia trebuie sa îi predea o parte de proiect. Evident că nu am înghiţit această minciună! Eu ştiu bine când un om minte. Ce dacă s-a uitat în ochii mei, serios. Sunt sigură că această Anna are nasul mic, faţa rumenă, fară riduri şi corpul suplu. Hm…rivală!
EL:
Azi m-a sunat colega de proiect când eram în duş, iar ea a vazut apelul şi m-a interogat cu o sprinceană ridicată… Oare ce înseamnă asta? Doar nu este geloasă, nu are nici un motiv. Pentru mine nu există altă femeie în afara ei. Ea este sufletul meu pereche!
Ea:
Este insuportabil. Mă uit în oglindă şi în spatele meu apare ea, Anna, râzând de mine cu buzele ei roşii, pline, faţa limpede nefardată, cu părul buclat şi rebel, cu talie fină şi sâni generoşi! O urăsc!
EL:
O văd uneori cum se uită gânditoare în oglindă. Este minunată, o sorb din priviri şi mă gândesc ce norocos sunt că am întâlnit-o. Toate celelalte femei pălesc în faţa frumuseţii ei. În faţa spiritului ei nobil şi sincer. O ador!
Ea:
Frustrarea mea este în continuă creştere. Am început să îl chestionez zilnic: “De ce ai intârziat peste program, ai stat cu Anna? El mă priveşte nedumerit, dar ȘTIU că se preface, aşa fac TOŢI.
EL:
Serviciul meu devine din ce în ce mai stresant. Mă gândesc uneori ce fericit sunt că acasă o întâlnesc pe ea, interesată de felul cum a decurs ziua, de framântările şi problemele mele. Deşi sunt obosit, îi povestesc şi simt că mă descarc, că mă reconectez cu ea şi cu relaţia noastră minunată. Uneori mă întreabă de Anna, dar nu inteleg de ce J. Pe mine nu mă interesează să vorbesc despre colega de proiect cu care am conflicte nenumărate la birou. Vreau să o uit, să fiu doar eu cu iubita mea.
Ea:
L-am controlat în telefon şi am mai vazut apeluri către şi de la Anna. Nu mai suport, o să-l confrunt!
A negat orice legatură extraprofesională cu Anna şi mi-a spus că mă iubeşte. Dar eu ştiu că nu este iubirea adevarată, pentru că am ajuns victima propriilor deghizari. Nu pe mine ma iubeşte, cea adevarată – şi nici nu ar putea: iubeşte imaginea pe care mi-am construit-o despre mine: fardată, pozând în vedetă, zâmbind fals şi studiat. Eu NU sunt aceea: eu doar sunt o grasă anostă. Nu sunt ca Anna, proaspată şi adevarată.”
EL:
Astăzi iar a adus-o pe Anna, colega de serviciu, în discuţie. Nu înţeleg deloc. Nu mă interesează să discut despre ea, mă calcă pe nervi. Cred că am ridicat puţin tonul şi ea s-a supărat. Tot ce vreau este să fiu cu ea, să o alint, să o fac să zâmbească. Cred că este obosită, pentru că s-a retras fără cuvinte în camera ei. O să o las să se odihnească, iar când va adormi, o să vin langă ea şi o să o iau în braţe încet, să nu o deranjez. O să o ţin aşa până dimineaţa! O iubesc enorm!
EA:
Plâng! Plâng în oglindă şi sufăr mereu, mai tare!
Îl urăsc! O urăsc pe Anna! Sunt geloasă!
EL:
Sunt îngrijorat! Este din ce în ce mai restrasă, mai distantă, mai tacută, mai obosită. Încercările mele de a ma apropia de ea dau aproape toate greş. Parcă este cu mintea în altă parte, departe de tot. Mă simt neânţeles, neiubit. Oare are pe altul? Sunt gelos!
EA:
Azi m-am gândit: o să-l părăsesc înainte să o facă el! Aşa merită! Mă face să sufăr, deşi nu merit asta! Sunt o victimă! Mă înşeală cu alta! Diseara îmi fac bagajul şi plec!
EL:
Azi m-a privit cu nişte ochi de gheaţă care m-au înfiorat. Nu mai seamană cu vesela femeie de care m-am îndrăgostit. Oare mă mai iubeşte? Sau am pierdut iubirea şi caldura ei? Sufăr îngrozitor!
EA:
Sau…să îl iert? Să încerc să îl înţeleg? Să îmi reprim pornirea distructivă? Să ucid gelozia chinuitoare? Dar cum? Cum să-l recâştig? Am nevoie de ajutor!
EL:
Aşi vrea să înţeleg ce se petrece. Nu cred că reuşesc singur. Am încercat în repetate rânduri şi m-am lovit de un zid de gheaţă. Cum să fac să o recaştig? Am nevoie de ajutor!
Două suflete, două minţi, două lumi. Două cărări paralele desparţite de un fum toxic, ameţitor, înşelător.
Aproape şi totuşi departe. Împreună şi totuşi singuri. Fără nici o problemă reală şi cu mii de probleme imaginare. Şi acolo, în imaginaţia fiecaruia, sămânţa îndoielii, a geloziei, neplantată de nimeni, adusă, purtată şi plantată de vânt, creşte cu rădăcini adânci şi ia aerul, hrana şi lumina florii plăpânde ale iubirii.
Este momentul în care relaţia este în pericol, cei doi realizează asta, dar nu pot să se descurce singuri şi invoca ajutorul cuiva din afară. Este momentul când o minte limpede din exterior, antrenată în a depista şi vindeca bolile sufleteşti poate face minuni. Ceea ce trebuie să faci în asemenea situaţii este sa te prezinţi la specialist, respectiv psihoterapeut, care în urma unui PROCES de restructurare cognitivă şi experienţială poate ameliora sau chiar vindeca afecţiunea.
