5 alimente care-ţi taie pofta de mâncare şi te ajută să slăbeşti

Renumitul nutriţionist dr. Oz recomandă cinci alimente pe cale le poţi consuma cu încredere. Pe lângă substanţele nutritive pe care le oferă organismului, acestea îţi oferă o senzaţie de saţietate, respectiv te ajută să slăbeşti. După o săptămână în care ai consumat aceste alimente îţi va fi mult mai uşor să rezişti în faţa ispitelor culinare de tot soiul.

separator

Iată o listă cu alimentele care-ţi taie pofta de mâncare:

1. Rodiile

Au un conţinut ridicat de antioxidanţi care stimulează metabolismul. De asemenea, rodiile nu generează o creştere bruscă a glicemiei, de aceea sunt recomandate diabeticilor şi persoanelor care îşi doresc să slăbească. O substanţă numită punicalagina care se regăseşte din abundenţă în rodii ajută la scăderea colesterolului rău şi a tensiunii arteriale.

rodia

Se poate folosi în foarte multe preparate: peste cerealele de la micul dejun, peste terciul de ovăz, ca gustare simplă, în iaurt, în prăjituri, budinci, smoothie-uri şi salate. Rodia se taie pe jumătate, după care se bate fiecare jumătate cu o lingura grea sau un mâner de cuţit, iar seminţele vor cădea singure în bol.

2. Fasolea roşie uscată

Boabele de fasole roşie sunt o sursă importantă de proteine, fier, potasiu, acid folic şi magneziu. Sunt potrivite pentru diabetici, deoarece conţin amidon rezistent, ceea ce înseamnă că multe dintre calorii nu sunt absorbite. De asemenea, datorită conţinutului bogat în fibre solubile, fasolea roşie conferă o senzaţie de saţietate de lungă durată şi scade colesterolul rău.

fasole-rosie

Foloseşte boabele de fasole în salate gustoase, supe, pateuri vegetale, tocăniţe.

3. Pudra de cacao

Este singura sursă dulce pe care specialistul invitat în emisiune o permite persoanelor care vor să scape de poftele culinare şi să slăbească. Poţi să o foloseşti în smoothie-urile de dimineaţă în combinaţie cu banana care va îndulci băutura. De asemenea, poţi să pui cacao în terciul de ovăz pe care să-l îndulceşti cu ajutorul unui piure de fructe (banane, mere, pere).

pudra_cacao3

4. Dovleacul

Printre nutrienţii pe care-i găsim în dovleac se numără: vitamina A, B1, B3, B6, C, E, acid folic, calciu, potasiu, seleniu, fiert, mangan şi fibre. Dacă eşti dependentă de carbohidraţi, dovleacul este soluţia cea mai bună ca să-i înlocuieşti pe cei rafinaţi cu ceva sănătos şi săţios. De asemenea, dovleacul conţine fibre care te ajută la slăbit. Consumă o cană cu dovleac copt în fiecare zi ca să-ţi potoleşti pofta de paste/pâine.

dovleacul-la-indemana-dvs-tot-anul

5. Nucile caju

Nucile şi seminţele crude constituie cea mai bună soluţie pentru a introduce grăsimi sănătoase în alimentaţia ta. Specialistul recomandă folosirea nucilor caju pentru a prepara dressing-uri cremoase pentru salatele tale. De asemenea, nucile caju le poţi folosi pentru a face lapte, creme delicioase pentru prăjituri/tort, dar şi smoothie-uri cu fructe. Un exemplu de dressing pe care-l poţi prepara este să amesteci în blender nuci caju cu seminţe de susan, oţet din vin alb şi portocală.

castanhasdecaju

Sursa

Ce alimente ultraprocesate cresc cel mai mult riscul de moarte prematură. Concluziile unui studiu care a durat 30 de ani

Consumul de alimente ultraprocesate este asociat cu riscul de deces prematur, dar fiecare aliment are un impact diferit asupra sănătății, potrivit unui studiu care s-a desfășurat pe o perioadă de 30 de ani, scrie CNN.

