Istoria copleșitoare a unei moldovence care s-a mutat la Paris, după ce un francez s-a… îndrăgostit de ea: ,,Aveam sentimenul că viața mea s-a terminat aici, la 35 de ani”

16/05/2019

Istoria unei moldovence a devenit virală în mediul virtual. Publicația Humans of New York, cu peste 18 milioane de abonați în toată lumea, a dezvăluit istoria copleșitoare a unei femei din Moldova, care s-a mutat la Paris, acum douăzeci de ani.

Moldoveanca, al cărei nume nu a fost dezvăluit, ci doar imaginea, și-a relatat povestea de viață și a impresionat publicul. În urmă cu 20 de ani, în anii de după destrămarea Uniunii Sovetice, femeia s-a mutat la Paris, după ce un francez sosit în vizită în Moldova, s-a îndrăgostit de ea, o adevărată istorie de viață. Însă, cum s-au aranjat lucrurile după plecarea din țară… aflați în continuare, chiar din mărturisirile protagonistei:

,,Situația era oribilă. Uniunea Sovietică tocmai s-a prăbușit. Nimeni nu putea să se adapteze. Vei vedea oameni pe care i-ai iubit, cerșind pe străzi pentru mâncare. Toată lumea din jurul meu avea un singur vis: să plece din Moldova. Dar nu eu aveam. Părea o idee proastă. M-am gândit: „De ce să merg undeva unde nu mă așteaptă nimeni?” Părea prea riscant. Așa că am rămas. Am o diplomă. Am lucrat ca economist în cadrul unui Minister. Mi-am cumpărat propriul apartament. Mă simțeam în siguranță. Știam cum să îmi gestionez viața și să rezolv orice problemă. Dar, dintr-o dată am avut acest sentiment foarte puternic că viața mea s-a terminat aici, la 35 de ani. Ajunsesem la limitele lumii mele. Niciodată nu m-am gândit la asta. Eram încă tânără la acea vreme. Mi-am spus: „Pot să fac asta. Am energie suficientă pentru a trăi viața. Deci, am decis să-mi schimb complet calea. Dar nu pentru asta am plecat până la urmă din Moldova. Mi-e rușine să-ți spun chiar. Pentru că eu eram bine din punct de vedere al carierei … dar am plecat pentru că l-am întâlnit pe El. A venit din Paris ,să viziteze țara noastră. Părea foarte frumos. Era frumos. Arăta ca un profesor universitar. Arăta ca cineva în care puteam să am încredere.

M-am mutat la Paris pentru a fi cu el, l-am adus și pe fiul meu, orașul era atât de frumos, în comparație cu locul de unde venisem, omul plătea pentru tot: ,,Orice ai nevoie, îți ofer”, îmi spunea. „Și pentru câteva clipe mă simțeam protejată de necazurile vieții. Casa lui era ca o închisoare, dar nu pot spune că închisoarea era inconfortabilă. Mi-a spus să nu-mi fac griji cu privire la documentele de rezidență și că a vorbit cu avocații săi și totul ar fi aranjat, dar timpul s-a scurs și ,,hârtiile” nu au sosit niciodată. Ori de cîte ori l-aș fi întrebat, schimba subiectul, apoi a început să spună: „Nu o voi face. pentru că dacă vei avea actele, mă vei lăsa „.

Eram prinsă, nu puteam să muncesc, nu aveam un cont bancar, nu vorbeam cu nimeni, de-a lungul anilor am devenit ca un copil. Tot ce puteam să spun era „mulțumesc” și „îmi pare rău”, el m-a făcut să nu am încredere în nimeni. Vedeam la televizor că francezii aveau prieteni, mergeau la birou, își luau vacanță. Dar era ca o lume diferită. Au fost ani de viață când singurul meu contact uman a fost cu dentistul meu. Îmi pierdeam speranța. Nu puteam trăi în durere tot timpul. Trebuia să renunș. Așa că m-am concentrat pe supraviețuire. Nu puteam pleca, pentru că fiul meu se adaptase deja și nu ar fi vrut înapoi în Moldova. El era singurul lucru pe care îl iubeam. În cele din urmă, a împlinit optsprezece ani și și-a luat actele oficiale. Apoi a scris o scrisoare care explica situația mea. A trimis-o la un minister – nu știu. Nici măcar nu mi-a spus despre asta. Într-o dimineață mi-a cerut să mă așez și el a spus: „Mamă, nu te prea entuziasma. Dar tocmai am primit un telefon. Mi-au spus că hârtiile tale sunt gata.

