Despre risipa de mâncare și soluții practice

În utimii ani, foametea a crescut considerabil în toate lumea, dar mai ales în zonele din Africa şi America de Sud. Peste 800 de milioane de persoane – una din nouă – au suferit de foame în 2017, potrivit raportului global pe anul 2018 referitor la „Starea securităţii alimentare şi nutriţionale”.În acelaşi timp, aproximativ 700 de de milioane de adulţi – mai mult de unu din opt – suferă de obezitate, iar 300 de copii mor în fiecare ora în toată lumea de malnutriție, trebuie să facem ceva care să echilibreze lucrurile și să salveze vieți.

separator
Conform ultimelor statistici publicate de Comisia Europeană și de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, țările care irosesc cea mai multă mâncare sunt, evident, cele unde produsele alimentare se găsesc din abundență și unde risipa nu se resimte atât de mult la buzunar. Astfel, în timp ce în Europa și în America de Nord o persoană aruncă în medie între 95 și 115 kg de mâncare pe an, locuitorii din sudul Africii irosesc numai între 6 și 11 kg în mod individual!De ce este problema risipei de mâncare urgentă? Pentru că irosim la nivel mondial mai multă mâncare decât ar fi fost nevoie pentru ca toți cei 7,5 miliarde de oameni de pe planetă să fie hrăniți corespunzător. Pentru că irosim munca a zeci de mii de fermieri și agricultori. Pentru că ne irosim propriile (și singurele!) resurse. Pentru că uităm că toate fructele și legumele pe care le punem pe masă cresc folosindu-se de multă apă, îngrășăminte, spațiu agricol, energie, timp și bani. Mai mult, problema nu se oprește aici, ci continuă în lanțul de aprovizionare prin resursele investite de comercianți pentru a pune la vânzare alimentele care de multe ori sunt aruncate în ambalajul original.Toate aceste alimente, însumând 1.3 miliarde de tone la nivel global, ajung la gropi de gunoi, unde, în lipsă de oxigen, se descompun în mod toxic, generând emisii uriașe de dioxid de carbon care contribuie la accentuarea efectului de seră și la agravarea situației climatice.

Europa vestică deja a început să facă pași în direcția descreșterii cantității de alimente cumpărate, însă în România această problemă socială încă nu primește atenția cuvenită. Din fericire, există destule exemple de la care ne putem inspira. În 2016, în Oslo, Norvegia, a fost deschis primul supermarket (Best Fșr) care vinde alimente care fie au fost produse în exces, fie nu au trecut testele de aspect care, de exemplu, elimină morcovii încovoiați, merele ușor lovite sau bananele mai moi. Astfel, la Best Fșr, produsele sunt vândute la prețuri mult mai mici, ceea ce ajută comunitățile mai puțin avantajate financiar să se aprovizioneze cu ingrediente încă sigure de folosit – o mișcare suștinută în mod activ de guvernul țării. Tot în Norvegia a luat naștere o companie (SNÅL frukt & grșn) care vinde fructe și legume în forme mai ciudate și ouă care nu sunt perfect albe cu reduceri de peste 30%. În Franța deja a trecut, cu excelentă primire din partea publicului, o lege care obligă supermarket-urile să doneze tot ceea ce nu au vândut. Mai mult, magazinele de peste 400 de metri pătrați care nu semnează un acord cu o organizație caritabilă riscă amenzi de până la 75.000 de euro. Olanda este deja gazda a două restaurante (InStock) ale căror meniuri se schimbă aproape zilnic, întrucât majoritatea ingredientelor sunt exces provenit din supermarket-uri. Așadar, risipa de mâncare poate să fie combătută.Cum?  Cu programe guvernamentale în care ingredientele în exces de la donatori ar fi transportate gratuit în centre unde oamenii ar aprecia cu adevărat mâncarea oferită. Cu legi mai stricte care să reglementeze felul în care magazinele alimentare și companiile din industria horeca aruncă alimente nevândute, dar comestibile. Cu mai multe programe care să demonstreze publicului că nu este nimic greșit cu fructele și legumele cu imperfecțiuni sau că ouăle de găină de mici dimensiuni nu sunt cu nimic mai prejos decât ouăle XL care domină acum rafturile (așa cum a arătat și Jamie Oliver în 2015 într-o campanie națională în Marea Britanie).

