Copiii mint ca să imite un adult, de frică sau pentru a modifica realitatea nefavorabilă în care trăiesc. Dar mint și adulții? De ce mințim?
Toată lumea minte și toată lumea este mințită, evident în mod diferit și cu o frecvență diferită. Minciuna face parte din viața noastră, fie că vrem, fie că nu vrem.
Minciuna este o deprindere care își face apariția încă de la vârsta de 3 ani, afirmă Feldman, autorul cărții “Mincinosul. Adevărul despre minciună”. Feldman susține că minciuna reprezintă o tactică evolutivă importantă, un mijloc de a atinge succesul. Tot el afirmă că oamenii nu mint instinctiv, ci că sunt perfect conștienți atunci când spun o minciuna. Mai mult, minciuna de zi cu zi facilitează relațiile sociale.
Care este scopul minciunii, mai exact?
Mințim ca să fim acceptați, pentru a obține diverse avantaje, pentru a scăpa de anumite probleme, pentru a evita critica, dar mințim și din răutate, pentru a crea neplăceri. Și omisiunile sunt tot minciuni, deși păstrarea unui secret este o dovadă de maturitate și independență.
Bărbații mint pentru a face o impresie mai bună, pentru a brava, iar femeile mint pentru a nu răni, pentru a-și face interlocutorul să se simtă mai bine. Mai multe studii în domeniu afirmă că bărbații mint mai mult decât femeile. Britanicii arată că în ceea ce privește calitatea minciunilor, femeile mint mult mai bine decât bărbații, deși o fac mai rar și se simt mai vinovate, decât aceștia, pentru minciunile spuse.
De ce ne mințim pe noi înșine?
De cele mai multe ori preferăm o minciună în locul durului adevăr. Oamenii evită durerea, situațiile dureroase, iar dacă o minciună îi ține departe de un adevăr dureros, preferă să se mintă sau să se lase mințiți. Uneori a trăi în minciuna pare mai avantajos decât a ne confrunta cu adevărul și a ne schimba modul de viață.
Da! Și mai ales la începutul relațiilor, când fiecare încearcă să se așeze într-o lumină mult mai favorabilă pentru a fi acceptat și valorizat de către celălalt. Și apoi minciunile continuă și pe perioada relației, dar cu o frecvență mai scăzută. Studiile în domeniu arată că persoanele căsătorite se mint mai puțin decât cele aflate într-o relație neoficializată. De cele mai multe ori, în cuplu, minciuna este folosită pentru a evita neplăceri, certuri, deziluzii sau ruptura relației. Chiar și așa, mai devreme sau mai târziu, adevărul își face loc, iar dezamăgirea este mult mai mare.
Și atunci te-ntrebi, cum este mai bine? Având în vedere că minciuna este parte din viața noastră, ar fi de preferat să o consumăm în doze moderate, altfel dăunează grav sănătății.
Deși contravine normelor moralei, sunt și situații în care minciuna este bună. Să ne gândim la un bolnav incurabil. Credeți că dacă ar afla că mai are de trăit doar câteva luni, ar mai putea să lupte cu viața? Sunt foarte puține cazuri în care muribunzii luptă până în ultima clipă. De cele mai multe ori, aceștia pierd pariul cu boala, tocmai pentru că lipsa speranței le ucide optimismul, perseverența, gândirea pozitivă, rostul, scopul. Este adevărat că bolnavul are tot dreptul să știe adevărul despre boala lui dar, personal, consider că atâta vreme cât omul știe că zilele nu-i sunt numărate poate să-și facă planuri, poate să se programeze în viitor, poate să spere, să dorească, să creadă. Lipsa planurilor, a dorințele, a scopurilor de viață grăbesc producerea inevitabilului. De aceea cred că, în astfel de cazuri minciuna este preferată în locul adevărului.
Mai mult, există și situații în care minciuna ține de supraviețuire. Consider că minciună este bună atâta vreme cât are un scop nobil, dacă se poate spune așa, sau atâta vreme cât este absolut necesară. Și evident atâta vreme cât nu devine patologică. Dar despre mitomanie, într-un articol viitor.