Sâni voluptoşi, la orice vârstă!

Se pare că femeile care îşi vor înapoi s

separator
ânii voluptoşi de altă dată, vor scăpa în sfârşit de complexe. Nu e vorba de o pastilă care face minuni peste noapte. Weyergans este în pas cu cele mai noi tendinţe, în materie de cosmetologie.

Natalia Ponomaru –
cosmetolog

Visul de ieri devine azi realitate. Şi numai noi, femeile, ştim cât de mult ne-am dori să revenim la formele apetisante, viu conturate ale sânilor.

Două cupe aduse din Germania şi o tehnologie, testată minuţios, au cucerit deplin nemţoaicele, după care au pus stăpânire şi pe femeile letone. Acestea ştiu să aprecieze inovaţiile de calitate. Am apelat la cosmetologul Natalia Ponomaru, ca să scoatem la iveală secretele acestei metode ce dă rezultate, chiar după a doua şedinţă.

“Procedura cu vacuum este destinată femeilor care îşi doresc un decolteu frumos la orice vârstă, în special, celor care au alăptat sau au avut o scădere bruscă în greutate. Nu eşti limitată în vârstă.

–        Mi se pare curios, dar şi îmbucurător că metoda poate fi aplicată şi femeilor care au încetat să alăpteze.

“Îndată ce nu mai aveţi eliminări din glandele mamare, puteţi bate la uşa cosmetologului. Şedinţele cu vaccum pentru sâni, sunt benefice pentru o restabilire mai bună a lor”.
Weyergans

Rezultatele sunt vizibile după a doua, a treia procedură. Pentru eficienţă e nevoie de 10-15 proceduri, în funcţie de starea ţesutului conjunctiv, de gravitatea problemei şi de efectele ce vrem să le obţinem.

Efectul este de durată, în cazul în care îl menţinem cu proceduri  profilactice cu vacuum, o dată în lună.

Impresiile clientelor, nu întârzie să vină. Decât să alegi un bisturiu, este mult mai eficient să-ţi dai sânii pe mâini bune.

“Nu este o procedură dureroasă, ci dimpotrivă – relaxantă.

Simt că parcă aş fi absorbită, această stare alternează cu una de relaxare”,- susţine Anastasia.

Tratamentul cu vacuum pentru sâni este o inovaţie pe piaţa cosmetologică a Moldovei. Odată aplicat, activează circuitul sangvin, îl îmbunătăţeşte pe cel al limfei, creşte colagenul elastin în ţesuturi.

În mod normal, după prima sarcină, tratamentul cu vacuum îţi restabileşte voluptatea sânilor, în proporţie de 90 de sută, în cazul în care doamnele nu au avut o scădere bruscă în greutate.

Trăieşte-ţi visul de a-ţi revedea bustul de altădată. “Weyergans future health” îţi pune cosmetologia viitorului la dispoziţie.

Text: Olga Chirica

Weyergans High Care Center

Chisinau, bd. Traian 22, of.40
Tel: 81 16 81, Mob:079 500 697
www.weyergans.md,
weyergansmoldova@gmail.com

alte Articole interesante