,,Protejat de poliție, un chișinăuian își maltratează soția și copilul. Cunosc de un an o femeie din Chișinău, profesoară, intelectuală, pe care soțul o maltratează de câteva ori pe săptămână, iar poliția, de câte ori este chemată la fața locului, îi ține partea lui.”
,,Biata de ea a încercat să se apere de el în fel și chip, dar fără niciun folos. Exact așa ca și cum ai bate la o ușă care nu ți se deschide niciodată. Dacă lucrurile vor continua astfel, această femeie riscă să moară, în cel mai bun caz de infarct.
Bătută de soț, ignorată de poliție și agresată de agenții de pază
În accesele de furie, bărbatul îi spune cu mândrie nevestei sale că pe fața pământului încă nu s-a născut omul care să-l poată pedepsi. Chiar în una din săptămânile trecute, într-o noapte friguroasă, el a bătut-o și a alungat-o din casă în cămașă de noapte, în ciuda strigătelor disperate ale băiețelului de numai șase ani pe care cei doi îl au.
Când a venit poliția, individul a ieșit din casă împieptoșat și a urcat în mașina oamenilor legii, în timp ce femeia lui îngheța afară, pe marginea drumului. După ce au stat cu el la taclale, polițiștii nu au mai făcut nimic și au plecat. Nici măcar nu au chemat-o să se încălzească și ea în automobilul lor de serviciu.
Puțin mai târziu, în aceeași seară, pentru că ea îngheța bocnă și voia să intre cu orice preț la copilul său, care plângea speriat, dincolo de geam, în brațele agresorului, el a chemat agenții de pază de la firma care asigură protecția casei. În loc să-și dea seama că au în față un nebun și să-l trateze ca atare, aceștia au scos-o cu forța pe femeie din curte. Situația se explică și prin faptul că scandalagiul dă în chirie un imobil acestei firme de pază. Totuși, nu e doar atât. Despre alte legături dintre el și firma respectivă mă abțin deocamdată să vorbesc.
Peste o zi sau două, tipul în cauză și-a bătut femeia cu capul de pereți. Să vezi și să nu crezi, dar nici de data aceasta poliția nu a luat măsuri pentru a-l pune la respect. Au venit, au constatat și au șters putina. Oricât de straniu ar suna, dar nu e de mirare, din păcate, pentru că femeia se află în acest iad de aproape un deceniu. Văzând și ea că poliția și agresorul mănâncă dintr-o farfurie, a încercat să-și facă dreptate prin judecată. Nu se știe, însă, prin ce miracol blestemat, toți judecătorii, cu foarte mici excepții, i-au dat dreptate lui.
Lucrurile nu se termină aici. Alteori se întâmplă ca el să cheme poliția. Așa, pur și simplu, sună la sector sau la 902 și anunță că soția îl agresează. Când apar oamenii legii, femeia le lămurește că nici nu a ridicat vocea la el. Cu toate astea, polițiștii întocmesc un proces-verbal contra ei și dispar. Pe urmă, sărmana este nevoită să plătească amenzi usturătoare, deși nu a încălcat legea și chiar dacă venitul ei lunar este mizerabil și cu mult mai mic decât al lui.
Cred că orice cititor își dă seama că din toată ticăloșia aceasta cel mai mult are de suferit copilul. Acest lucru mă face să declar cu toată siguranța că, în țara noastră, există cel puțin un copil, lacrimile căruia nu-l încălzesc nici câtuși de puțin pe taică-său, iar pe polițiști nu-i interesează, și că autoritățile refuză să-i apere drepturile lui și ale mamei sale. De dragul banilor, cel mai degrabă, pentru că altă explicație chiar nu găsesc sau deocamdată nu e timpul să vorbesc mai multe.
Acasă o bate, în lume se mândrește cu ea
Când femeia nu-l mai suportă și fuge de la el, bărbatul o găsește din pământ. Dacă ea nu-i deschide ușa, el cheamă poliția și bocește că i se interzice să-și vadă copilul. Dar dacă ea se reîntoarce la el, individul o alungă. Acest cerc vicios nu are sfârșit.
Să fi fost acest bărbat un om simplu, firește că ar fi mâncat demult pușcăria.
Pentru că, în realitate, comportamentul său ieșit din toate normele bunei cuviințe în raport cu această femeie și fiul său nu este singura nelegiuire pe care el a comis-o. Dacă îi cunoști în detalii viața, înțelegi că pentru un asemenea tip legea nici nu contează, deoarece el o poate încălca oricând, după cum îi dorește mușchiul.
Deși acest caz este unul ieșit din comun, mă abțin deocamdată să fac publice numele celor doi, pentru că de bine de rău el este un om de afaceri, iar ea, repet, este profesoară. La prima vedere, o astfel de familie ar trebui să trăiască în pace și bună înțelegere, după cum și cred mulți oameni care îi cunosc pe cei doi. Adevărul e că, de ochii lumii și pentru a-și lustrui imaginea, el se simte foarte satisfăcut când își prezintă victima drept soție. Totodată, el vrea să demonstreze tuturor că-și iubește copilul, cu toate că logica ne spune că nu poți iubi un copil, ștergându-ți pumnii de mamă-sa, pe care el, micuțul, o iubește ca pe ochii din cap…
Singurii oameni îi fața cărora individul despre care vorbesc nu se mândrește cu consoarta sa sunt polițiștii, judecătorii, executorii judecătorești și avocatul său. Unii dintre aceștia îi cunosc toate metehnele, toate dedesubturile activității sale, despre care deocamdată nu vreau să vorbesc.
Și aceștia știu că, apărându-l pe el, încalcă la rândul lor legea și că volens nolens devin criminali prin definiție.
Cu toate acestea, ei îi fac toate nazurile și-i cântă în strună după cum poftește el. Știți, de pildă, că există cazuri când cineva prezintă în instanță documente false și judecătorul le consideră veridice, iar procurorul în același timp se uită pe fereastră și cască…
În afară de bani berechet, se vede că omul are și relații destul de serioase. De altfel, nimeni n-ar risca să-i caute în coarne și CNA demult l-ar fi băgat la răcoare cu toate surlele și trâmbițele posibile. Cu atât mai mult, cu cât sunt gata să repet că victima este o persoană demnă de admirație și destul de notorie în domeniul în care activează.”
Citește textul integral aici.
Un articol scris de Pavel Păduraru, pentru www.timpul.md