Nu povestesc niciodată povestea nimănui. Mi se pare rușinos. Mi se pare jalnic. Când am scăpat în cele din urmă, El mi-a spus: „Sper că mă vei ierta pentru ceea ce am făcut”. Dar, sincer, sufletul lui nu este problema mea. Am făcut tot ce pot pentru a uita acești ani. Cred că există o singură datorie în viață. Te ridici și pleci. Indiferent ce se întâmplă: îți cumperi o rochie, îți vopsești părul, un ruj, și ieși din casă pentru a întâlni oameni. După ce am primit documentele, primul lucru pe care l-am făcut a fost înscrierea la o școală franceză. Am început să-mi fac prieteni. Am aflat că oamenii mă simpatizau. Îi puteam face să râdă, să zâmbească. Îti poți imagina? Timp de zece ani n-am făcut pe nimeni să râdă. Am devenit agent de vânzări la un magazin de machiaj. Am fost atât de bună aici. Numărul unu în Europa pentru compania mea. Și, am întâlnit un bărbat care are grijă de mine. Numele lui este Mark. Este super frumos. E chel, dar mi plac bărbații chei. Îi pasă sincer de mine. Mi-a dat casă și familie. De douăzeci de ori pe zi el mă surprinde cu lucruri mici. Mi-a trebuit trei ani să-i spun despre trecutul meu. Nu am vrut să știe că am trecut prin momente dramatice. Nu am vrut să fiu ,,supraviețuitor”. Am vrut să fiu delicată și feminină. Este plăcerea mea să fiu slabă. E bucuria mea. Am plâns trei zile după ce i-am spus. Dar nu îi păsa deloc. Trecutul meu nu l-a deranjat. Doar l-am deranjat că plângeam”.

Psiholog, despre cuplurile care divorțează, deși sunt compatibile: „Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți”

Un subiect abordat des în societatea noastră este divorțul, adesea dureros și cu suflete nevinovate la mijloc, copii acolo unde este cazul. Dar câte dintre aceste despărțiri se produc pentru că dragostea chiar dispare? Nu te-ai gândit vreodată că doi oameni care se despart pot să se iubească în continuare? Sau că atracția și compatibilitatea dintre ei nu dispare, chiar dacă au decis să o ia pe drumuri separate?

Doctorul Cristian Andrei este unul dintre cei mai apreciați psihoterapeuți din România. Invitat în emisiunea „La Măruță”, specialistul a vorbit despre posibilitatea existenței unor sentimente ce rămân în urmă, în ciuda producerii unui divorț.

Ei bine, doctorul Cristian Andrei a avut ocazia să analizeze astfel de cazuri și să își dea seama care sunt factorii ce îi îndepărtează pe soții ce ajung să devină, în cele din urmă, foști soți. Iată explicația expertului:

„Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți. În timp ce oamenii se iubesc, sunt în dragoste, cei din jur nu sunt în dragostea aceasta. De obicei, lumea nu prea e de acord cu dragostea ta. E o intimitate, nu simt ceilalți ce simți tu față de persoana cealaltă. Ei bine, acești detractori – exemplul clasic este soacra, sunt cei care spun „nu, nu cu ea/nu cu el, nu așa, nu acum, stai să vedem” – aceștia așteaptă acest moment, când există dificultatea între cei doi. Și ei funcționează ca niște catalizatori în despărțirea celor doi și le spun „Vezi? Vezi că o să îți ia asta, să nu te lași mai fraier decât celălalt”.”

Potrivit spuselor doctorului Cristian Andrei, sentimentele rămân, doar că ele ajung să ia altă formă. Practic, dragostea se transformă în ură și o relație ce a fost cândva frumoasă devine un război greu de gestionat sau de oprit.

„Și se ajunge bineînțeles la aceeași pasiune, pentru că dragostea nu se termină pe 26 mai sau pe 30 iunie când se pronunță divorțul. Ea continuă, dar din cauză că lumea din jur începe să demonteze această dragoste, ea se transformă tot într-o pasiune și anume, ura, conflictul. Este același sentiment, practic, aceeași intensitate, numai că este interpretată nociv. Și îi vezi pe ăștia doi cum își dau întâlnire la tribunal, la notar, ei s-ar duce cu floricele, s-ar mai pupa un pic, dar stai că suntem în divorț. Și judecătorii cu experiență știu, cei de la civil, da? Știu că nu se prezintă la termen sau vrea neapărat să-l aducă pe celălalt pentru nu știu ce partaje prelungite. Doar, doar s-or mai vedea ăștia doi că se iubesc.