Alimentele ultraprocesate sunt cele care conțin ingrediente ce „nu sunt niciodată sau foarte rar folosite în bucătărie sau tipuri de aditivi ale căror funcție este să facă produsul final gustos sau mai atrăgător”, potrivit Organizație Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

Aceste ingrediente, care se găsesc în produse precum băuturile răcoritoare, chipsuri, supe ambalate, nuggets de pui și înghețate, pot include conservanți împotriva mucegaiului sau a bacteriilor, coloranți artificiali, emulgatori care opresc separarea și zahăr, sare și grăsimi adăugate sau modificate pentru a face mâncarea mai gustoasă.

Carnea procesată și alimentele și băuturile cu zahăr nu prezintă aceleași riscuri precum cerealele integrale ultraprocesate, spre exemplu.

Studiul a analizat date obținute de la peste 100.000 de specialiști din domeniul sănătății din SUA care nu au avut cancer, boli cardiovasculare sau diabet.

În perioada 1986-2018, participanții au oferit informații despre sănătatea și stilul lor de viață din doi în doi ani. La fiecare patru ani, ei au completat un chestionar detaliat despre alimentație.

Grupul care a consumat cea mai redusă cantitate de alimente ultraprocesate a mâncat în jur de 3 mese pe zi, în medie, în timp ce grupul aflat la polul opus a servit cam șapte mese pe zi, potrivit studiului publicat miercuri în revista The BMJ.

Riscul de deces a fost cu 4% mai mare pentru cei care au mâncat cel mai mult, inclusiv un risc cu 9% mai mare de moarte din cauza bolilor neurodegenerative.

„Cerealele, pâinea din cereale integrale, de exemplu, sunt considerate alimente ultraprocesate, dar conțin diferite substanțe nutritive benefice, precum fibre, vitamine și minerale”, a explicat Dr. Mingyang Song, cercetătorul de la Harvard care a condus acest studiu.

„Pe de altă parte, cred că oamenii ar trebui să încerce să evite sau să limiteze consumul anumitor alimente ultraprocesate, precum carnea procesată, răcoritoarele îndulcite cu zahăr și băuturile îndulcite artificial.”

Cercetătorii au descoperit și că cel mai important factor care contribuie la reducerea riscului de deces este calitatea alimentației generale a unei persoane.

„Dacă oamenii mențin o dietă general sănătoasă, nu cred că trebuie să se sperie sau să se alarmeze. Modelul alimentar general rămâne factorul predominant care determină consecințele asupra sănătății.”

O dietă sănătoasă este variată, cu cât mai multe fructe și legume de diferite culori și cereale integrale, potrivit Dr. Peter Wilde, cercetător al Quadram Institute Bioscience din Marea Britanie.

„Dacă te îngrijorează aditivii alimentari, atunci alege alimente care un un nivel scăzut de aditivi. Ai grijă, totuși, la conținutul nutrițional al alimentelor ultraprocesate pe care alegi să le consumi.”

„Lucrurile nu sunt alb-negru. Un anumit aliment nu este nici bun, nici rău, ci conține elemente de ambele feluri, iar echilibru dintre cele două poate să depindă de cantitatea pe care o mănânci”, a mai spus Wilde.

sursa: digi24.ro

Ceaiul care te ajută după mesele copioase de Paşte. Este foarte eficient

Există un ceai care te poate ajuta după mesele copiase de Paște. Acesta are o mulțime de beneficii pentru sănătate, dar puține persoane știu de el. Dacă ai probleme cu digestia sau te simți obosit, nutriționiștii îți recomandă să bei acest ceai.

Această băutură este o combinație între ceaiul verde și cel negru în ceea ce privește oxidarea frunzelor. El este originar din China si este un tip de ceai semifermentat. Ca şi ceaiul verde sau ceaiul negru, se obţine din planta Camellia sinensis, dar metoda de procesare este diferită.

