Doina Bejan, femeia care a slăbit 25 de kg prin intermediul Centrului online de nutriție și sport galinatomaș.com

Aproximativ un an în urmă avea 80 de kg, mărimea XXL și multă disperare, acum Doina arată excelent, se simte mult mai bine și are mare grijă de corpul ei. Pentru obținerea siluetei dorite, pilonul principal a fost mișcarea, hidratarea corectă, alimentația echilibrată – reguli care au fost învățate prin intermediul platformei online galinatomaș.com.

separator
Iată ce ne-a povestit chiar Doina despre experiența sa:

„În luna ianuarie arătam ca un brăduț. Cum altfel poți să arăți când ai 1.54 cm și 80 de kg? Nu urcam niciodată scările, pentru că îmi ieșea sufletul. Evitam să merg pe jos, iar problema cea mai mare era că, nu purtam deloc tocuri, deși sunt o împătimită a pantofilor cu toc. Dorința de schimbare a venit după ce am văzut pozele de la Anul Nou, unde toate cele 80 de kg nu mai încăpeau în cadru. Știam ce vreau, dar nu știam cum. Așa că a fost așa să fie, să descopăr platforma online galinatomas.com. De profesie sunt inginer-programator și tot ce e legat de calculatoare, online, etc. Este o revelație pentru mine. Mi-am creat un cont și am porcurat un abonament pentru un an de zile, chiar în acea seară (în mintea mea era implantat faptul că aș putea să dau jos măcar 10 kg doar într-un an de zile…) și am început. Mai întâi regimul, apoi și antrenamentele. După care m-am alăturat și grupului „Noi îți cumpără kg”. Și așa am ajuns azi să cântăresc 54 de kg. Dar, mai am de muncit, pentru că lista motivațională încă nu are toate punctele îndeplinite. Vreau să ajung la 52 de kg. Este foarte aproape scopul, însă nu ma bazez doar pe asta. Știu că în momentul în care o să ajung la greutatea dorită, o să urmeze o perioadă mult mai lungă, în care o să lucrez mai departe la menținerea siluetei. În ianuarie 2018 arătam ca un brăduț. Astăzi arăt ca o trestie.”
De asemenea, am întrebat-o ce mănâncă la micul dejun.

„Dejunul meu de obicei începe la ora 10:00. Pentru că fac antrenament la ora 07:00. Și, când ajung la ora 10:00, prefer smoothie. Acum vara dau preferința fructelor de sezon: cum ar fi un măr, o pară, niște prune + apă și o linguriță de miere ecologică (recoltată chiar de soțul meu, pentru care creșterea albinelor este un hobby) – și dejunul perfect este gata. Des prepar un smoothie în care adaug pepene galben, semințe de chia sau de in și ghimbir. E o rețetă după consumul careia mă simt foarte bine. În week-end, spre exemplu când sunt acasă, dejunul este puțin mai diferit și e bazat pe cereale cu fructe uscate. Am acum o colecție de cereale diferite. Așa că fetelor, dacă vă doriți o schimbare – actionați azi, sau cum se spune în limba engleză: „Yesterday is History/Tomorrow is Mistery/Today is a gift. This why is called Present.”

#mamasita: Maggy  Platon – “Eu nu fac de capul meu asta, este o teorie întreagă!”

O mamă care inspiră, provoacă dezbateri datorită modului în care își educă copii și o femeie super organizată. Toate aceste cuvinte o descriu perfect pe Maggy Platon – eroina acestui episod #mamasita.

Vorbim cu ea despre ultima sarcina, care a fost destul de unică și specială, aflăm cum i-a reușit sistemul de somn independent la fetițe, dar și cum a făcut și la ce trucuri a apelat pentru ca între băiatul cel mare și fete să nu existe gelozie!

Azi la #mamasita cu Olesea Sveclă invitată este mama a 3 copii și femeia Maggy Platon!

#unicLifeHacks: Top 5 tipuri de tricouri pe care trebuie să le ai în garderobă

🤗

Tricoul, un element vestimentar nelipsit, de altfel, din garderoba oricui, însă căruia cu siguranță nu îi oferim suficientă importanță. Tricoul îți poate fi cel mai bun aliat. Sau, din contră, cel mai mare dușman.
O primă greșeală pe care o facem cei mai mulți dintre noi când vine vorba de achiziționarea unui tricou este legată de alegerea dimensiunii corecte. De exemplu, un tricou S de la brandul X îți este numai bun, în timp ce tot S, dar de la alt brand îți este larg. Ca să fii sigur că nu dai greș cu un articol atât de simplu, ne-am gândit să-ți prezintăm câteva sfaturi legate de cum și mai ales ce fel de modele trebuie neapărat să ai în garderobă.


*Partenerul emisiunii –UNIC  – https://www.instagram.com/unic.md/ 
*Prezentator – Luciana Gurduz – https://www.instagram.com/lucianagurduz/

#stilunic – Alexandru Ghețan și Marco Ballerini:”Azi vedem cine este cel mai bun stilist: noi sau Nicoleta?”

În ultima perioadă îi vezi tot mai des împreună pe la diverse emisiune, deoarece după participarea în cadrul unui proiect, au devenit prieteni. Par foarte diferiți, însă ambii se înțeleg foarte bine și în acest episod de #stilunic vei avea ocazia să vezi cât de bine se cunosc. Un episod unde Alexandru Ghețan și Marco Ballerini au fost provocați să devină pentru o zi stiliști. Cine a câștigat, vezi în emisiune!

Vă mulțumim că ne sunteți alături!

În premieră, la Chișinău va fi pus în scenă spectacolul radiofonic ”OVIDIU – Exilatul de la Pontul Euxin” realizat la București și premiat în cadrul Galei UNITER!
Articolul anterior
O româncă a fost numită în funcția de Ministru al Sportului din Franța!
Articolul următor