Nu întotdeauna ne este ușor să cerem scuze. Dimpotrivă, când rănim pe cineva o facem cu uşurinţă. Când trebuie sa ne cerem iertare nu ne permite orgoliul. Credem că ne umilim în faţa cuiva. Încercăm să spunem “iartă-mă”, dar nu o facem din suflet… Nu vrem să recunoaştem că am greşit…
Şi ca urmare am făcut un suflet să plangă…
Ludmila Goma,
Conferențiar universitar,
USMF “N.Testemițanu”
Nu cred că trebuie să spun mereu “IARTĂ-MĂ”. Dar atunci când ai rănit pe cineva intenţionat sau ai neîndreptățit pe cineva, trebuie să poți să le spui și nu oricum, ci din suflet. Scuzele sunt importante pentru existenţa noastră fizică şi emoţională!
Dacă te-ai certat, dacă te-ai despărţit de o persoană iubită, oricât de greu este, cereți iertare, mesajele de dragoste sunt primul pas spre împăcare.
Cerând iertarea celuilalt, te vei ierta pe tine… căci ai greșit.
Asta voi încerca să fac în continuare.
Iartă-mă, dragul meu, draguţul meu, dorul meu… – pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am făcut-o!
De la începutul relaţiei noastre, am avut o înţelegere să nu vorbim despre iubire.
Mai târziu, orgoliul nu mi-a permis să încep eu prima, să spun ce simt, mi-a fost prea greu să arăt că te iubesc… ne-am considerat prieteni… foarte buni…. ne-am căsătorit.
Acum eu înţeleg că e târziu… nu mai am cum, nu mai am cui… Dacă ai putea să mă ierţi…
Iartă-mă scumpul meu… pentru că mi-e dor de tine în fiecare clipă lucidă a zilei, în care gândul se opreşte la tine. Iartă-mă că arunc gândurile atât de departe… cum pot eu, apoi încep să culeg amintirile pe care le-am trăit în doi…
Iartă-mă că mai plâng din când în când, atunci când îţi ating lucrurile din dulap, din noptiera ta, când șterg iar praful de pe fotografii…
Iartă-mă că n-am zâmbit atunci când mi-ai cerut…
Am citit că cele mai frecvente declaraţii care tămăduiesc sufletul – IARTĂ-MĂ, TE IERT, MULŢUMESC, TE IUBESC sunt spuse pe patul de moarte…
Probabil nu trebuie să aștepți să ajungi în momentele care preced moartea pentru a spune aceste cuvinte. Care în profunzimea lor au un potenţial imens în a vindeca relațiile şi în a ne transforma profund viaţa.
Lumea este o reflecție a gândurilor noastre. Tot ceea ce suntem, ceea ce simțim se oglindește în persoanele care ne sunt aproape.
Te rog iartă-mă, iubire. Îmi pare rău pentru că te-am făcut ostatic al gândurilor mele și fiindcă prin negativismul gândurilor mele ţi-am modificat distructiv comportamentul. Voi repeta de mii de ori cu speranţa că problema va dispărea şi mă vei ierta.
DACĂ AȘ PUTEA să dau timpul înapoi… Dacă am putea să o luăm de la început… aș schimba totul în afară de noi doi.