Ceaiul verde este produs din frunze ceai proaspete, neoxidate (oxidarea reprezintă o serie de reacţii chimice care au loc ca urmare a expunerii la aer a frunzelor de ceai şi care influenţează gustul, culoare şi, într-o oarecare măsură, conţinutul nutriţional al ceaiului). Ceaiul negru, pe de altă parte, este produs din frunze complet oxidate.

Acest ceai semifermentat ajută la arderea grăsimilor și stimulează metabolismul. Antioxidanții și cofeina din el pot contribui la acest efect, dar ajută şi la gestionarea greutății. El te poate scăpa de bolile de inimă.

Consumul moderat din această băutură poate ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Ceaiul te poate ajuta la stimularea secreției de enzime digestive și la reducerea disconfortului gastric.

Te ajută să te relaxezi și să dormi mai bine

Datorită conținutului său bogat de antioxidanți, ceaiul Oolong, căci așa se numește, sprijină sistemul imunitar. El protejează organismul împotriva bolilor și infecțiilor. Ceaiul Oolongul conține L-teanină, un aminoacid care poate promova relaxarea și reducerea stresului, fără a produce somnolență.

Compuşii antioxidanţi și fitonutrienții din Oolong au proprietăți antiinflamatorii, care ajută la reducerea inflamației și a durerilor asociate cu diverse afecțiuni. Este indicat să bei Oolong zilnic pentru a vedea rezultate, potrivit Dcnews.

Dacă vrei și TU să abordezi un stil de viață sănătos, nu o face de capul TĂU! Solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Online de Nutriție și Sport al Galinei Tomaț, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare profesionistă!

Ouăle care în maioneză pot da o toxiinfecție groaznică, mortală

Ouăle nu lipsesc de pe masa de Paşte. Fie că sunt vopsite sau folosite la maioneză, trebuie să se acorde o mare atenție, deoarece este bine să fie evitate anumite tipuri de ouă spune medicul Virgiliu Stroescu.

Suntem deja în Joia Mare, iar tradiţia spune că astăzi se vopsesc ouăle pentru Paşte. Sfatul medicului este cât se poate de clar, să consumați ouă de găină şi să evitaţi ouăle de rață sau de găscă.

Medicul Virgiliu Stroescu a explicat că aceste ouă pot fi contaminate cu anumite bacterii. Din acest motiv, spune medicul, ouăle de găină sunt mult mai sigure. Pericolul cel mare este atunci când sunt folosite la maioneză.

„Este interzis consumul de ouă de rață pentru că poate da o toxiinfecție groaznică, mortală. De aceea nu se face maioneză din ouă de rață sau de gâscă. Se pare că anatomia lor, pentru că sunt mai joase decât găinile, poate apărea o infecție mult mai gravă”, a spus medicul Virgiliu Stroescu.

Nu doar ouăle de rață și gâscă ne pot băga în spital

Medicul avertizează și spune nu este de joacă cu toxiinfecţiile alimentare. Toxiinfecțiile apar în masă, sunt puternice. Se poate muri din asta. Din două părți este lovit omul respectiv.

„Sunt două probleme cu toxiinfecțiile alimentare, respectiv toxina și infecția, care sunt separate. Infecția este prezența unor microbi și toxinele sunt secrețiile lor.

Prin urmare, din două părți este lovit omul respectiv. Se moare de la toxiinfecții! Și totdeauna toxiinfecțiile apar în masă, sunt puternice. Acum trebuie să vadă ce fel de germeni au fost acolo, pentru că sunt unii foarte periculoși, alții mai puțin periculoși.

Microbii fac toxine, iar apoi și microbii și toxinele atacă. Deci omul are o dublă lovitură, respectiv și toxine, dar și infecții”, a mai spus medicul.

Dacă vrei să abordezi un stil de viață sănătos, nu o face de capul TĂU! Solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Online de Nutriție și Sport al Galinei Tomaț, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare profesionistă!

Prima poză cu fetița Karizmei!
Articolul anterior
Câte E-uri se ascund într-o acadea colorată
Articolul următor