„Mi-am dat seama că fix în răspunsul la această întrebare stă toată fericirea sau nefericirea care încape într-o viață de om. Este întrebarea care naște sau vindecă depresii, care alungă blazarea și care, în momente cheie, te face să înțelegi dacă ești, sau nu, în locul potrivit. E o întrebare la care îți poate răspunde, în șoaptă, numai sufletul tău. Doar că uneori trebuie să-ți reînveți sufletul să vorbească.”, scrie pe finesociety.ro.
Pe o listă a trăsăturilor de caracter care îmi repugnă, blazarea se află undeva spre vârf, cu mult înaintea prostiei sau a ignoranței. Aș putea lucra cu cineva slăbuț intelectual dar maleabil și plin de entuziasm, în schimb mi se pare o tortură să încerci să gestionezi pe cineva care e plictisit de tot și de toate și pe care nimic nu-l poate scoate din starea lui de amorțire. De fapt, am convingerea fermă că poți să iei un om nu foarte mobilat intelectual și să-l faci excepțional pe un anumit domeniu, doar descoperindu-i DOUĂ SUPAPE: un strop de entuziasm și o fărâmă de ambiție.
Atât, asta-i tot. Entuziasm pentru a se trezi dimineața cu pofta de a face lucruri și ambiție pentru a ști încotro vrea să ajungă peste una, două sau o sută de dimineți de acum încolo. Din cele două derivă toate: atenția la detalii, rigurozitatea muncii, inițiativa, creativitatea, productivitatea. Toate sunt legate între ele cu un fir invizibil. Și tot ele sunt antidotul pentru metehnele de care ne plângem cel mai des: lenea, comoditatea, blazarea, neatenția, fuga de răspundere…
Cu entuziasmul și ambiția activate, orice om poate fi extraordinar de bun la ceva. Trebuie doar să fie un „ceva” care să-l intrige, care să-i aprindă imaginația, să-l facă să-și depășească limitele și constrângerile de pregătire, geografie sau context. Entuziasmul și ambiția fac un om să-și dorească să fie mai mult decât este. Să se trezească dimineața cu zâmbetul pe buze, cu poftă de muncă și cu siguranța că azi este o zi în care, în funcție de ceea ce va face, poate să evolueze, să se remarce și să ajungă mai aproape de următorul nivel, oricare ar fi acesta în mintea lui.
Am întâlnit de-a lungul timpului oameni care nu aveau aparent nicio premisă pentru victorie sau pentru a-și depăși condiția și care au ajuns să strălucească așezați în poziția potrivită. Un director de housekeeping la un hotel de cinci stele aproape legendar din New York, care își începuse activitatea în acel hotel, cu ani în urmă, în postura de menajeră. O menajeră atât de eficientă, plină de inițiativă și dedicată, încât s-a desprins de pluton.
O doamnă cu patru copii acasă și 12 clase care a ajuns cel mai bun Assistant Manager într-o companie multinațională, fiindcă era o maestră a organizării și iubea ideea de a ține lucrurile în ordine. O secretară care a ajuns partener într-o agenție de publicitate, fiindcă avea o creativitate extraordinară și, în cele 15 secunde de grație pe care le avem cu toții pentru a face o impresie bună la momentul oportun, a știut să vină cu o idee care să o așeze într-o cu totul altă lumină în ochii celor din companie.
În schimb, n-am cunoscut niciodată un om cu adevărat bun la ceva care să-mi spună că merge cu lehamite la serviciu în fiecare dimineață. Că e îngrozit când se gândește că mâine e luni. Că nu-și suportă clienții, colegii sau anturajul sau că toți sunt niște proști neinteresanți.
Citește continuarea pe finesociety.ro!
