Chiar dacă nu ești superstițioasă, nu ți se pare ciudat că ajungi mereu în stație chiar atunci când pleacă autobuzul? Vezi cât ghinion ai, în funcție de zodie.
Berbec. Tu ai noroc în plan personal. Vei avea o familie frumoasă și prieteni adevărați, dar în carieră, te vei lovi de ghinioane. Nu este vorba că vei pierde un loc de muncă, doar pentru că așa vor astrele, dar va trebui să muncești foarte mult, pentru a evolua, pentru că nu ai niciun pic de noroc în acest domeniu.
Taur
La tine nu este neapărat vorba de ghinion, ci mai degrabă de naivitate. Ai foarte multă încredere în oameni și ajuți cu bani pe oricine, dar nu prea îi mai vezi înapoi. Aceste situații te vor umple de frustrare și te vor face să îți pui singură piedici.
Gemeni
Ești genul de persoană care face trei pași înapoi de câte ori vede o pisică neagră și pune orice eșec pe seama ghinionului. Să spunem că nu ești cea mai norocoasă persoană din lume, dar este nevoie și de ajutorul tău să reușești într-o situație. Dacă ai impresia că ești victima Universului, exact așa vor evolua lucrurile pentru tine.
Rac
Și tu te simți ghinionistă, dar ai toate motivele din lume. Ești genul ăla care își rupe ciorapii înaintea unei întâlniri importante sau pe care îl prinde mereu ploaia atunci când își uită umbrela acasă. Ești predispusă la tot felul de incidente jenante pe care nu prea ai cum să le previi, așa că ar trebui să înveți să te distrezi pe seama lor.
Leu
La cât ești de arogantă, ai putea aluneca pe o coajă de banană în fața unei mulțimi de oameni și tot te-ai ridica cu grație. Nu scapi de ghinioane, dar nu le dai importanță și reușești să te pui mereu într-o lumină bună, indiferent de situație.
Fecioară
Ești genul ăla care ar putea câștiga la Loto și fără să joace, așa că nu prea știi ce înseamnă ghinionul. Dacă se întâmplă, totuși, să pierzi autobuzul chiar atunci când ajungi în stație, va trece pe lângă tine un coleg de muncă ce a fost nevoit să își schimbe ruta pentru că a nimerit pe o stradă inundată.
Balanță
Nu ești neapărat ghinionistă, dar nici norocul nu îți surâde. Tot ce ți se întâmplă se datorează lipsei tale de tact sau de răbdare, iar dacă vrei să ai parte de lucruri frumoase, ai de muncit pentru asta. E ca și cum Universul te-ar ignora în totalitate, așa că învață să îți faci singură norocul și stai departe de situațiile penibile.
Scorpion
Ești o persoană creativă și plină de talente, dar firea ta boemă te face să fii cu capul în nori. Ceilalți cred că ești un magnet de ghinioane, dar adevărul este că ești singura vinovată pentru lucrurile rele care ți se întâmplă. Coboară cu picioarele pe pământ și te vei simți o norocoasă.
Săgetător
Tu ești o fire pozitivă și nu crezi în ghinioane! Chiar dacă intri în situații mai puțin plăcute, te gândești că este vina ta, iar data viitoare vei fi mai atentă.
Capricorn
Ai noroc extraordinar la bani, așa că nu prea mai contează dacă, la un moment dat, te mai împiedici în fața unui fost iubit sau a prietenei sale.
Vărsător
Tu ești o persoană norocoasă, în general, așa că micile ghinioane nu au nicio importanță. Se mai întâmplă să te pătezi înaintea unor întâlniri importante, dar ai abilitatea de a depăși cu bine aceste momente.
Pești
Tu te consideri mereu o victimă, așa că nu este de mirare că ai impresia că ești cea mai ghinionistă persoană din Univers. Nu e deloc așa, iar dacă scapi de fiecare dată cana de cafea din mână, înseamnă că mai ai de lucrat la îndemânare.