Sursa

Cătălin Măruță a ajuns de urgență la spital

Cătălin Măruță a ajuns de urgență la spital, noaptea trecută, după un incident casnic. Îndrăgitul prezentator TV a fost nevoit să-și facă trei vaccinuri, pentru a se asigura că sănătatea nu-i este amenințată, scrie realitatea.net.

Măruță a ajuns de urgență la Spitalul „Matei Balș” din București, după ce a fost mușcat de propria pisică. Chiar dacă animalul este vaccinat, acesta a preferat să se supună tratamentului preventiv în astfel de situații.

Prezentatorul TV a fost nevoit să-și facă trei vaccinuri, două de antirabic și unul de antitetanos, și să ia tratament cu antibiotice, potrivit BZI.

El le-a transmis și telespectatorilor să fie atenți când se joacă cu animalele de casă, dacă vor să evite astfel de situații neplăcute.

„Să vezi ce înseamnă joaca cu pisica. Aveți grijă oameni buni, că dintr-o glumă ca asta… (…) chiar dacă aveți pisica dumneavoastră acasă sau câinele, cel mai bine este să mergeți la doctor dacă sunteți mușcați”, a spus Cătălin Măruță.

Comasarea alegerilor este constituțională. Sesizarea Opoziției a fost respinsă

Curtea Constituțională a respins sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la ordonanța privind comasarea alegerilor. Pe cale de consecință, alegerile locale și europarlamentare se vor desfășura pe 9 iunie, evz.ro.

Magistrații CCR au analizat constitușionalitatea OUG 21/2024, cunoscută drept ordonanța de comasare a alegerilor. Actul normativ a fost adoptat de guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Curtea Constituțională a decis peivind comasarea

Magistrații au decis că actul normativ ce stabilește cadrul legislativ pentru alegerile din 9 iunie nu încalcă Constituția. Curtea Constituțională a judecat, marți, o sesizare formulată la solicitarea partidului REPER.

Este vorba despre OUG 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

Judecătorii ICCJ au admis, în martie, o cerere depusă de reprezentanţii REPER privind sesizarea Curţii Constituţionale. REPER a invocat o excepţie de neconstituţionalitate pe dispoziţiile OUG 21/2024. Partidul lui Dacian Cioloș a deschis un proces, în care a reclamat că nu i s-a acceptat un reprezentant în Biroul Electoral Central. Contestația a fost respinsă de instanță.

Pe de altă parte, magistraţii au admis o cerere de sesizare a CCR în legătură cu ordonanţa de comasare a alegerilor.

Pe 16 martie, la constituirea Biroului Electoral Central, au fost respinse cererile REPER şi PMP de a avea reprezentanți în cadrul structurii. Au fost invocate prevederile prevederile ordonanţei privind comasarea alegerilor.

OUG, prevede că din BEC fac parte membrii propuşi de partidele politice parlamentare şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au avut grup parlamentar propriu. De asemenea, art. 2, lit. d) prevede că din BEC vor face parte membrii propuşi de partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cărora le-au fost repartizate mandate la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2019.

Partidele politice care au grup parlamentar propriu şi care pot desemna reprezentanţi în BEC sunt PSD, PNL, USR, AUR şi UDMR.

Alegeriile europarlamentare și locale se vor desfășura pe data de 9 iunie, așa cum a stabilit Guvernul condus de Marcel Ciolacu. Curtea Constituțională a acceptat că prevederile ordonanței nu încalcă Constituția.

