În ciuda faptului că şi-a făcut studiile în domeniul dreptului, activează ca organizator- prezentator la diverse evenimente, concerte şi concursuri de frumuseţe, de peste 8 ani. Cu o voce fermecătoare, pe scenă se simte cel mai bine, mai ales în fața unui public numeros de fete. Numai anul trecut a prezentat un număr record de evenimente, peste 261, multe dintre ele fiind concursuri de Miss. Îi place să cânte, să călătorească, să cunoască oameni noi şi interesanţi. Visător şi cuceritor, s-a lăsat uşor pe mâna stiliştilor Unica.md, care l-au transformat într-un Cupidon zăpăcit pentru o zi!
Cel mai mare vis din copilărie este…
… să rămân veşnic copil!
De mic doream nespus de mult să fiu cântăreţ, am făcut chiar şi şcoala de muzică, dar întâmplător am apărut “pe scenă” în calitate de prezentator şi organizator de evenimente. Așa am și rămas!
În televiziune aş dori să lucrez dacă
… s-ar pune accentul pe creativitate şi originalitate. Apar în curând cu un proiect video pe Unica.md și sper să prindă la public!
Cea mai mare satisfacţie în acestă meserie este…
… atunci când citeşti în ochii publicului plăcere şi o stare de bine.
Dacă aş fi la început de drum în viaţă, mi-aş alege să fiu…
…un băiat mai cuminte!
Cea mai amuzantă întâmplare de pe scenă a fost
… în timpul unui concert electoral pe care l-am prezentat. Domnul care candida la alegeri, ținea un discurs anevoios, însă la scurt timp şi-a pierdut vocea din cauza emoţiilor. Am intervenit în acel moment și am spus eu mai departe discursul său. Un grup de spectatatori prezenți la acel eveniment strigau : ”Bravo, ne-ați convins, noi o să vă votam” !
Sacrificiile care implică această meserie sunt
… multe nopți nedormite, un regim alimentar și un stil de viață necorespunzător, dar și multe semne de întrebare de la persoana iubită.
Sunt un cuceritor mai degrabă decât un timid…
mai bine zis un cuceritor care se lasă ușor cucerit.
Înconjurat de Miss–uri pe scenă mă simt
… penibil văzând atâta frumusețe, dar mândru că mă așteaptă acasă cea mai perfectă femeie din lume!
Femeia reprezintă
… tot ce înseamnă viață și fericire pe acest pământ, trecut, prezent și viitor. Într-un cuvânt femeia este totul…
Femeile care m-au marcat în viață
… sunt cele mai dragi ființe: mama care mi-a dat viață, bunica și logodnica mea Tatiana, de care m-am îndrăgostit de la prima vedere.
De Ziua Îndrăgostiţilor voi sărbători
… într-un cadru romantic, doar după ora 23:00, căci sunt ocupat azi cu prezentarea mai multor evenimente mondene.
Coordonator proiect: Victoria Sănduță
Style: Anna Artiuhova
Make-up, Hair: Polina Niculcea
Foto: Ala Melnic