Atunci când suntem îndrăgostiți, în corpul nostru au loc reacții uimitoare. Nu degeaba la primele întâlniri avem senzația de „fluturi în stomac”. Oamenii de știință se străduiesc, de mulți ani, să afle ce se întâmplă în organism atunci când ne îndrăgostim. Iată ce au descoperit:
Iubirea are trei etape. Un studiu realizat la Universitatea Rutgers din Statele Unite a evidențiat faptul că există trei etape implicate în procesul de „îndrăgostire”. Este vorba despre dorința sexuală, atracția și atașamentul. Fiecare etapă include diferite reacții chimice care au loc în corp, în special la nivelul creierului, iar pe lângă acestea acționează și hormonii, diferiți pentru fiecare etapă în parte.
Dorința sexuală
Dorința sexuală, prima fază a iubirii potrivit studiului menționat, este inițiată de hormonii sexuali din organism. Estrogenul și testosteronul sunt cei doi hormoni sexuali principali care declanșează senzațiile de excitare și de dorință la nivelul creierului.
Iar procesul în sine de dorință sexuală este unul care are efecte benefice asupra întregului organism, reducând stresul și îmbunătățind sănătatea, scrie eva.ro.
Atracția
A doua etapă în procesul de a te îndrăgosti este atracția. Se spune că senzațiile și emoțiile care apar în această etapă dau naștere celor mai frumoase momente din viața unei persoane. Este faza în care o persoană începe de fapt să simtă iubirea. Nerăbdarea și dorința de a interacționa cât mai mult cu persoana iubită dau naștere unui entuziasm exagerat și unei mici obsesii, astfel încât cel îndrăgostit nu-și mai poate lua gândul de la persoana pentru care a făcut o pasiune. La rândul său, atracția este împărțită în alte trei subetape, în funcție de substanțele care preiau controlul asupra corpului. Prima este cauzată de adrenalină și provoacă reacții care îți sunt probabil cunoscute: inima îți bate cu putere, ți se usuca gura, îți tremură mâinile, iar timpul pare să stea în loc.
A doua etapă a atracției este provocată de dopamină, un neurotransmițător puternic care stimulează senzația de plăcere în corp. Cercetătorii au analizat creierele a doi îndrăgostiți cu ajutorul imaginilor cu rezonanță magnetică (RMN) și au descoperit că ambii parteneri aveau reacții ca și cum ar fi folosit un drog puternic, precum cocaina. Iar printre senzațiile resimțite în cadrul acestei etape se numără surplusul de energie, scăderea poftei de mâncare, insomnia și sporirea atenției.
Cea de-a treia substanță implicată în procesul de atracție este serotonina. Se pare ca aceasta are cel mai important rol, iar efectul ei este de a te face să te gândești la persoana iubită și nimic altceva. În cadrul unui studiu realizat în 2012 de cercetătoarea Sandra Langeslag, s-a descoperit că nivelul serotoninei diferă de la femei la bărbați.
Bărbații îndrăgostiți au un nivel mai scăzut de serotonină decât femeile îndrăgostite. De asemenea, cercetătorii au mai aflat că îndrăgostiții se gândesc la persoana iubită 65% din zi.
Atașamentul
Când un cuplu trece cu succes de cele două etape de mai sus ale iubirii, atașamentul dintre parteneri devine tot mai puternic. Atașamentul este crearea unei legături care ajută cuplul să își ducă relația la un nou nivel, marcat de încredere. Le sporește dorința de a avea copii și de a crea o conexiune stabilă unul cu celălalt. Este „trucul” naturii pentru perpetuarea speciei, iar în acest proces sunt implicați alți hormoni. Este vorba în primul rând despre oxitocină, numit și „hormonul fericirii”, care se secretă în momentele de intimitate dintre parteneri, în special în timpul orgasmului, și care are rolul de a-i apropia și de a întări legătura dintre ei. Acest hormon are și rolul de a crea o legătură strânsă între mamă și copil imediat după naștere.