REPER a acuzat în sesizarea pe care a formulat-o că „a fost deposedat de dreptul de a avea reprezentanţi în secţiile de votare şi în Biroul Electoral Central. Aceasta deşi are drept membri 5 europarlamentari dintre care Dacian Cioloş, Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru sunt şi candidaţi”.

O altă furtună solară de intensitate mare va lovi Pământul

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ şi ar putea provoca întreruperi ale reţelelor electrice şi sateliţilor încă de vineri seara, dar şi aurore boreale impresionante, au avertizat autorităţile americane, scrie spotmedia.ro.

„Suntem aproape siguri că o serie de ejecţii de masă coronală, care sunt explozii de particule energetice şi câmpuri magnetice care radiază de la soare, se îndreaptă spre Pământ”, a explicat într-o conferinţă de presă Shawn Dahl, de la Centrul de Prognoză Meteorologică Spaţială din SUA (SWPC), transmite AFP.

A fost emisă o notificare de avertizare privind o furtună geomagnetică de nivel 4, pe o scară de 5, prima de acest fel din 2005.

Stabilirea momentului exact de începere a evenimentului este dificilă, dar este de aşteptat ca fenomenul să persiste pe tot parcursul întregului sfârşit de săptămână.

„Ar putea exista un impact asupra infrastructurii”, a avertizat Shawn Dahl, precizând că este vorba despre un eveniment „foarte rar”. „Am anunţat toţi operatorii cu care lucrăm, cum ar fi operatorii de sateliţi, de comunicaţii şi, bineînţeles, reţeaua de electricitate din America de Nord”, a adăugat el.

Soarele este în prezent aproape de activitatea sa maximă, conform unui ciclu care se repetă la fiecare 11 ani.

Aceste ejecţii de masă coronală, dintre care cel puţin şapte se îndreaptă în prezent către Pământ, provin dintr-o pată solară de aproximativ 16 ori diametrul Pământului. Aceste ejecţii se mişcă cu câteva sute de kilometri pe secundă.

Când acestea ajung la sateliţii americani plasaţi la aproximativ 1,5 milioane de kilometri de Pământ, intensitatea evenimentului poate fi apoi prezisă mai bine – într-un interval de 20 şi până la 45 de minute înainte de sosire, a spus Shawn Dahl.

El a recomandat locuitorilor să se echipeze cu baterii sau cu generatoare, ca în cazul oricăror alte avertismente de furtună.

Dar operatorii de energie electrică lucrează de 10 ani pentru a-şi proteja mai bine reţelele, a dat asigurări Rob Steenburgh, om de ştiinţă la SWPC. Efectele pot apărea numai pe liniile de înaltă tensiune, nu la persoane fizice, plus că există sisteme comparabile cu întrerupătoarele de circuit, de exemplu.

Semnalele GPS ar putea fi, de asemenea, afectate, a spus el.

În ceea ce priveşte traficul aerian, Agenţia de Aviaţie Civilă a Statelor Unite (FAA) a anunţat că „nu se aşteaptă la consecinţe semnificative”.

Evenimentul ar trebui, totuşi, să genereze aurore boreale, inclusiv în regiunile în care acestea nu sunt obişnuite. Oficialii SWPC nu au vrut să se pronunţe asupra suprafeţei zonei potenţial afectate, dar le-au recomandat locuitorilor să iasă şi să facă fotografii.

„Dacă sunteţi undeva unde este întuneric, fără nori şi cu puţină poluare luminoasă, s-ar putea să vedeţi nişte aurore boreale destul de impresionante”, a explicat Rob Steenburgh.

Laura Cosoi și-a sărbătorit fetița în Maldive. Imagini înduioșătoare
Articolul anterior
Keira Knightley, dezvăluiri sincere despre rolul de a fi mamă: ,,Mi se pare incredibil de greu, trebuie să recunosc asta”
Articolul următor