De ce nu e bine să te măriți virgină!

Dacă în adolescență fetele visează la prinți care să le aștepte până în noaptea nunții, atunci când se maturizează, acestea își dau seama că e mai bine să știe din timp cu cine se căsătorește. Iar pe lângă trăsăturile de caracter, tinerii trebuie să vadă dacă sunt compatibili și în așternut. Iată de ce nu ar trebui să te măriți virgină!

separator

cat-de-important-este-pentru-un-barbat-ca-iubita-lui-sa-fie-virgina-afla-subtilitati-din-mentalitatea-lui

1. Majoritatea bărbaților nu preferă virginile

Dacă te gândești să te măriți virgină, din start ai șters de pe lista de posibili pretendenți o grămadă de bărbați ok, dar care nu cred în abstinență până la nuntă. Motivele nu țin doar de nevoile fizice, ci și de faptul că ei nu consideră sexul ca fiind murdar sau un păcat care închide ușile Raiului.

2. Lipsa de experiență își va spune cuvântul

Chiar dacă în primă fază se va arăta destul de deschis să te învețe tainele intimității, curând, lipsa de experiență își va spune cuvântul. El va realiza că sexul nu are același farmec lângă cineva pentru care până și numai gândul că trebuie să se dezbrace i se pare rușinos.

3. Riscul de a înșela și de a fi înșelată este mai mare

De obicei, bărbații trăiesc cu teama că soția, virgină în noaptea nunții, va dori să vadă, după un timp, și cum este sexul cu altcineva. Chiar dacă temerile sunt nefondate (deși rar se întâmplă asta), riști ca soțul tău iubitor să devină gelos și posesiv, de teamă să nu te piardă. Iar lipsa ta de experiență l-ar putea impinge, pe de altă parte, pe el în brațele altei femei.

4. Noaptea nunții poate fi dezastruoasă

Dintr-un vis plămădit în anii copilăriei, noaptea nunții se poate transforma într-un coșmar. Durerea primului act sexual este mai mare decât își poate imagina o femeie care nu a avut niciodată contact intim cu un bărbat. Iar depresia caracteristică primelor nopți de amor te pot face să regreți anii de așteptare.

5. Comunicarea are de suferit

Nu orice bărbat este capabil să înțeleagă temerile și durerea ta, așa că virginitatea nu va mai fi privită ca pe un dar, ci ca pe o povară. De aici și până la discuții în care tu îi reproșezi că nu apreciază sacrificiul tău (ceea ce nu este departe de adevăr) nu mai este decât un foarte mic pas.

6. Bărbații maturi nu apreciază virginitatea

Virginitatea este un mare atu pentru femei, dar bărbații maturi ajung să realizeze că este nevoie de mai mult pentru a garanta o căsnicie trainică, prin urmare, ei caută calități mai importante la femei, decât virginitatea. Deci riști să te alegi cu un bărbat imatur, de care vei dori rapid să scapi, dacă nu ai de gând să îl duci în spate ani de zile.

sursa

alte Articole interesante