Știi cum era la școală, dacă mai ții minte, băiatul X și cu fata Y se urau între ei, dar lumea din jur știa că ei se iubesc. Și așa este și la cazurile de divorț. Ei în continuare mai au ceva, cel puțin unul dintre ei mai tânjește după celălalt, dar lumea din jur nu și nu. Trebuie scandal, trebuie împărțeală, trebuie ură, trebuie răzbunare, defăimare și așa mai departe. Și sunt și niște copii pe undeva pe acolo, care nu înțeleg nimic. Cum s-a întors frumusețea pe fața cealaltă între părinții noștri? Că asta este problema, de fapt.”

Pentru că este medic neuropsihiatru pentru copii și adolescenți, a văzut multe cazuri în care copiii au fost cei mai afectați de aceste rupturi dureroase.

Fetiță blondă care a rupt un desen în care se află părinții ei care s-au despărțit

„Nu este ok să faci confuzia între problema de cuplu, cu sexualitatea, cu toate lucrurile alea, dacă nu-s pentru copii și să bagi copiii ca argument în așa ceva. Majoritatea bagă copiii la divorț ca parte de negociere, ca răzbunare: „Lasă că îți arăt eu ție, îți iau copiii”. Așa ceva trebuie să înceteze în această țară, de dragul copiilor. (…) Există divorț/despărțire în cuplu, dar nu trebuie să existe și față de copii. Nu trebuie să existe aceleași argumente și față de ei.”, a mai explicat psihologul în cadrul emisiunii, potrivit divahair.ro.

Specialistul a oferit mai multe exemple de posibile motive pentru care partenerii se pot îndepărta, deși se iubesc în continuare. Iată ce a zis:

„Geloziile de genul gelozia soacrei, fratelui sau a surorii, gelozia prietenilor, gelozia prietenilor de băieți – „Ce, mă, te însori? Păi și cu noi ai terminat-o? Ești sub papucul nevestei?” Și fără să își dea seama, acești bărbați, acești băieți subminează cuplul acestui om – „Hai, vino și duminica asta, hai că nu stai mult!” și îi dau lui senzația că trebuie să fie un bărbat adevărat, nu să facă ce zice nevasta.”

Ce înseamnă asta? Că există șanse mari ca unele căsnicii ajunse în pragul divorțilui să fie reparate dacă soții lasă orgoliul în spate și nu mai apleacă urechea la vorbele celor care fac tot posibilul pentru a-i îndepărta.

„Dacă între soții care spun că vor să divorțeze mai există și ură, înseamnă că, de fapt, mai există pasiune și că dacă ar fi sinceri unul cu altul, ar putea să se împace. Și trebuie să știți că ura dintre voi doi este, de fapt, a celor din jur. Pentru că sunt sentimente, dar sunt interpretate altfel din cauza celor din jur.”, a concluzionat doctorul Cristian Andrei.

Ce femei nu au voie să meargă la Înviere!

Sfânta noastră Tradiţie, păstrată neschimbată de două mii de ani, spune că femeia este specială în perioada lunii când sângerează din organul născător de prunci. Clericii sfătuiesc femeile să se roage acasă și să nu intre în Biserică până în ziua a opta.

Nici in curte nu poţi asculta Liturghia lipită de zidul Bisericii, pentru ca curtea oricărei Biserici este sfinţită de episcopul locului, conform cuviosului Ilarie, potrivit antenastars.ro.
De asemenea, în această perioadă femeia nu are voie: să se împărtăşească, să ia anafură, să bea apă sfinţită, să se împreuneze cu bărbatul. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele la scriptură, în Levitic 15, versetele 19-28.
„Mulţi vor zice că asta e legea veche, dar Măicuţa Domnului a respectat-o, deşi era pururea curată fecioară! De aceea, tu ca femeie trebuie să urmezi acest exemplu, să nu vii la Biserică şi să nu te atingi de cele sfinte atunci când borhotul pântecelui se revarsă. Nerespectarea acestei rânduieli este mare păcat, pentru care vei da seamă”, scrie cuviosul Ilarie pe blogul personal.

sursa: antenastars.ro

„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.